Rămâi conectat

Actualitate

Deputatul Dan Simedru: Alba Iulia are şansa să devină capitală de regiune doar prin fapte concrete, bun simţ şi responsabilitate!

Cugir INFO

Publicat

în

Când oamenii politici nu au nimic consistent de spus, atacurile la persoană sunt primul şi cel mai comod instrument la care recurg. Aşa apare politicianismul ieftin, care pentru unii devine un fel de viciu. Mărturisesc că nu am avut nicio intenţie de a-i da vreo replică lui Ion Dumitrel, în urma atacului său la adresa mea de săptămâna trecută, pentru că nu am considerat că are vreun rost să răspund unei reacţii pur emoţionale la adevărurile pe care le-am spus despre modul de susţinere a statutului de capitală regională a municipiului Alba Iulia.

Am crezut de cuviinţă să le atrag atenţia domnilor Ion Dumitrel, preşedinte al CJ Alba de mulţi ani de zile, şi Alexandru Pereş, senator PDL parcă de când e lumea, că mesajul lor de sprijinire a unui astfel de proiect, după ce au fost atâţia ani la putere, este mai mult politicianist decât serios. Cât au fost la putere, nu au făcut ceea ce trebuia pentru ca Alba Iulia să îndeplinească acele criterii necesare pentru transformarea sa în capitală de regiune. Acesta este adevărul, care se simte şi se vede.
Chiar dacă PDL a primit o lecţie dură la ultimele alegeri, se pare că membrii săi marcanţi, aleşi în funcţii de responsabilitate publică, nu au priceput nimic din votul populaţiei. Domnii Ion Dumitrel şi Alexandru Pereş continuă să aibă aceleaşi discursuri găunoase, din care atacurile, de această dată la persoana mea, unele mai din topor, altele puţin mai cizelate, nu lipsesc.
Apelul meu la bun simţ şi responsabilitate în ceea ce priveşte un subiect atât de important cum este reorganizarea administrativ-teritorială a României nu a fost înţeles de către cei doi domni. Mai mult, a fost interpretat ca un afront. Ar fi putut să mă contrazică cu argumente, dacă le-ar fi avut. Numai că argumentele le-au lipsit complet, astfel că golul a fost umplut cu insulte la adresa mea, pe care, din respect pentru cetăţeni şi pentru lucrurile cu adevărat importante, nu consider că are vreun sens să le demontez.
Domnilor Dumitrel şi Pereş, nu am să vă răspund cu aceeaşi monedă, chiar dacă eu am argumente în sprijinul afirmaţiilor mele, pentru că acum nu este nici momentul, nici cazul să numărăm realizările şi mai ales nerealizările fiecăruia. În prezent, este nevoie de unitate şi solidaritate, pentru că soarta judeţului nostru şi a municipiului Alba Iulia stă şi în mâinile noastre, iar disputele politice nu servesc nimănui la nimic. Domnule Dumitrel, sunt bune drumurile prin pădure, muzeele din sate şi preocupările culturale pe care le-aţi avut până acum ca preşedinte al Consiliului Judeţean, dar vă invit să vă deschideţi ochii şi mintea înspre lucrurile care trebuie făcute pentru ca Alba Iulia să aibă şansa să devină capitală de regiune. Domnule Pereş, este de admirat longevitatea dumneavoastră în Senatul României, dar poate că în ultimul ceas al carierei dumneavoastră politice şi mai ales pentru că aţi ajuns din nou în Parlament pe uşa din dos a redistribuirii, veţi înţelege în sfârşit că e nevoie de fapte concrete. Filozofiile expuse în presă sunt cele care dau în vileag politicianismul dumneavoastră, iar afirmaţiile mele, pe care v-aţi supărat, au avut un rol constructiv.
Nu este suficient, stimaţi domni, să declarăm public că ne dorim ca Alba Iulia să fie capitala viitoarei regiuni. Există cineva în acest judeţ care să nu vrea asta? Există vreo persoană care nu cunoaşte argumentele istorice?
Ceea ce nu aţi vrut să pricepeţi este faptul că eu vă invitasem să renunţăm la exerciţii de imagine şi la demagogie. Îmi doresc să analizăm împreună ceea ce trebuie făcut şi să acţionăm împreună în mod concret, în puţinul timp pe care îl avem la dispoziţie, pentru ca şansele municipiului Alba Iulia de a deveni capitală de regiune să fie reale.
Nu ajunge să batem moneda pe valoarea istorică, pentru că există şi alte criterii de evaluare, sunt 8 în total. Câte din ele îndeplinim? Avem o mare universitate în top 500? Avem un mare spital regional cu medicină de înaltă performanţă? Avem un sistem SMURD bine pus la punct, capabil să acţioneze la nivel regional? Avem infrastructură rutieră şi feroviară modernizată? Avem un centru sportiv polivalent de nivel internaţional, un centru administrativ, de justiţie şi de afaceri de nivel regional? Dar un centru cultural de anvergură?
Drumul municipiului Alba Iulia spre obţinerea statutului de capitală regională este extrem de greu. Vorbim de o adevărată bătălie, care nu poate fi câştigată decât prin unitatea şi solidaritatea tuturor factorilor politici şi administrativi şi doar dacă politicianismul va fi lăsat deoparte. Primarul, preşedintele CJ Alba, prefectul şi parlamentarii trebuie să-şi unească forţele, să lase orgoliile şi interesele politice deoparte şi să facă o echipă capabilă să câştige această bătălie. Reînnoiesc invitaţia mea iniţială, domnilor Dumitrel şi Pereş, cu speranţa că de această dată veţi înţelege apelul meu: haideţi să punem judeţul şi municipiul Alba Iulia pe primul loc în lista intereselor noastre!

Dan – Coriolan SIMEDRU




Actualitate

Presiune redusă la apa potabilă în Cugir, din cauza unei avarii la rețeaua de distribuție

Cugir INFO

Publicat

în

Locuitorii orașului Cugir, în special cei din zonele înalte ale cartierului Cindeni și din zona Râul Mic, se confruntă cu o scădere a presiunii apei potabile, în urma unei avarii produse la rețeaua de distribuție.

Anunțul a fost făcut de SC APA CTTA SA Alba – Sucursala Cugir, care precizează că echipele de intervenție se află la fața locului și lucrează pentru remedierea defecțiunii în cel mai scurt timp.

Potrivit operatorului, reluarea alimentării cu apă în condiții normale este estimată pentru ora 12:30.

Reprezentanții companiei avertizează că, după reluarea furnizării apei potabile, pot apărea depășiri ale parametrului de turbiditate. În această situație, consumatorii sunt sfătuiți să utilizeze apa doar în scopuri menajere, până la revenirea parametrilor de calitate în limite normale.

Eventualele probleme sau zonele afectate pot fi semnalate la numărul unic Call Center 0377 900 400, disponibil de luni până joi, între orele 08:00 și 16:30, respectiv vineri, între orele 08:00 și 14:00.

În afara acestui program, sesizările pot fi transmise Dispeceratului Sucursalei Cugir, la numărul de telefon 0258 751 139.

Reprezentanții SC APA CTTA SA Alba își cer scuze pentru disconfortul creat și le mulțumesc consumatorilor pentru înțelegere.




Citește mai mult

Actualitate

12-13 noiembrie 2026: Orașul Cugir găzduiește cea de-a XXVII-a Conferință a Societății Române de Pirotehnie și Detonică

Cugir INFO

Publicat

în

Specialiști din domeniul pirotehniei și detonicii se vor reuni la Cugir, în perioada 12–13 noiembrie 2026, cu ocazia celei de-a XXVII-a ediții a Conferinței Societății Române de Pirotehnie și Detonică „Constantin Bodin”. Tema centrală a evenimentului este „Viitorul pirotehniei și detonicii – tehnologii, riscuri și competențe pentru o lume în schimbare”.

Societatea Română de Pirotehnie și Detonică (SRPD) „Constantin Bodin”, în parteneriat cu Primăria orașului Cugir, organizează cea de-a XXVII-a ediție a conferinței dedicate acestui domeniu de specialitate.

Evenimentul se va desfășura la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir și beneficiază de sprijinul societăților Uzina Mecanică Cugir și Fabrica de Arme Cugir.

Temele principale ale conferinței

Programul va reuni prezentări și dezbateri privind evoluțiile tehnologice, siguranța în domeniul pirotehniei și detonicii, precum și dezvoltarea competențelor profesionale în industria de apărare.

Printre temele anunțate se numără:

  • Uzina Mecanică Cugir: „Dincolo de tehnologie – factorul uman în siguranța pirotehnică și detonică”;
  • Fabrica de Arme Cugir: „Viitorul pirotehniei și detonicii”;
  • Uzina de Produse Speciale Dragomirești: „Pirotehnia și detonica în contextul războiului actual”;
  • Fabrica de Arme Cugir: „Realitatea virtuală și augmentată în industria de apărare – simularea riscurilor pirotehnice și dezvoltarea capacităților profesionale”.

Agenda include și vizite la expozițiile organizate în cadrul Uzinei Mecanice Cugir și Fabricii de Arme Cugir, oferind participanților ocazia de a cunoaște mai îndeaproape activitatea și realizările celor două unități industriale.

Deschiderea oficială și Adunarea Generală a SRPD

Conferința va debuta cu alocuțiunile de deschidere susținute de președintele SRPD, dr. ing. Călin Curea, și de președintele de onoare al societății, Constantin Bodin.

Un mesaj de salut va fi adresat participanților și de primarul orașului Cugir, Adrian Teban.

Potrivit președintelui SRPD, în cadrul manifestării va avea loc și Adunarea Generală a Societății Române de Pirotehnie și Detonică.

Prin organizarea acestei conferințe, Cugirul își consolidează rolul de centru cu tradiție în industria de apărare din România, oferind un cadru de dialog pentru specialiștii interesați de evoluția tehnologiilor, siguranța industrială și pregătirea profesională în domeniul pirotehniei și detonicii.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir