Rămâi conectat

Administraţie

Cugirul diminuează cheltuielile de capital pentru patru străzi şi majorează cheltuielile pentru „Pista pentru biciclişti Wasserline”

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

Legislativul din Cugir a aprobat în cadrul unei ședințe extraordinare proiectul de hotărâre inițiat de primarul Adrian Teban privind bugetul local rectificat al oraşului pe anul 2018, lista de investiții și bugetele rectificate, pe anul 2018, ale instituţiilor publice subordonate.

Potrivit legii, pe parcursul execuţiei bugetare se poate aproba rectificarea bugetelor locale atât ca urmare a intrării în vigoare a legii de rectificare a bugetului de stat, cât şi datorită unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor de credite. Prin OUG 101/2018 s-a aprobat o nouă rectificare a bugetului de stat.

Conform acestui act normativ, se pot efectua modificări ale listelor de investiţii, de la obiectivele neexecutate. Astfel, la capitolul Venituri s-a alocat din bugetul de stat suma de 57.000 de lei, reprezentând sume defalcate din TVA pentru plata drepturilor persoanelor cu handicap, veniturile totale ajungând la 41.429.000 de lei.

În ceea ce privește capitolul Cheltuieli, la subcapitolul „Străzi”, se diminuează cheltuielile de capital de la obiectivul de investiţii – Modernizare str. Dealului, Şurianu, Merilor şi Tractoristului cu 209.000 de lei şi se majorează cu aceeași sumă creditele aprobate pentru obiectivul „Pistă bicicliști Wasserline”, în vederea aplicării HCL 213/2018 (expropriere).

La “Serviciul Public de Asistență Socială” se majorează cheltuielile pentru plata persoanelor cu handicap cu 63.000 de lei, iar la „Sănătate” se suplimentează cheltuielile materiale cu 1.000 de lei.

Referitor la „Învățământ”, se modifică, între articole și aliniate, bugetele aprobate pentru Școala Gimnazială nr. 3 și Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”, fără a fi influențate creditele totale aprobate pentru fiecare instituție în parte.

Constantin PREDESCU




Administraţie

Marți, 18 august 2026: Ședință extraordinară a Consiliului Local al Oraşului Cugir. Vezi proiectul ordinii de zi

Cugir INFO

Publicat

în

Consiliul Local al oraşului Cugir este convocat în şedinţă extraordinară pentru ziua de marți, 18 august 2026, ora: 11.00, care se va desfășura ”la distanță”, cu exercitarea votului prin sistem electronic (aplicația zoom – videoconferință), având următorul proiect al ordinii de zi:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Componentei inițiale a Planului de selecție pentru Consiliul de Administrație al Ocolului Silvic Sâpcea Cugir RA.
Iniţiator: primarul Oraşului Cugir – Teban Adrian-Ovidiu;

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea înfiinţării Serviciului de gestiune a activității de operare a Centrului de colectare prin aport voluntar a deșeurilor de la persoane fizice în Orasul Cugir, a modalității de gestiune directă, prin darea în administrare a acestuia către Serviciul Public de Gospodarire Locala Cugir, în conformitate cu prevederile Studiului de oportunitate, precum și aprobarea Regulamentului și a Caietului de sarcini privind organizarea și funcționarea acestuia.
Iniţiator: primarul Oraşului Cugir – Teban Adrian-Ovidiu;

3. Proiect de hotărâre privind înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al orașului Cugir – domeniul public, în cotă definitivă pentru un imobil-teren situat administrativ în orașul Cugir, strada Victoriei.
Iniţiator: primarul Oraşului Cugir – Teban Adrian-Ovidiu;




Citește mai mult

Administraţie

Efectele crizei energetice ajung și la Cugir: iluminatul public va fi redus pe timpul nopții

Cugir INFO

Publicat

în

Administrația locală din Cugir a introdus un program de reducere a intensității iluminatului public pe timpul nopții, măsura fiind aplicată în întregul oraș, fiind cauzată de actualul context energetic.

Potrivit autorităților locale, intensitatea iluminatului stradal va fi diminuată cu 20% în intervalul orar 21:45 – 00:00, iar între 00:00 și 05:45 reducerea ajunge la 30%.

Programul este valabil pentru întregul sistem de iluminat stradal din Cugir și face parte din măsurile adoptate de administrația locală pentru optimizarea consumului de energie în contextul actualei crize energetice.

Autoritățile locale precizează că reducerea intensității este realizată astfel încât să fie menținut un nivel adecvat de iluminare pe timpul nopții.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir