Actualitate
Dacă dispuneți de un binoclu sau un telescop puteți observa Cometa ISON
Cometa ISON, aflată în această perioadă în trecere prin Constelația Fecioara, poate fi observată de pasionații de astronomie care dețin un binoclu sau un telescop, după cum informează Agenția Spațiala Americană.
Cometa ISON se deplasează cu viteză către Soare și se va apropia cel mai mult de acesta pe 28 noiembrie 2013 – trecând la o distanță de doar 1,1 milioane kilometri de suprafața corpului ceresc. În cazul în care supraviețuiește întâlnirii, cometa va fi vizibilă în emisfera nordică cu ochiul liber, iar din datele deținute de NASA se preconizează a fi o cometă deosebit de luminoasă și frumoasă.
În imaginea alăturată, realizată pe data de 8 noiembrie 2013 cu o camera foto atașată telescopului de la Marshall Space Flight Center al NASA, cometa ISON se afla la o distanță de circa 156 milioane de km de Pământ.
Catalogată ca C/2012 S1, cometa ISON a fost descoperită de câțiva astronomi amatori în septembrie 2012. A fost denumită astfel în onoarea telescopului Internațional Scientific Optical Network, cu care a fost observată.
”Călătoria unei comete prin sistemul solar este periculoasă și violenta. Coada sa ar putea fi dezintegrată de o ejecție puternică de masă coronală. Încă înainte să ajungă în apropiere de Marte, radiațiile emise de Soare ar putea să provoace fierberea apei de pe cometă, primul pas spre dezintegrarea obiectului cosmic, iar dacă totuși supraviețuiește acestei etape, trebuie să facă față radiațiilor intense și presiunii resimțite tot mai puternic pe măsură ce se apropie de Soare”, explică NASA.
Actualitate
Bărbat din Cugir, reținut după ce ar fi agresat un adolescent de 17 ani într-un local
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru lovire sau alte violențe. Acesta ar fi agresat un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict izbucnit într-un local din oraș.

Potrivit polițiștilor, incidentul s-ar fi produs în seara zilei de 12 august 2026. Cei doi s-ar fi aflat într-un local din Cugir, iar pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul l-ar fi lovit pe tânărul de 17 ani.
Polițiștii din Cugir au continuat cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs agresiunea și au dispus, în data de 13 august, reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Vineri, 14 august, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate în acest caz.
Actualitate
Vacanță activă pentru copiii din Cugir. Ateliere și activități recreative organizate de Direcția de Asistență Socială
Vacanța de vară vine cu jocuri, timp liber și noi experiențe pentru copiii care frecventează Centrul de Zi pentru Copii „Un pas cu SPAS” din Cugir. Pe perioada vacanței, Direcția de Asistență Socială Cugir organizează o serie de activități educative, recreative și practice, menite să le ofere celor mici un program atractiv și util.

În lipsa programului școlar, organizarea timpului liber poate reprezenta o provocare atât pentru familii, cât și pentru comunitate. Prin activitățile desfășurate la centru, copiii au la dispoziție un spațiu sigur în care se pot juca, învăța și socializa.
Programul include ateliere practice, jocuri educative, activități artistice și sportive, precum și activități de educație pentru sănătate. Acestea le oferă copiilor posibilitatea de a descoperi domenii și preocupări noi, într-un cadru prietenos și adaptat perioadei de vacanță.
Dincolo de componenta recreativă, activitățile urmăresc dezvoltarea unor deprinderi sănătoase, stimularea creativității și descoperirea aptitudinilor personale. În același timp, interacțiunea dintre copii contribuie la dezvoltarea relațiilor sociale și la consolidarea sentimentului de apartenență la comunitate.
Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Cugir consideră că astfel de programe pot contribui și la reducerea riscului de marginalizare socială, oferindu-le copiilor oportunități de petrecere a timpului liber într-un mediu sigur și stimulativ.
Centrul de Zi pentru Copii „Un pas cu SPAS” își propune astfel să transforme vacanța într-o perioadă a descoperirilor, a prieteniei și a învățării prin joc, punând în centrul activităților nevoile și dezvoltarea copiilor din comunitatea locală.
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 9 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 7 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia