Actualitate
Două revolvere vechi de aproape 130 de ani descoperite în podul unei case din Vinerea
În timp ce executau operațiuni de reabilitare la o clădire privată, destul de veche, situată în localitatea Vinerea, lucrătorii care prestau lucrările au descoperit sub o grindă din podul construcției două arme revolver (fără muniție), una dintre acestea aflându-se într-o stare avansată de degradare.
Urmare a scurgerii celor aproximativ 130 de ani de la producerea lor, armele model „Bulldog – Liege 1890” erau afectate de rugină, dar sistemul de funcționare (la una dintre acestea) părea încă bun, potrivit informațiilor primite de la noul proprietar al casei, care ne-a transmis și o fotografie.
Proprietarul clădirii (C.B.) ne-a mai informat că a predat Poliției Orașului Cugir cele două arme (inutilizabile), urmând să fie supuse expertizării.
„British Bulldog” a fost un tip popular de revolver de buzunar solid produs prima dată în Anglia, în 1872, de Philip Webley & Son din Birmingham, și ulterior copiat de către producători de arme în Europa continentală și în Statele Unite.
A fost prevăzut cu un butoi de 2,5 inchi (64 mm) și a fost compartimentat pentru cartușul .442 Webley sau 450 Adams, cu un cilindru cu cinci locaşuri. Bătaie eficace – 13,7 m; bătaie maximă – 18,2 m.
Webley a produs mai târziu versiuni mai mici, .320 Revolver și .380 Calibrate, dar nu le-a marcat cu numele British Bulldog.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Peste 100 de credincioși ortodocși au participat la slujba Praznicului Rusaliilor, oficiată la Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir
Duminică, la Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir, a avut loc de slujba dedicată Marelui Praznic a Pogorârii Sfântului Duh, sărbătoare cunoscută și ca Cincizecimea sau Rusaliile.

Potrivit tradiției biblice, în această zi S-a pogorât Duhul Sfânt sub forma limbilor de foc (lumină mare) asupra Sfinţilor Apostoli, care din acea zi au început propovăduirea Evangheliei în lume, după porunca Mântuitorului: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le…” (Matei 28, 19).
Evenimentul este considerat momentul întemeierii Bisericii lui Hristos, deoarece după primirea Duhului Sfânt apostolii au început misiunea de răspândire a credinței creștine (Faptele 2, 41).

După sărbătoarea dedicată Învierii Domnului (Sfintele Paști), Rusaliile este cea mai veche sărbătoare creștină, fiind prăznuită încă din vremea Sfinților Apostoli.
Creștinii ortodocși din Cugir au participat în număr mare la slujba dedicată Rusaliilor, care a debutat cu Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur Arhiepiscopul Constantinopolului Constantinopolului, oficiată de preoții parohi Adrian Cebotari și Bogdan Șalariu.
Apoi, pe platoul din fața Catedralei, preoții au slujit slujba de Sfințire a Aghiasmei Mari, pregătită de către organizatori în 3 butoaie.

Tot în cadrul slujbei, au fost rostite rugăciuni pentru binecuvântarea (sfințirea) holdelor și a roadelor pământului, care sunt oficiate in fiecare an în prima zi de Rusalii.
La finalul slujbei, credincioșii au plecat acasă cu apă sfințită și spice de grâu.
Praznicul coborârii Sfântului Duh sau Rusaliile, se va încheia luni, cu sărbătoarea dedicată Sfintei Treimi.
Actualitate
Intervenție a SVSU Cugir pentru salvarea a patru caprine, care au căzut într-o râpă adâncă din zona „Sub Coastă”, din Vinerea
În cursul după-amiezii de joi, o misiune mai puțin obișnuită, dar contracronometru, a pus la încercare abilitățile și ingeniozitatea echipei SVSU Cugir, pe strada Șantierului din Vinerea, zona „Sub Coastă”, la groapa de nisip .

Patru caprine care se aflau la păscut au alunecat și au căzut într-o râpă adâncă, rămânând blocate. Din cauza terenului extrem de nisipos și alunecos, misiunea de salvare a fost o adevărată provocare, existând în permanență riscul unor noi prăbușiri de pământ.
Pentru a ajunge în siguranță la animale și pentru a le aduce la suprafață nevătămate, pompierii voluntari de la SVSU Cugir au fost nevoiți să folosească echipamente speciale de alpinism și salvare:
– Frânghii de siguranță
– Hamuri de ancorare
– Multă răbdare și tehnică pentru a nu speria animalele deja panicate.
După eforturi susținute, toate cele 4 caprine au fost extrase cu bine din râpă și au fost predate proprietarului.
Felicitări echipei SVSU Cugir pentru promptitudine, implicare și profesionalism, indiferent de natura misiunii! Fiecare viață contează!
-
Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum o lunăCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 7 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 7 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 7 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro