Ştiri din zonă
Două persoane au scăpat cu viață după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe A1 în zona Șibot
Două persoane au scăpat fără răni grave după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat, în urma unei coliziuni cu o altă mașină pe Autostrada A1 în zona localității Șibot.
Accidentul s-a produs miercuri, în jurul orei 14.00, pe Autostrada A1, în zona Șibot. Potrivit reprezentantul Centrului Infotrafic este vorba despre ”un eveniment rutier care va fi soluționat prin înțelegere amiabilă între părți”.
Acesta a precizat că este vorba de o acroșare între cele două autoturisme care rulau pe același sens de mers. O femeie aflată în mașina (înmatriculată în București) care s-a răsturnat s-a ales doar cu o sperietură zdravănă și a refuzat ajutorul echipajului SMURD sosit la fața locului, iar un bărbat (din același autoturism), a suferit mici escoriații și a refuzat să fie transportat la spital.
Ştiri din zonă
Marți, 12 mai 2026: Întâlnire de informare privind accesarea fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală, la Căminul Cultural din Săliștea
Marți, 12.05.2026, ora 15:00, la Căminul Cultural din Săliștea, va avea loc o întâlnire de informare dedicată fermierilor, beneficiarilor și tuturor persoanelor interesate de accesarea fondurilor europene prin AFIR.

În cadrul întâlnirii vor fi prezentate principalele măsuri de finanțare disponibile pentru sectorul agricol și pentru dezvoltarea mediului rural, printre care:
DR-12 – Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați
DR-18 – Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice, legumicultură, inclusiv în spații protejate
DR-14 – Investiții în ferme de mici dimensiuni
De asemenea, vor fi discutate și alte oportunități viitoare de finanțare, condiții generale de accesare, tipuri de investiții eligibile, aspecte privind pregătirea proiectelor și pașii necesari pentru depunerea cererilor de finanțare.
Sunt invitați să participe locuitorii și persoanele interesate din Săliștea, Șibot, Ceru-Băcăinți, Cugir și Blandiana, precum și toți cei care doresc să afle informații utile despre posibilitățile de finanțare pentru agricultură și dezvoltare rurală.
Din partea OJFIR Alba participă directorul Tudor Ponoran, alături de reprezentanți ai altor instituții.
Vă așteptăm cu drag la această întâlnire de informare, pentru a discuta concret despre oportunitățile disponibile și despre sprijinul pe care fermierii îl pot accesa prin fonduri europene.
Ştiri din zonă
Bărbat de 46 de ani reținut de polițiști, după ce a înșelat un vârstnic din Blandiana
Joi, 23 aprilie 2026, polițiștii Postului de Poliție Blandiana au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Municipiul Arad, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, la data de 7 aprilie 2026, bărbatul s-ar fi prezentat la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 79 de ani, din comuna Blandiana și profitând de vârsta înaintată a acestuia, dar și de faptul că se afla singur în locuință, l-ar fi dus în eroare, prin aceea că i-ar fi propus înlocuirea sistemului pluvial al casei, pentru suma de 150 de lei/ metrul liniar.
Ulterior, la finalizarea lucrărilor, bărbatul de 46 de ani, i-ar fi solicitat vârstnicului suma de 8.200 de lei, o sumă mult mai mare decât cea reală, acesta din urmă înmânându-i suma de 7.000 de lei.
În cursul zilei de azi, 24 aprilie 2026, bărbatul de 46 de ani, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Ştiri din zonă
Tânără de 18 ani din Hunedoara, violată, bătută și amenințată de concubin. Agresorul a fost reținut
Polițiștii din Municipiul Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate, bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie, viol, lipsire de libertate în mod ilegal și amenințare.

Potrivit probatoriului administrat în cauză, la data de 6 aprilie, o tânără de 18 ani s-a prezentat la Poliția Municipiului Hunedoara și a sesizat faptul că, în noaptea de 4/5 aprilie, în timp ce se afla la locuința concubinului său, pe fondul unui conflict spontan generat de gelozie, acesta ar fi agresat-o fizic.
În momentul în care tânăra a încercat să părăsească locuința, bărbatul ar fi împiedicat-o exercitând asupra sa acte de violență și întreținând, sub presiunea amenințărilor, raporturi sexuale cu aceasta.
În urma cercetărilor efectuate, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar în cauză a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
În data de 7 aprilie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. Persoana în cauză a fost depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.
-
Mondenacum 9 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 săptămâniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 12 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 6 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 6 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum o lunăMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir