Rămâi conectat

Politică

Dr. Julieta Isarie realeasă în funcţia de preşedintă a femeilor social-democrate din Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Cele peste 100 delegate care au participat la conferinţa femeilor social-democrate din Cugir au reales-o ieri pe dr. Julieta Isarie în funcţia de preşedintă a organizaţiei locale. Aceasta a fost, de altfel, singura candidată pentru un nou mandat, iar în cadrul conferinţei a fost aleasă şi noua structură de conducere pentru o perioadă de doi ani. 

organizatia-femeilor-social-democrateÎn prezidiul reuniunii au luat loc Ioan Dîrzu – preşedintele organizaţiei Alba a PSD, Marcela Dărămuş – preşedintele organizaţiei judeţene a femeilor Alba, Mircea Trifan – preşedintele organizaţiei Cugir a PSD, Cristian Ciutrilă – vicepreşedinte al organizaţiei Alba a PSD şi nu în cele din urmă, gazda evenimentului, medicul Julieta Isarie.

Lucrările conferinţei au fost conduse de Marcela Dăramuş care a supus spre aprobarea delegaţilor următoarea ordine de zi: ,,Raport privind activitatea de bilanţ a organizaţiei locale a femeilor, Program de activitate pentru perioada următoare, Alegerea preşedintei şi a biroului organizaţiei femeilor social – democrate, Alegerea delegatelor pentru Conferinţa femeilor social-democrate Alba a PSD.

În alocuţiunile lor, invitaţii la conferinţă au făcut aprecieri asupra rolului activ jucat de membrele PSD din Cugir în obţinerea unui remarcabil rezultat al Uniunii Social Liberale la alegerile locale şi parlamentare, fapt ce dovedeşte forţa organizatorică a acestora şi ambiţia de a-şi dovedi mândria că sunt social-democrate.

,,Din cei 1000 de membri cât numără organizaţia din Cugir a PSD, 450 îl reprezintă femeile, a căror exemplară activitate s-a văzut în multe acţiuni organizate pe plan local şi nu numai. Suntem siguri că şi prin aportul mobilizator al acestora vom reuşi ca la alegerile viitoare să ne prezentăm cu un candidat, poate chiar cu o femeie, cu şanse de a deveni primar PSD”, a spus liderul social-democraţilor cugireni ing. Mircea Trifan.

După epuizarea discuţiilor pe marginea Raportului s-a trecut la alegerea preşedintei, a membrelor biroului, precum şi a delegatelor la conferinţa judeţeană a femeilor, programată pe data de 27 septembrie a.c.

În funcţia de preşedintă a fost aleasă Julieta Maria Isarie, iar ca vicepreşedinte: Monalisa Borza, Mihaela Găldău, Dorina Julean, Daniela Hiriza, Anca Petruţa.  Secretar: Ana Maria Filimon.

Din birou mai fac parte: Maria Borza, Mihaela Boţa, Aurelia Cirebea, Liliana Francu, Ana Guia, Rozalia Mihu, Crinela Miclea, Rodica Mihai, Ramona Onice, Sabina Presecan, Mihaela Stanca, Melintia Ţigău, Mihaela Vasilcan, Dumitriţa Radu.

La propunerea dnei Marcela Dărămuş s-a aprobat prin vot, ca toate cele 21 membre ale biroului să fie delegate la Conferinţa OJFSD Alba.

Constantin Predescu




Politică

Cugireanul Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba. Cine face parte din Biroul Județean

Cugir INFO

Publicat

în

Cugireanul Flaviu Lucian Rădițoiu a fost ales președinte al filialei județene USR Alba, în urma Conferinței Județene desfășurate duminică, 18 octombrie 2026. Delegații organizațiilor locale au votat noua conducere a filialei și au desemnat membrii Biroului Județean.

Rădițoiu este membru USR din iunie 2020 și va conduce organizația județeană în perioada următoare.

Cine sunt vicepreședinții USR Alba

În cadrul conferinței a fost completată și componența Biroului Județean USR Alba. Din conducere fac parte patru vicepreședinți:

  • Ioana Elena Rus – Alba Iulia;
  • Sebastian Ștefani – președintele filialei USR Abrud;
  • Ioan Radu Miclea – Cugir;
  • Vlad Olariu – președintele filialei USR Aiud.

Alături de aceștia, în Biroul Județean au fost desemnați Adrian Buda, Coltor Nicoleta Alina, Bogdan Dogar, Călin Fleșer, Tünde Renata Giurgiu, Daniel Heiuș, Elena Ianc, Speranța-Florentina Lupu, Cosmina Maria Mariș, Muntean Napoleon, Lucian Panța și Viorel Rașcovici.

Potrivit informațiilor prezentate de organizație, noua componență a Biroului Județean este în proporție de peste 70% diferită față de cea a biroului anterior.

Lideri naționali și regionali USR, prezenți la conferință

La eveniment au participat mai mulți reprezentanți ai USR de la nivel național și regional: Diana Buzoianu, ministra Mediului, Irineu Darău, ministrul Economiei, Ruxandra Cibu-Deaconu, senator de Sibiu, Dan Barna, europarlamentar, Ciprian Rus, senator de Cluj, Oana Murariu, deputat de Cluj, Adrian Echert, deputat de Sibiu, și Alexia Petrovai, președintele USR Tineret la nivel național.

Conform reprezentanților organizației, participarea liderilor naționali și regionali la alegerile din filiala Alba reflectă susținerea acestora pentru dezvoltarea organizației și colaborarea cu noua conducere.

Care sunt prioritățile noului președinte

În declarația sa, Flaviu Lucian Rădițoiu a precizat că principala prioritate a noii conduceri va fi construirea unei organizații puternice și unite, conectate direct cu cetățenii.

Acesta a mai subliniat că își dorește ca opiniile tuturor membrilor să conteze în cadrul organizației.

Alegerea noului președinte și desemnarea Biroului Județean marchează începutul unui nou mandat la conducerea filialei USR Alba.




Citește mai mult

Politică

Flaviu Rădițoiu, după ce a fost numit administrator special la TOHAN SA Zărnești: „În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul”

Cugir INFO

Publicat

în

Flaviu-Lucian Rădițoiu este de profesie jurist și are o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A. Din anul 2021 până în prezent ocupă funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local din Cugir.

Despre numirea sa în funcția de administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, Flaviu spune că o să fie ghidat după două principii de la care nu s-a abătut niciodată: „corectitudinea și profesionalismul”.

„Sunt jurist de profesie, având o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A., o fabrică cu specific de producere a armamentului și muniției. Din 2021 până în prezent sunt consilier local în cadrul Consiliului Local Cugir.

În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul. Aceleași principii îmi doresc să le aplic și în calitate de administrator special la Tohan S.A., numire care mă onorează și mă responsabilizează în același timp.

Consider că performanța unei societăți depinde de o analiză corectă a stadiului producției, a rezultatelor financiare și a indicatorilor de performanță, urmată de decizii manageriale potrivite pentru dezvoltarea societății și gestionarea eficientă a resurselor”, a explicat Flaviu Rădițoiu pentru cugirinfo.ro.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir