Rămâi conectat

Învăţământ - Cultură

Cugirul şi-a premiat performerii

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

cugirCa semn al preţuirii pe care autoritatea publică locală o are faţă de efortul şi dăruirea de care elevii şi profesorii cugireni au dat dovadă în anul şcolar 2013-2014, la Casa de Cultură din Cugir a fost organizat şi la sfârşitul anulu trecut mult aşteptatul eveniment “Gala performerilor 2014”.

Într-un cadru festiv, viceprimarul oraşului, prof. Horia Rotche, având-o alături pe directoarea Casei de Cultură, prof. Rodica Florea, i-au felicitat pe elevii şi profesorii şcolilor din oraş pentru rezultatele obţinute la olimpiadele şcolare naţionale, pe cei cu rezultate deosebite la concursurile naţionale şi judeţene, pentru participarea la simpozioanele şi sesiunile de comunicări ştiinţifice, precum şi pe cei care s-au remarcat la concursurile şi competiţiile sportive. Pentru munca, seriozitatea, ambiţia şi implicarea pe care au dovedit-o, au fost premiaţi aproximativ 200 de elevi şi un mare număr de cadre didactice reprezentând instituţiile şcolare din oraş, Clubul Elevilor şi Clubul Sportiv Orăşenesc Cugir. În funcţie de competiţiile şi rezultatele obţinute, premiile oferite de Consiliul Local au constat în diplome, duciuri şi bani. Pe lângă acestea, fiecare elev şi profesor au primit “Catalogul performerilor”, care conţine atât fotografii ale elevilor, cât şi prezentarea rezultatelor obţinute de participanţii la concursurile şi competiţiile organizate.

Constantin PREDESCU




Învăţământ - Cultură

Mateș Marian Cătălin, elev al Școlii Gimnaziale „Singidava”, locul I la etapa județeană și calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar

Cugir INFO

Publicat

în

Elevul Mateș Marian Cătălin, din clasa a VIII-a B, a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina cros, și s-a calificat la etapa națională a competiției. Performanța a fost realizată sub îndrumarea profesorului coordonator Avram Traian.

Rezultatul confirmă pregătirea, perseverența și determinarea elevului, evidențiind totodată importanța activităților sportive în dezvoltarea tinerilor și în promovarea unui stil de viață sănătos.

Calificarea la etapa națională reprezintă o reușită deosebită pentru elev și o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate școlară. În spatele acestui rezultat se află munca susținută, disciplina și implicarea, alături de îndrumarea profesorului coordonator.

Conducerea și colectivul școlii îl felicită pe Mateș Marian Cătălin pentru performanța obținută și îi urează mult succes la etapa națională, precum și profesorului Avram Traian pentru contribuția la pregătirea și susținerea elevului în atingerea acestui rezultat.

Felicitări pentru această reușită și mult succes în competiția națională!




Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

„Podul de hârtie”, o zi dedicată lecturii și comunității, la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Zilele trecute, elevi, profesori și părinți s-au reunit la Școala Gimnazială „Singidava” pentru o zi dedicată lecturii, scrisului și întâlnirii dintre membrii comunității școlare. Evenimentul, intitulat „Podul de hârtie”, a fost organizat de grupul AVE, cu sprijinul cadrelor didactice.

Printre invitați s-au numărat Codruța Bărbuș, coordonatoarea cercului „Codru de poveste”, scriitorul Dumitru Vasile și Angela Pinca, reprezentantă a Centrului „Lotus”.

Programul a inclus două activități principale. În cadrul „Orei de inspirație”, participanții au vorbit despre cărțile care i-au marcat, iar elevii au împărtășit idei și impresii despre lectură. Cei mai mici au fost invitați să continue o poveste pornind de la un început dat.

Cea de-a doua activitate, „Tânărul Scriitor”, s-a desfășurat în Centrul de Documentare și Informare al școlii. Elevi, profesori și invitați au creat texte și versuri, pe care le-au citit apoi în fața celorlalți participanți.

Evenimentul a fost completat de un târg de carte organizat în holul școlii. Participanții au putut răsfoi volume din diverse categorii, au discutat cu autorii invitați și au făcut schimb de cărți.

Organizatorii au urmărit să încurajeze lectura și scrisul creativ, dar și să ofere elevilor, părinților și profesorilor ocazia de a petrece timp împreună în jurul cărților.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir