Cugirul a demonstrat vineri, 31 iulie 2026, încă o dată ca un oraș mai verde se construiește prin implicarea oamenilor și prin bucuria de a petrece timp împreună.

A fost o mare bucurie să vezi copii, parinți ți bunici pedalând și participând cu entuziasm la toate provocările pregatite: slalom printre jaloane, „Pedalează încet!”, Predarea Ștafetei”.

Fiecare zâmbet, fiecare kilometru parcurs și fiecare gest de responsabilitate față de mediu au arătat că mobilitatea activă și grija pentru natură pot aduce oamenii impreună.

Ziua s-a încheiat într-o atmosferă relaxată, cu vizionarea filmului „Aventuri la firul ierbii*, o poveste inspiratională despre perseverență, prietenie și spirit de echipă – valori care s-au regăsit ți în evenimentul organizat.

„Le mulțumim tuturor participanților pentru energie, implicare și voie bună! Mulțumim voluntarilor, partenerilor și tuturor celor care au contribuit la organizarea acestei zile speciale. Împreună am facut încă un pas spre un Cugir mai prietenos cu oamenii, mai activ și mai verde. Ne revedem la urmatoarele evenimente Just Streets Cugir”, au transmis organizatorii.

Constantin PREDESCU

Periferia Cugirului a trecut printr-o metamorfoză spectaculoasă: din simplu spațiu de completare a veniturilor prin mici grădini, a devenit un pol rezidențial și de relaxare susținut financiar din economiile localnicilor, iar mai târziu din  baniidin diasporă și în mod special din dorința de confort a celor de la bloc.

Contextul dinainte de 1990: Urbanizarea industrială și nevoia de spațiu verde

În perioada comunistă, dezvoltarea Cugirului a fost aproape exclusiv dictată de Colosul Strategic (Uzina Mecanică Cugir), muncitorii fiind grupați în cartiere de blocuri de locuințe dens populate, dreptul de proprietate privată asupra terenurilor fiind limitat.

Locuitorii aveau acces restrâns la loturi de teren pe dealurile sau văile din jur (Râul Mic, Râul Mare, precum și satele aondate Cugirului: Fețeni, Bucuru, Bocșitura, Mugești sau zonele către Vinerea), utilizate în principal ca grădini de subzistență sau livezi de pomi fructiferi.

Conceptul de „cabană de agrement” privată era rezervat fie unor persoane cu o situație materială mai bună, fie unor construcții improvizate din lemn de dimensiuni destul de mici.

Boom-ul post-1990: Cumpărarea terenurilor și rolul diasporei

După căderea regimului și restructurarea industrială a anilor ’90, dinamica s-a schimbat radical.

Trecerea la economia de piață și dorința de evadare din apartamentele strâmte de bloc au determinat tot mai mulți locatari să caute oaze de liniște la marginea orașului sau de-a lungul văilor muntoase.

Localnicii din zonele vecine orașului, care locuiau la case private și care dețineau pământuri moștenite sau reconstituite prin Legile Fondului Funciar, au început să vândă parcele mici și medii.

În acest context, prețurile erau destul de accesibile: În anii ’90 și începutul anilor 2000, prețul pe metru pătrat la extravilan sau la marginea intravilanului era mai mici, făcând achiziția facilă pentru clasa medie locală.

Capitalul venit din străinătate

O componentă crucială a acestui fenomen a fost emigrația masivă a forței de muncă (Germania, Italia, Spania, Marea Britanie):

Muncitorii plecați au trimis acasă bani sau au revenit cu economii semnificative.

Banii au fost investiți cu prioritate în autoturisme, dar și  în imobiliare local – cumpărarea de terenuri generoase pentru construcția de la zero a unor case/cabane moderne.

Ceea ce a început ca o investiție într-o simplă „cabană de weekend” s-a transformat treptat în construcția unor locuințe permanente de mari dimensiuni.

Transformarea în cartiere rezidențiale:

Extinderea spontană a construcțiilor la periferie a pus presiune pe administrația locală și pe rețelele de utilități.

(Cugirul nu are mari ansambluri rezidențiale private de blocuri noi, dar dezvoltarea imobiliară se concentrează pe locuințe individuale. Proiectele vizează cu precădere cartierele de case pentru tineri, prin care primăria oferă gratuit parcele, și modernizarea zonelor de vile din zonele adiacente sau din localitățile limitrofe)

S-a început etapizat: Lotizare și  grădini; Cabane și case de vacanță; Cartiere rezidențiale permanente.

Ulterior a început electrificarea. Extinderea rețelei electrice a fost primul pas esențial realizat treptat în majoritatea zonelor periferice.

A fost introdusă apa curentă din rețeaua publică (În special pe Râul Mare și Râul Mic). Infrastructura rutieră ș-a pus în mișcare, drumurile de pământ au fost amenajate, pietruite sau chiar asfaltate. Zonele au fost incluse în intravilan sau reglementate prin PUG, iar străzile au primit denumiri oficiale și numere poștale.

Canalizarea, o problemă

Deși zonele funcționează ca adevărate cartiere de locuit, racordarea la rețeaua publică de canalizare rămâne principala restanță tehnico-edilitară. Majoritatea gospodăriilor folosesc fose septice individuale sau bazine vidanjabile, fapt ce ridică riscuri de mediu și disconfort pe termen lung.

Amploarea numărului de imobile:

Sute de astfel de construcții (de la cabane cochete până la vile rezidențiale) s-au ridicat la periferia Cugirului și în văile adiacente. În anumite perimetre, numărul caselor noi se apropie încet, încet de cel al vechilor gospodării tradiționale.

Proprietarii plătesc taxe și impozite locale (pe terenuri, clădiri, salubritate), fiind înregistrați oficial. Această contribuție la bugetul local alimentează nemulțumirea justificată a cetățenilor legată de lipsa racordării la canalizare sau a asfaltării complete.

Tendințe de dezvoltare și perspective de viitor

Tendința de stabilire definitivă a celor reveniți din străinătate sau a tinerilor care preferă curtea în locul blocului;

Transformarea unor cabane în unități de cazare (pensiuni, case de oaspeți) conectate la traseele turistice din Munții Șureanu.

Potrivit administrației locale, aici apare necesitatea acută a extinderii rețelelor de canalizare și a infrastructurii de gaz prin proiecte cu finanțare europeană sau națională.

Constantin PREDESCU