Sport
Devenit rezervă de lux sub Drăgana, portarul Nicuşor Bănică nu ar refuza o ofertă care să-i dea posibilitatea să apere mai mult în primăvară
Nicuşor Dragoş Bănică (33 de ani), cel mai bun goalkeeper ce a activat în ultimii ani în Liga a IV-a Alba, nu a traversat o toamnă fericită sub Drăgana.
Acesta s-a transferat în intersezon la divizionara terţă Metalurgistul Cugir, însă în prima parte a stagiunii a fost în permanenţă rezerva juniorului Andrei Crivăţ, disputând un singur meci oficial, cu Performanţa Ighiu în Cupa României, pe “Cetate”. Şi această situaţie, cu siguranţă nu-i convine jucătorului ce s-a lansat în fotbal la Universitatea Craiova, ce simte că mai are un cuvânt de spus pe gazon.
• Unirea Alba Iulia şi Sportul Petreşti interesate
Surse autorizate susţin că Nicuşor Bănică ar lua în calcul să plece de la Metalurgistul Cugir, pentru a putea apăra, deja două echipe din judeţ interesându-se de statutul său, Unirea Alba Iulia şi Sportul Petreşti. “Urmează ca în viitorul apropiat să port o discuţie cu oficialii clubului Metalurgistul Cugir, să văd exact ce se vrea în ceea ce mă priveşte. Sincer, mi-aş dori să apăr mai mult în primăvară şi nu pot fi mulţumit”, a declarat olteanul.
Nicuşor Bănică a fost coechipier la Universitatea Craiova, în diverse perioade, cu Papură, Luţu, Ovidiu Stângă, Pleşan, Gabi Popescu, fraţii Costea sau Claudiu Niculescu, fiind pregătit printre alţii de Nicolo Napoli sau Mircea Rednic. Portarul legitimat la Metalurgistul a reuşit patru promovări, cu Universitatea Craiova în Liga 1, Pandurii Târgu Jiu 2 în eşalonul secund, Mureşul Vinţu (2016) şi Şurianu Sebeş (2017), în eşalonul terţ. După ce a scris veritabile recorduri în al 4-lea eşalon, a cunoscut bucuria câştigării a două baraje de promovare în Liga a 3-a, însă ambele campioane din Alba nu s-au mai înscris în eşalonul superior, abandonând din motive financiare.
Sport
„Roș-albaștrii”, remiză spectaculoasă în cel de-al doilea meci de pregătire al verii: Metalurgistul Cugir – CSM Deva 2-2 (1-1)
Metalurgistul Cugir a încheiat la egalitate, scor 2-2 (1-1), partida amicală disputată împotriva formației CSM Deva, în cel de-al doilea test al verii. Meciul a fost unul spectaculos, cu patru goluri și numeroase faze de poartă, oferind un bun prilej pentru ambele echipe de a-și verifica nivelul înaintea startului noului sezon.

Cugirenii au deschis scorul prin Bogdan Minteuan, însă nou-promovata CSM Deva a întors rezultatul, primul gol al hunedorenilor fiind înscris de Alexandru Roșu. Devenii au reușit să treacă în avantaj prin Timotei Bacrău însă George Goronea a restabilit egalitatea și a stabilit scorul final, 2-2.
Partida a marcat și debutul pentru trei dintre noile achiziții ale Metalurgistului Cugir. Este vorba despre Balaur, Butnariu și Câșlariu, toți transferați în această vară de la CSM Unirea Alba Iulia.
Amicalul a pus față în față două formații care au șanse mari să fie repartizate în aceeași serie a Ligii a 3-a. De partea cealaltă, CSM Deva, promovată în această vară în eșalonul terț, s-a bazat pe jucători cu experiență precum Circov, Sebastian Mureșan, Juncan, Alexandru Roșu și Alexandru Mihai.
Urmează un cantonament centralizat, miercuri este primul joc oficial, în deplasare cu Hidro Mecanica Șugag (retrasă în iarnă din Liga a 3-a, acum în SuperLiga AJF Alba, fosta echipă a lui Ioan Budin, actualul director sportiv al Metalurgistului), iar următorul amical cu FC Avrig (1 august).
FOTO: Sorin GIURCĂ
Sport
Lovitură pe piața transferurilor! Metalurgistul Cugir îi aduce pe Balaur, Bran și Butnariu
Metalurgistul Cugir continuă să-și consolideze lotul înaintea startului noului sezon din Liga 3 și a bifat trei transferuri importante. Sub comanda antrenorului Lucian Itu au ajuns experimentatul fundaș Ionuț Balaur (37 de ani), tânărul Sebastian Bran (18 ani, de la Universitatea Cluj) și Mihai Butnariu (19 ani), fost jucător al CSM Unirea Alba Iulia.

Prin aceste mutări, gruparea cugireană își întărește atât centrul defensivei, cât și compartimentul destinat jucătorilor Under, două dintre principalele obiective ale campaniei de transferuri din această vară.
Ionuț Balaur s-a alăturat deja antrenamentelor echipei și aduce un plus important de experiență. Fost căpitan al CSM Unirea Alba Iulia, fundașul nu a evoluat în niciun meci oficial în acest an, după ce a ieșit din planurile tehnice ale formației albaiuliene. Ultima sa apariție oficială a fost chiar la Cugir, pe 8 noiembrie 2025, în victoria cu 4-0 a Unirii Alba Iulia, partidă în care a suferit accidentarea care l-a ținut departe de gazon.
La capitolul tineret, Metalurgistul mizează pe Sebastian Bran, fotbalist născut în 2008 și aflat sub contract cu Universitatea Cluj. Acesta a efectuat în această vară stagii de pregătire la Metalul Buzău și CSC Șelimbăr, înainte de a alege formația din Cugir.
Al treilea nou venit este Mihai Butnariu, produs al academiei CSM Unirea Alba Iulia. Jucătorul a debutat în Liga 3 sub comanda lui Alexandru Pelici și vine la Metalurgistul după ce a început pregătirea de vară alături de formația albaiuliană.
Cei trei ar putea îmbrăca pentru prima dată tricoul roș-albastru în partida amicală cu CSM Deva, programată sâmbătă, 25 iulie, pe stadionul din Cugir.
Până în acest moment, Metalurgistul Cugir i-a mai transferat pe Cocan (ACS Mediaș), Sebaș (CSU Alba Iulia), Similie și Bugnariu (LPS Sebeș U19), în timp ce în lot a revenit și tânărul P. Pahone, după o perioadă de pregătire petrecută la ASA Târgu Mureș.
Prin aceste mutări, oficialii clubului transmit un semnal clar că își propun un sezon competitiv în Liga 3, bazându-se atât pe experiența unor jucători consacrați, cât și pe potențialul tinerilor fotbaliști.
-
Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 9 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 9 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 9 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro