Actualitate
Deși mirosea a alcool un șofer din Cugir a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest sau să i se recolteze sânge
Poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Cugir au oprit în trafic ieri, 9 aprilie 2014, pe strada Victoriei din oraşul Cugir un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani din localitate.
Potrivit IPJ Alba, “întrucât conducătorul auto emana miros de alcool, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, acesta refuzând, iar după ce i s-a adus la cunoştinţă că trebuie să i se recolteze probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, a refuzat şi deplasarea la spital.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice”, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 337 din Codul penal.”
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Tânăr de 19 ani din Cugir cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea un autoturism fără a avea permis, pe o stradă din Vinerea
Duminică, 24 mai 2026, în jurul orei 20.55, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Cugir au oprit, pentru control, pe raza localității Vinerea, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 19 ani, din orașul Cugir.

Din verificări a reieșit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Actualitate
Tragedie la Cugir: Un bărbat de 43 de ani s-a sinucis, după ce s-a aruncat de la etajul patru al unui bloc de pe strada Trandafirilor
Duminică, 24 mai 2026, în jurul orei 06.20, Poliția Orașului Cugir a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către o femeie cu privire la faptul că, pe strada Trandafirilor din oraș, se află o persoană inconștientă, căzută pe partea carosabilă.

Echipa de cercetare deplasată la fața locului a constatat faptul că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Cugir, care s-ar fi aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia.
Echipajul medical deplasat la fața locului a constatat decesul acestuia, iar trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Având în vedere natura cazului, atragem atenția asupra faptului că prezentarea detaliată a unor astfel de situații poate avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile. Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare. Recomandăm tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte și încurajăm persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere.
Actualitate
Imagini de colecție din anii de glorie ai Uzinei Mecanice, publicate de Muzeul de Istorie a Tehnicii din Cugir
Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir a făcut publice sâmbătă, 23 mai 2026, trei imagini de colecție, surprinse în anul 1968, în laboratorul și secția de mașini unelte, aparținând Uzinei Mecanice.

„Pentru că am observat cât de mult vă plac fotografiile vechi, revenim cu încă trei imagini deosebite din fondul Uzina Mecanică Cugir.

Aceste instantanee surprind munca de zi cu zi a oamenilor care au contribuit, prin pricepere și dedicare, la prestigiul produselor fabricate în orașul nostru. Îi regăsim astfel pe Ioan Păștină, Maria Mărginean și Anișoara Gomboș la posturile lor de lucru, dar și o imagine din secția de mașini-unelte a anului 1968.

Ne-am bucura ca reacțiile dumneavoastră să fie la fel de entuziaste precum a fost și bucuria noastră în momentul descoperirii acestor fotografii în arhivă”, au transmis reprezentanții Muzeului de Istorie a Tehnicii Cugir.
-
Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum o lunăCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 7 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 7 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 7 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro