Rămâi conectat

Administraţie

Cugirul înființează un centru de colectare prin aport voluntar

Cugir INFO

Publicat

în

Aleșii Cugirului au aprobat în ședință ordinară, proiectul privind necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției „Înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar”, propus la finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 3 – Managementul deșeurilor.

Orașul Cugir se angajează să finanțeze toate sumele, reprezentând cheltuieli care ar putea fi declarate neeligibile rezultate din documentațiile tehnico-economice/contractele de lucrări, ce pot apărea pe durata implementării proiectului

Cuantumul lucrărilor va fi prevăzut în bugetul Orașului Cugir pentru perioada de realizare a investiției, în cazul obținerii finanțării.

„Orașul Cugir se angajează să suporte cheltuielile de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la efectuarea ultimei plăți. Numărul de locuitori deserviți de proiect este de 25.487 persoane conform datelor INS privind populația după domiciliu la 1 ianuarie 2021.

Prin intermediul componentei C3 — Managementul deseurilor din cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) se urmărește accelerarea procesului de extindere și modernizare al sistemelor de gestionare al deșeurilor în România, cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenție, reducere, reutilizare și valorificare în vederea conformării cu directivele aplicabile și tranziției la economie circulară.

Valoarea maximă eligibilă a proiectului propus la finanțare este în cuantum de 778.720 euro, fără T.V.A., valoare integral eligibilă, reprezentând 3.830.914 lei fără T.V.A.
Orașul Cugir se angajează să finanțeze toate sumele, reprezentând cheltuieli care ar putea fi declarate neeligibile rezultate din documentațiile tehnico-economice/contractele de lucrări, ce pot apărea pe durata implementării proiectului”, se arată în Referatul de aprobare a proiectului întocmit de primarul Adrian Teban.

Constantin PREDESCU




Administraţie

Orașul Cugir înființează serviciul de operare a Centrului de colectare prin aport voluntar

Cugir INFO

Publicat

în

Consiliul Local Cugir a aprobat înființarea Serviciului de gestiune a activității de operare a Centrului de colectare prin aport voluntar a deșeurilor provenite de la persoane fizice. Serviciul va fi dat în administrarea Serviciului Public de Gospodărire Locală Cugir pentru o perioadă de cinci ani, începând de la data intrării în vigoare a hotărârii.

În cadrul aceleiași ședințe, aleșii locali au aprobat Regulamentul de funcționare pentru activitatea de operare a Centrului de colectare prin aport voluntar, precum și Caietul de sarcini aferent serviciului public de salubrizare al localității.

Serviciul Public de Gospodărire Locală Cugir, în calitate de operator, are la dispoziție un termen de 90 de zile de la adoptarea hotărârii pentru a solicita și obține, în nume propriu, autorizațiile și licențele necesare desfășurării activității, emise de autoritățile de reglementare și instituțiile de specialitate.

Ce deșeuri vor putea fi colectate

Centrul de colectare prin aport voluntar are ca principal obiectiv dezvoltarea unui sistem eficient de gestionare a deșeurilor, prin creșterea capacității de colectare separată, pregătire pentru reutilizare și valorificare a acestora.

Potrivit proiectului, centrul va permite colectarea separată a deșeurilor menajere, a deșeurilor reciclabile și a biodeșeurilor, precum și a mai multor categorii de deșeuri care necesită fluxuri speciale de colectare.

Printre acestea se numără:

  • deșeurile voluminoase și textile;
  • deșeurile din lemn și mobilier;
  • anvelopele uzate;
  • deșeurile de echipamente electrice și electronice;
  • bateriile uzate;
  • deșeurile periculoase;
  • deșeurile de grădină;
  • deșeurile provenite din construcții și demolări;
  • deșeurile de cadavre animale.

Proiectul prevede, de asemenea, tratarea aerobă a biodeșeurilor și a deșeurilor provenite din construcții și demolări.

Înființarea centrului urmărește îmbunătățirea managementului deșeurilor la nivel local și creșterea gradului de valorificare a acestora, în concordanță cu obiectivele privind tranziția către economia circulară și cu cerințele europene în domeniul gestionării deșeurilor.

Prin noul serviciu, administrația locală urmărește să ofere locuitorilor Cugirului o alternativă pentru predarea separată și corespunzătoare a unor categorii de deșeuri care nu pot fi gestionate prin sistemul obișnuit de colectare a deșeurilor menajere.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Administraţie

Consultare populație Cugir: PUD pentru spațiu comercial, birouri și parcare pe Str. Victoriei nr. 67

Cugir INFO

Publicat

în

Primăria Orașului Cugir informează cetățenii cu privire la desfășurarea procedurii de consultare a populației pentru documentația de urbanism:

„ÎNTOCMIRE PUD PENTRU CONSTRUIRE SPAȚIU COMERCIAL, CLĂDIRE DE BIROURI ȘI AMENAJARE PARCARE”

Amplasament: orașul Cugir, Str. Victoriei, nr. 67, județul Alba
Beneficiar:  SC LIVIO DARIO SRL

Perioada în care se desfășoară consultarea populației este:

18 august 2026 – 1 septembrie 2026

 În acest interval, vecinii direct interesați, precum și orice persoană interesată pot transmite observații, sugestii sau comentarii referitoare la documentația supusă consultării.

Observațiile și comentariile pot fi depuse/transmise la:

  • sediul Primăriei Orașului Cugir, I.L. Caragiale nr. 1, județul Alba; sau
  • sediul proiectantului: SC ARHIMAR PROIECT SRL, Alba Iulia. Bulevardul Republicii, nr.6

Opiniile și observațiile transmise în perioada de consultare vor fi analizate în cadrul procedurii de informare și consultare a populației, conform prevederilor legale aplicabile.

Primăria Orașului Cugir
Compartiment Urbanism




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir