Rămâi conectat

Actualitate

Cugirul redevine, încet dar sigur, centrul tehnic de elită care a fost cândva

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

cugirReuşita primei Conferinţe Naţionale Multidisciplinare ”Profesorul Ion D. Lăzărescu, fondatorul şcolii româneşti de teoria aşchierii”, desfăşurată în weekend-ul trecut la Cugir, mi-a confirmat o speranţă mai veche: tradiţia meseriaşilor din localitate nu a murit.

Poate doar, un strop, s-a odihnit. Dar, prin voinţă locală şi cu rigoarea de necontestat a nemţilor, tradiţia prelucrătorilor prin aşchiere a reînviat, confirmând că sângele apă nu se face şi nici… roata dinţată nu se face şpan, cu una cu două. Fără nicio teamă de exagerare, Cugirul a putut fi declarat cu ocazia conferinţei Capitala Ingineriei din România, aici fiind concentrată cea mai mare capacitate de inovare tehnică şi inteligenţă nativă, pe metru pătrat, din ţărişoara noastră. De altfel, în cele cele 770 (!!!) de pagini ale cărţii “Inginerie-Cugir” au fost comasate toate descoperirile ştiinţifice ale cercetătorilor români, în domeniul prelucrării prin aşchiere, din ultimii ani. Astfel, prin această carte editată cu sprijinul Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, filiala Alba, Cugirul va deveni reper în munca de cercetare a studenţilor şi a doctoranzilor din toate politehnicile din ţară. Prima conferinţă dedicată fondatorului şcolii româneşti de teoria aşchierii, Ion D. Lăzărescu, a fost patronată de preşedintele Asociaţiei de Ştiinţe Tehnice din România – prof. dr. ing. Mihai Mihăiţă, preşedintele Asociaţiei Generale a Inginerilor din România – filiala Cluj – prof. dr. Mircea Bejan, prof. dr. ing. Graţian Steţiu (ginerele profesorului Ion D. Lăzărescu), dr. ing. Emil Muntean – preşedintele Asociaţiei Parcurilor Industriale, Tehnologice, Ştiinţifice şi a Incubatoarelor de Afaceri din România (APITSIAR), organizatorul “de facto” al acestei manifestări de înaltă ţinută. Dr. ing. Emil Muntean a declarat pentru ziarul Unirea că de anul viitor se va încerca o delimitare a acestei conferinţe de manifestarea “Toamna Cugireană”, transformând-o într-o sesiune de comunicări ştiinţifice de sine stătătoare.
În cadrul manifestării a fost onorată şi întreaga activitate desfăşurată în domeniul tehnicii, în calitate de inginer la Uzina Mecanică Cugir de către dr. ing. Mihai Sudrijan: preşedintele Consiliului judeţean Alba, Ion Dumitrel, i-a înmânat ”Diploma de Excelenţă”.
Confirmarea că la Cugir încă se mai poate a venit acum câţiva ani din partea… nemţilor! Producătorul maşinilor Mercedes este prezent pe piaţa din România, prin intermediul companiei producătoare de componente din Cugir, fabricând inclusiv cutii de viteze. Este vorba despre Star Transmission, un joint-venture între Daimler AG şi statul român, compania având două fabrici, la Cugir cu extindere în Sebeş. Star Transmission Cugir (STC) este acum un furnizor internaţional de componente pentru industria de automobile furnizând şi servicii de inginerie. Grupul german Daimler investeşte în continuare peste 300 milioane euro pentru extinderea producţiei de cutii de viteze, destinate Mercedes-Benz, la subsidiara locală Star Transmission din Sebeş.
Generaţia de mâine a meseriaşilor este pregătită începând din acest an, în cadrul Colegiului “ID Lăzărescu” la Şcoala profesională care are la bază modelul şcolii profesionale germane Kronstadt din Braşov. Pentru studenţii cu idei, care vor deveni inginerii de mâine – atât pentru UM Cugir cât şi pentru Star Transmission – a luat fiinţă, în incinta parcului Industrial Cugir asociaţia cu specific “cluster inovativ”: “Polul de Competitivitate Prelucrări Metale Transilvania”.
În concluzie, capital uman există la Cugir – atât din punct de vedere al forţei de muncă cât şi din cel al inteligenţei inovative. Voinţă este, că au venit şi nemţii. Speranţă mai există, că nu avem încotro. Şi sunt convinsă că oraşul Cugir va renaşte, prin oamenii săi!

Nicoleta IDITA-TOMUŢA




Actualitate

Luni, 9 noiembrie 2026: Întreruperi de energie electrică în Cugir. Ce stradă este afectată

Cugir INFO

Publicat

în

Furnizarea energiei electrice va fi întreruptă temporar luni, 9 noiembrie 2026, pe strada Alexandru Sahia din orașul Cugir.

Potrivit anunțului, întreruperea este programată în intervalul orar 08:30–15:00 și va afecta imobilele de la numerele 6, 8, 9, 10, 11, 12 și 13.

Măsura este necesară pentru executarea unor lucrări de modernizare și întreținere a rețelei electrice, care au ca scop îmbunătățirea calității serviciilor și creșterea siguranței în alimentarea cu energie electrică.

Locuitorii din zonele afectate sunt sfătuiți să ia măsurile necesare pentru protejarea aparatelor electrocasnice și electronice pe durata întreruperii alimentării cu energie electrică.




Citește mai mult

Actualitate

Urs semnalat, pentru a doua seară consecutivă, pe strada Simion Bărnuțiu din Cugir. A fost emis un mesaj RO-ALERT pentru populație

Cugir INFO

Publicat

în

Prezența unui urs a fost semnalată joi seara, în jurul orei 21:50, în orașul Cugir, pe strada Simion Bărnuțiu. În urma sesizării, autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea locuitorilor din zonă.

La fața locului a fost mobilizat de urgență un echipaj de intervenție al Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, aflat în serviciu și dotat cu echipamente specifice pentru gestionarea situațiilor în care sunt implicate animale sălbatice de talie mare.

Mesajul de avertizare a fost transmis de ISU Alba, pentru informarea populației și prevenirea unor incidente care ar putea pune în pericol sănătatea, integritatea fizică sau chiar viața persoanelor aflate în zonă.

Autoritățile recomandă locuitorilor să evite apropierea de animal și să respecte indicațiile transmise prin mesajul RO-ALERT.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir