Administraţie
Dotări și echipamente în valoare de peste 1 milion de lei, pentru Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir
Primăria orașului Cugir a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru furnizare și cumpărare, în cadrul proiectului „Reabilitare, modernizare, echipare infrastructură educațională pentru învățământul general obligatoriu la Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir”. Valoarea totală a investiției este de 1.155.221,9 de lei, fără TVA.
Obiectivele specifice ale proiectului:
Asigurarea respectării standardelor de siguranţa, confort, igiena si funcţionalitate specifice instituţiilor publice de invatamant, prin reabilitarea si modernizarea a 3 corpuri apartinatoare Scolii Gimnaziale nr. 3: corp Aleea Constructorului nr. 1. corp str.Doinei nr. 3. corp str. Merilor nr. 4 – Vinerea.
Imbunatatirea procesului educational prin echiparea clădirilor cu mobilierul necesar unei bune desfăşurări a activitatii de invatamant general.
Creşterea accesibilităţii persoanelor cu dizabilităţi Ia serviciile educaţionale prin realizarea de rampe si montarea unui lift exterior pentru accesul persoanelor cu handicap locomotor.
Dotările și echipamentele necesare
• Lot 1 – Dotări de mobilier si accesorii
– Mobilier şcolar
– Mese, dulapuri, birouri şi biblioteci
– Mobilier de birou
– Scaune, produse conexe şi piese ale acestora
– Dulapuri de arhivare
– Mobila (inclusiv mobila de birou), accesorii de mobilier, aparate de uz casnic (exclusiv dispozitive de iluminat) si produse de curatat
• Lot 2 – Dotări de echipamente electrice, electronice , IT
– Computere portabile
– Table electronice cu posibilitate de copiere sau accesorii
– Imprimante laser
– Computer de birou
– Aspiratoare
• Lot 3 – Materiale didactice
– Material pedagogic
• Lot 4 – Jaluzele
– Jaluzele verticale
• Lot 5 – Dotări PSI si prim ajutor
– Echipament de stingere a incendiilor
• Lot 6 – Mobilier urban si arbori
– Mobilier urban
– Arbori

Administraţie
Evidența Persoanelor Cugir anunță că va elibera cărți de identitate simple doar persoanelor netransportabile
Evidența Persoanelor Cugir transmis luni, 11 august 2025, că va elibera cărți de identitate simple doar persoanelor netransportabile.
„La nivelul orașului Cugir se eliberează cărți electronice de identitate și cărți de identitate simple.
Cărțile de identitate model vechi (1997) se eliberează doar în cazuri excepționale (ex. persoane netransportabile)
Programările pentru depunerea documentelor în vederea eliberării cărţii electronice de identitate se realizează exclusiv online, prin accesarea portalului HUB Servicii MAI: https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/create?judet=AB
Detalii suplimentare: 0258 751 001
Vă multumim pentru întelegere şi vă recomandăm să urmăriţi în continuare canalele oficiale pentru eventuale actualizări ale informaţiilor”, au transmis reprezentanții celor de la Evidența Populației Cugir.
Am dori pe aceasta cale să-i întrebăm pe cei de la Evidența Persoanelor Cugir care este motivul REAL pentru care nu se eliberează Cărți de Identitate simple tututor cetățenilor din Cugir care solicită acest lucru, având în vedere că eliberarea cărții de identitate simple în România este reglementată de mai multe acte normative, inclusiv Legea nr. 162/2020 și Ordonanța nr. 12/2023, dar și de norme metodologice specifice, despre care NU avem cunoștință să fi fost abrogate sau modificate.
Administraţie
În perioada următoare, la Cugir se vor elibera exclusiv cărți de identitate electronice
În perioada următoare, la nivelul orașului Cugir, se vor elibera exclusiv cărți de identitate electronice (buletine digitale), au anunțat, miercuri, 6 august 2025, reprezentanții administrației locale.
Potrivit acestora, cărțile de identitate în format clasic NU vor mai fi eliberate temporar la Primăria Cugir. Toate cererile se vor face strict online, prin intermediul platformei oficiale a Ministerului Afacerilor Interne. Programările pentru depunerea cererilor se pot face accesând: https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/harta.
Programarea se poate realiza direct pe site au prin instalarea aplicației mobile de pe site-ul menționat mai sus.
„Vă mulțumim pentru înțelegere și vă recomandăm să urmăriți în continuare canalele oficiale pentru actualizări. Pentru mai multe detalii vă rugăm să ne contactați la numerele de telefon: 0258751001 și 0258756000”, au transmis reprezentanții Primăriei Cugir.
Administraţie
Din 11 august 2025, intră în vigoare o variantă actualizată, cu multiple opțiuni de plată, a sistemului de parcare cu plată din orașul Cugir
Începând de luni, 11 august 2025, vor intra în vigoare modificări importante privind parcările publice cu plată în orașul Cugir, în urma propunerilor venite din partea cetățenilor și aprobate în cadrul celei mai recente ședințe a Consiliului Local.
Scopul acestor ajustări este de a face sistemul mai accesibil, mai diversificat și mai adaptat nevoilor cetățenilor, oferind multiple opțiuni de plată și abonamente flexibile, au transmis reprezentanții administrației locale.
ABONAMENTE ȘI TICHETE DE PARCARE (FIZICE)
• Abonament lunar (tichet verde)
Valabilitate: 1 lună
Preț: 50 lei
• Abonament anual (tichet albastru)
Valabilitate: 1 an
Preț: 300 lei
• Tichet pentru o oră (tichet albastru)
Valabilitate: 1 oră
Preț: 1,5 lei
• Tichet 2 ore (tichet galben)
Valabilitate: 2 ore
Preț: 2,5 lei
• Tichet zilnic – „ORAȘUL CUGIR” (tichet verde)
Valabilitate: 1 zi întreagă
Preț: 8,5 lei
Achiziționarea tichetelor fizice se poate face de la casieria SERVICIULUI DE VENITURI Cugir, situată pe strada Victoriei, nr. 9.
VARIANTE MODERNE DE PLATĂ
1. Aplicația oficială a Primăriei Cugir (fără comision)
Tarife:
1 oră – 1 leu2 ore – 2 lei
1 zi – 8 lei (în curând se va modifica)
Aplicația va include și opțiuni pentru abonamente (lunar/anual)
2. Aplicația TPark (comision redus pentru aplicația externă)
Tarife:
1 oră – 1,10 lei
2 ore – 2,20 lei
1 zi – 8,50 lei (tarif actualizat, în loc de 5,50 lei pentru 8 ore)
3. SMS la 7420 – direct, fără aplicație (fără comision suplimentar)
Același tarife precum aplicația Primăriei.
PARCĂRI DEDICATE PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI
În fiecare zonă de parcare sunt rezervate locuri gratuite pentru persoanele care dețin legitimație valabilă, conform legislației în vigoare.
„Aceste modificări au fost adoptate ca răspuns direct la sugestiile primite din partea comunității, reflectând dorința de a avea un sistem de parcare mai eficient, mai accesibil și mai bine organizat. Vom continua să îmbunătățim acest serviciu public în funcție de nevoile reale ale cetățenilor”, au precizat reprezentanții Primăriei Cugir.
-
Mondenacum 2 zile
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 4 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 4 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 11 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 3 luni
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 8 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu
-
Din judeţacum 4 luni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Sportacum 10 luni
„Roș-albaștrii” – remiză externă, după un meci nebun: ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)