Administraţie
Cugirul își asumă trecerea Drumului Forestier Râul Mare – Şurianu, din administrarea Romsilva, în domeniul public al oraşului Cugir
Consiliul Local al orașului Cugir a aprobat completarea unei hotărâri din 2020 privind solicitarea trecerii Drumului Forestier Râul Mare-Şurianu şi a terenului aferent acestuia din domeniul public al statului şi din administrare RNP-Romsilva în domeniul public al oraşului Cugir şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Cugir.
„Oraşul Cugir, prin Consiliul Local, îşi asumă îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 7 din Normelor metodologice referitoare la criteriile şi modalităţile practice de aplicare a prevederilor Legii nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, aprobate prin Ordinul ministrului apelor şi pădurilor nr. 1019/2019. După preluarea drumului în administrare, Consiliul Local al orașului Cugir nu va impune restricţii de circulaţie Direcţiei Silvice Alba”, se arată în proiectul inițiat de primarul Adrian Teban.
De menționat faptul că sunt îndeplinite unele condiţii, pentru aprobarea Normelor metodologice referitoare la criteriile şi modalităţile practice privind trecerea unor drumuri forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.
Astfel, respectivul drum deserveşte parţial fondul forestier proprietatea publică a statului, parte din acest drum, respectiv 6,6 km se află în proprietatea publică a localității deservind fondul forestier proprietate publică a oraşului Cugir.
Potrivit legii, unitatea administrativ-teritorială care a preluat drumul forestier sau lucrarea de corectare a torenţilor are ca obligaţii:
– să asigure administrarea drumului forestier în condiţiile prevăzute de lege;
– să menţină sau să îmbunătăţească capacităţile tehnice de la momentul preluării drumului forestier, a lucrării de corectare a torenţilor, prin lucrări de întreţinere, reparaţii sau modernizări;
– circulaţia pe drumurile forestiere şi căile ferate forestiere transmise devine publică, iar reglementarea circulaţiei se va face în conformitate cu reglementările managementului de trafic aprobate în condiţiile legii.
Constantin PREDESCU
Administraţie
25 de ani de Star Transmission la Cugir. O poveste despre viziune, dezvoltare și tradiție industrială
Primăria orașului Cugir a fost vineri, 25 septembrie 2026, gazda unei întâlniri speciale, prilejuite de împlinirea a 25 de ani de activitate a companiei Star Transmission în orașul de la poalele Dr[ganei. Cu această ocazie, primarul orașului, împreună cu domnul Aurel Voicu, i-a primit pe Volker Stauch, fost vicepreședinte al Daimler și cetățean de onoare al orașului Cugir, și pe Andreas Lettner, primul director al Star Transmission Cugir.

Un moment cu o puternică încărcătură simbolică a fost revederea mesajului scris în anul 2001 de Volker Stauch în Cartea de Onoare a orașului Cugir. Atunci, acesta consemna, în limba română, că „s-a plantat un pomișor care va da roade peste ani”.
La 25 de ani de la acel moment, metafora s-a transformat în realitate. Star Transmission a devenit un reper important al economiei locale, contribuind la dezvoltarea orașului și oferind numeroși locuitori oportunitatea de a-și valorifica pregătirea profesională și pasiunea pentru tehnică.
Discuțiile purtate cu acest prilej au vizat și perspectivele de dezvoltare ale orașului Cugir, printre temele abordate numărându-se proiectul unui parc de afaceri de tip greenfield, precum și inițiativa înființării unui muzeu al tehnicii, menit să conserve și să valorifice tradiția industrială a orașului.

Totodată, a fost convenită pregătirea unui traseu montan care să poarte, în viitor, numele lui Volker Stauch. Inițiativa reprezintă un gest simbolic de recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea Star Transmission și, implicit, la consolidarea legăturilor dintre companie și comunitatea locală.
La un sfert de secol de la înființarea Star Transmission, povestea începută în 2001 rămâne un exemplu al modului în care viziunea, investițiile și colaborarea pot contribui la dezvoltarea economică a unui oraș, păstrând totodată vie tradiția sa industrială.
Administraţie
„Parc Industrial Cugir II” – obieciv în domenii de specializare inteligentă
Orașul Cugir intenționează să dezvolte un parc industrial în domenii de specializare inteligentă (RIS3 Centru) și să solicite finanțare nerambursabilă prin Intervenția 1.5.2 „Parcuri industriale în domenii RIS”, din cadrul Programului Regional Centru 2021-2027, lansat de ADR Centru.

Realizarea investiției presupune, ca etapă premergătoare, scoaterea definitivă din fondul forestier național a unui teren proprietate publică a Orașului Cugir, în suprafață de 9,9 ha teren identificat ca amplasament al viitorului obiectiv de investiții. Se impune, astfel, declararea acestui obiectiv ca fiind de interes public local și de utilitate publică, precum și inițierea procedurii de scoatere definitivă a terenului din fondul forestier, demersuri care constituie condiție prealabilă pentru depunerea Impactul socio-economic și asupra mediului.
Realizarea „Parc Industrial Cugir II” va contribui la crearea unui pol de dezvoltare economică locală, la atragerea de investiții și crearea de locuri de muncă, în concordanță cu domeniile de specializare inteligentă RIS3 Centru. Scoaterea din fondul forestier vizează exclusiv suprafața de 9,9 ha necesară amplasamentului parcului industrial; nu se elimină compensator alte suprafețe forestiere echivalente, întrucât terenul este proprietate publică a UAT Cugir.
Inițierea procedurii de scoatere definitivă din fondul forestier național nu generează, la acest moment, cheltuieli suplimentare din bugetul local: potrivit art. 40 alin. (2) din Legea nr. 331/2024, pentru terenurile din domeniul public afectate unui obiectiv de utilitate publică, scoaterea se realizează fără compensare cu terenuri echivalente și fără plata taxei de scoatere definitivă ori a altor obligații bănești prevăzute de lege. Cheltuielile aferente proiectului de investiții propriu-zis (amenajare teren, construire/modernizare infrastructură, cofinanțare eligibilă/neeligibilă) vor fi stabilite și cuprinse în bugetul local odată cu depunerea cererii de finanțare și, respectiv, cu semnarea contractului de finanțare, fiind supuse aprobării Consiliului Local printr-o hotărâre distinctă.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia