Rămâi conectat

Actualitate

Cugirul va avea o filială aparţinând Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, iar 25 de copii proveniţi din familii defavorizate vor primi sprijin din partea acesteia

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

Prin grija Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir şi a primăriei locale, până în primăvara anului viitor există şansele înfiinţării în urbea de la poalele Drăganei a unei filiale aparţinând Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, locaş destinat copiilor proveniţi din familiile defavorizate.

Potrivit preotului paroh, părintele Mihai Gălăţeanu, este vorba de amenajarea unui spaţiu situat la subsolul aşezământului „Părintele Cleopa” (foto), locaţie aparţinând Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”, care să servească nevoilor identificate pentru un număr de 25 de copii. Aceştia ar urma să servească masa în cadrul aşezământului, să primească sprijin în pregătirea temelor şcolare, asistenţă medicală şi de igienă corespunzătoare. Conform informaţiilor, amenajarea spaţiului este aproape gata, urmând ca în perioada următoare să se facă demersurile necesare pentru obţinerea aprobărilor de funcţionare în condiţii legale a aşezământului.

Constantin Predescu




Actualitate

Hramul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir, sărbătorit de sute de credincioși

Cugir INFO

Publicat

în

Sute de credincioși au participat, pe 15 august 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir, în ziua în care Biserica Ortodoxă prăznuiește Adormirea Maicii Domnului.

Evenimentul a fost organizat de Parohia VII Cugir, prin preotul paroh Adrian Cebotari, împreună cu Consiliul și Comitetul Parohial. Manifestările religioase s-au desfășurat pe esplanada din fața bisericii și au debutat cu Taina Sfântului Maslu de obște, oficiată de un sobor format din opt preoți. La sărbătoare a fost prezent și primarul orașului Cugir, Adrian Teban.

La finalul slujbei, părintele paroh Adrian Cebotari a rostit un cuvânt de învățătură, subliniind importanța praznicului și a credinței în viața comunității.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir are o istorie de peste trei decenii. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1991, de către preotul paroh Mircea Giurgea, iar lucrările de construcție au continuat începând din anul 1993.

După 17 ani de eforturi susținute de preoți și comunitate, lăcașul de cult a fost sfințit la 11 septembrie 2010 de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, în prezența a aproximativ 3.000 de credincioși.

La finalul evenimentului, Parohia VII Cugir le-a mulțumit tuturor celor care au contribuit la organizarea sărbătorii.

„Implicarea dumneavoastră, fie prin rugăciune, fie prin sprijin financiar sau muncă fizică, demonstrează că suntem o comunitate unită și vie în credință”, a transmis părintele paroh Adrian Cebotari.

Acesta a adresat, totodată, mulțumiri enoriașilor, membrilor Consiliului și Comitetului Parohial, precum și donatorilor care au sprijinit desfășurarea manifestărilor dedicate hramului.

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Duminică, 23 august 2026: „Retro Parada Verii” aduce automobilele de epocă la Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Cugirul găzduiește duminică, 23 august 2026, Retro Parada Verii, un eveniment dedicat pasionaților de automobile istorice și iubitorilor de mașini clasice.

Expoziția va avea loc pe strada Alexandru Sahia nr. 16, în intervalul 11:00–15:00, și le oferă vizitatorilor ocazia de a admira automobile de epocă atent întreținute și restaurate.

Fiecare mașină expusă vine cu propria poveste, păstrând farmecul și eleganța unei alte perioade din istoria automobilului. Evenimentul își propune să aducă în prim-plan pasiunea pentru vehiculele istorice și să ofere publicului o incursiune în lumea automobilelor clasice.

Retro Parada Verii se adresează atât colecționarilor și pasionaților auto, cât și celor care doresc să descopere modele deosebite și să petreacă câteva ore într-o atmosferă dedicată eleganței automobilistice de altădată.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir