Rămâi conectat

Actualitate

De Rusalii, cugireanca Daniela Paleogianni își expune lucrările la Galeria de Artă din Alba Iulia

Cugir INFO

Publicat

în

De Rusalii, Galeria de Artă Alba-Iulia va găzdui expoxiția „Relații Personale” aparținând  cunoscutei pictorițe cugirene, Daniela Paleogianni.

O colecție de lucrări prin care autoarea dorește atât refacera legăturilor spirituale cu creația inițială, prin evocarea emoțiilor ca modalitate de cunoaștere, cât și angajarea publicului în relație.

Unul dintre tablourile sale se numește „De Rusalii”, fapt pentru care artista crede că această lucrare va fi în atenția publicului iubitor de artă cu specific religios.

Vernisajul va avea loc Vineri 18 iunie 2021, de la ora 20.00, iar prezentarea va fi facută de prof. dr. Traian Mârza, expozitia rămânâd deschisă zilnic până în 27 iunie 2021.

Daniela Paleogianni este președintă a filialei Uniunii Creatorilor Profesioniști din Cugir si Hunedoara și a fost prezentă constant cu lucrări pe simeze ale galeriilor de artă din România si Grecia și îndrumă pe cei mai mici iubitori de pictură din Cugir în Atelierul Micilor Pictori.

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Un angajat al Uzinei Mecanice Cugir a ajuns la spital cu arsuri în zona feței și pe abdomen, cauzate de un accident de muncă

Cugir INFO

Publicat

în

În cursul dimineții de miercuri, 8 octombrie 2025, un angajat al Uzinei Mecanice Cugir s-a accidentat, în cadrul Atelierului Uzinare. Acesta a suferit arsuri în zona feței, a ochiului drept și pe abdomen, după ce a fost stropit cu apă fierbinte amestecată cu soda calcinată, de către un utilaj aflat în funcțiune. Acesta a fost transportat la UPU Cugir pentru investigații de specialitate. 

Directorul general al Uzinei Mecanice Cugir, Mircea Trifan, a declarat că: „În dimineața zilei de 08.10.2025, în jurul orei 06.10-06.20 în cadrul Atelierului Uzinare, un angajat, înainte de începerea programului de (care începe la ora 07.00), la unul din agregatele în care se realizează procese de decapare, degresare, spălare, a elementelor de muniție uzinate, dintr-o acțiune pe care la acest moment nu o cunoștem, a suferit arsuri la nivelul feței, pe partea dreaptă și parțial la ochiul drept provocată cel mai probabil de apa fierbinte în amestec cu sodă calcinată, dintr-o baie a agregatului. Angajatul a fost transportat cu o mașină a societății la UPU Cugir pentru acordarea primului ajutor. Fișa de instruire individuală a fost ridicată și barată de către SIPPPM”.

Contactați de reporterii ziarulunirea.ro, reprezentanții Spitalului Orășenesc Cugir au declarat că victima s-a prezentat la camera de gardă cu mijloace proprii, fiind vorba de un bărbat de 34 de ani, conștient și stabil hemodinamic și respirator, declarând că a avut un incident la locul de muncă.

S-a făcut triajul uzual, urmat de spălături la nivelul ochilor și tegumentelor în diferite zone ale corpului. Pacientul avea arsuri de gradul 2 pe o suprafață a corpului de 20%.

Avea afectat ochiul drept, regiunea facială, frontală, membrele superioare bilateral, abdomen și regiunea scrotală și flictene pe abdomen și brațul stâng care apăreau în timp real, dar și arsuri chimice.

S-au făcut spălături și s-a tratat cu o cremă antiinfecțioasă, pacientul fiind trimis la consultări clinice de dermatologie și oftalmologie, iar ulterior trimis la Spitalul Județean de Urgență Alba, secția chirurgie plastică.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Biciclete furate din scara unui bloc din Sibiu, vândute la Cugir. Doi suspecți au fost reținuți de polițiști

Cugir INFO

Publicat

în

Două biciclete furate din scara unui bloc din Sibiu au fost recuperate de polițiștii din Cugir. Doi bărbați, ambii din Sibiu, cu vârste de 31 și 37 de ani, au fost reținuți de polițiști după ce au fost identificați ca fiind autorii furtului comis în luna septembrie.

Luni, 6 octombrie 2025, au fost reținute două persoane de sex masculin, în vârstă de 31 și 37 de ani, sibieni, suspectate că la data de 16 septembrie 2025 ar fi sustras 2 biciclete din scara unui bloc din Municipiul Sibiu, prejudiciul estimat fiind de 2.800 de lei.

În baza probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri, sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii de la investigații criminale au pus în aplicare 2 mandate de aducere, emise pe numele a doi bărbați, domiciliați în municipiul Sibiu.

În cadrul activităților specifice desfășurate, cele două biciclete au fost recuperate, cu sprijinul Poliției Orașului Cugir, având în vedere faptul că acestea au fost vândute unor persoane din acest oraș.

Împotriva celor 2 persoane s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând a fi prezentați astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Un nou eveniment științific la Cugir: Conferința Multidisciplinară – Prof. „Ion D. Lăzărescu – fondatorul școlii românești de teoria așchierii”

Cugir INFO

Publicat

în

Vicepreședintele Asociației Inginerilor din România (AGIR), Prof. Dr. Ing. Gheorghe Manolea, s-a aflat duminică, 5 octombrie 2025, în județul Alba, într-o vizită de lucru, ocazie, cu care a invitat la o întalnire cu scop de colaborare,  pe președintele AGIR sucursala Alba (cu sediul la Cugir) – Dr. Ing. Alexandru Micaciu.

Discuțiile au vizat organizarea unui eveniment științific în județ, până la finalul anului 2025, cel mai probabil luna decembrie. După cum ne-a relatat președintelui AGIR sucursala Alba, Dr.Ing. Alexandru Micaciu, varianta propusă (și acceptată), ar fi organizarea la Cugir a acestei manifestări menite să contribuie la continuarea tradiției prin desfășurarea Conferinței Multidișciplinare Prof. „Ion D. Lăzărescu –  fondatorul școlii românești de teoria așchierii”.

„Propunerea de organizare la Cugir a reuniunii a fost agreată si de filiala AGIR Cluj, respectiv Universitatea Tehnica din Cluj Napoca, cu care sucursala AGIR Alba are partenereiate semnate”, a precizat Micaciu.  La intalnirea de la Sebeș a participat și Nicolae Bâldea – angajat al Fabricii de Arme Cugir, care și-a exprimat dorința ca pe viitor să devină membru al AGIR. De menționat faptul că, vicepreședintele AGIR România se afla într-o vizită de lucru prin țară urmând ca miercuri, 8 octombrie 2025 să viziteze și județul Cluj.

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir