Rămâi conectat

Administraţie

Cugirul a actualizat angajamentul de adeziune a orașului la Convenţia Primarilor din Europa

Cugir INFO

Publicat

în

Consiliul Local Cugir a aprobat actualizarea angajamentului de Adeziune a Oraşului Cugir la Convenţia Primarilor din Europa.

Aleșii locali au luat de asemenea act, de conţinutul documentului intitulat “Convenția Primarilor din Europa – Intensificarea acțiunilor pentru o Europă mai echitabilă și neutră din punct de vedere climatic”.

În acest sens, Orașul Cugir s-a angajat să întocmească PAED-ul, să monitorizeze consumurile energetice din oraș și să ia măsurile necesare reducerii emisiilor de CO2.

Scopul acestui demers este asigurarea implementării politicilor locale pe termen scurt, mediu și lung, formulate pe baza strategiilor municipale de dezvoltare, prin definirea obiectivelor și direcțiilor de acțiune generale și specifice în sectorul energetic și pentru protecția mediului.      Obiectivul principal al proiectului CEESEU este consolidarea capacității autorităților publice locale de a elabora PAEDC care promovează o eficiență energetică crescută, energie durabilă, emisii reduse de carbon și adaptibilitate îmbunătățită la schimbările climatice, ajutându-le la îndeplinirea obiectivelor UE și a obiectivelor naționale, privind energia durabilă și clima.

Prin adresa transmisă de către SC Manager Energetic pentru Comunități se comunică faptul că semnatarii care s-au angajat anterior să atingă obiectivele pentru anul 2020 și/sau cei care au aderat la inițiativa Mayors Adapt sunt invitați să se angajeze din nou în vederea atingerii obiectivelor pentru anul 2050, respectiv obținerea de emisii 0 de CO2, prin acțiuni de reducere a consumurilor energetice din combustibili fosili, de creștere a eficienței energetice a clădirilor din oraș, de creștere a producției de energie provenită din SRE, pentru atenuarea emisiilor de CO2 și măsuri de adaptare prin scăderea impactului produs de schimbările climatice, prin elaborarea unui Plan pentru Energie Durabilă și Climă (PAEDC).

Actualizând Adeziunea la CoM, Orașul Cugir va intra automat și în Proiectul H2020 CEESEU coordonat de Universitatea din Tartu (Estonia) și cofinanțat prin Programul Orizont 2020, care a fost demarat pentru consolidarea capacității autorităților publice din Europa Centrală și de Est în vederea elaborării planurilor de acțiune pentru energie  Durabilă și Climă (PAEDC).

Partenerul român în proiectul CEESEU este Alea Alba (Agenția Locală de Energie Alba) care administrează și baza de date ANERGO prin intermediul căreia se fac raportările la CoM.

Orașul Cugir este partener la această bază de date din anul 2017, în contul căreia sunt completate anual informații legate de consumurile energetice din Orașul Cugir.

 Constantin PREDESCU




Administraţie

Investiție de 1,2 milioane de lei pentru extinderea rețelei de canalizare pluvială în Cugir și Vinerea

Cugir INFO

Publicat

în

Primăria Cugir pregătește realizarea unor lucrări de extindere și modernizare a rețelei de canalizare pluvială, atât în localitatea Vinerea, pe străzile Arinului, Toamnei și Teiului, cât și în orașul Cugir, pe strada Cloșca și pe Intrarea Aurel Vlaicu.

Valoarea investiției este estimată la 1,2 milioane de lei, fără TVA, iar durata totală a proiectului este de 38 de luni, dintre care două luni sunt alocate proiectării și 36 de luni execuției lucrărilor.

Potrivit documentației tehnice, proiectul prevede realizarea a 328 de metri de conducte din PVC, montarea a 24 de cămine de vizitare, a 50 de guri de scurgere prevăzute cu grătare din fontă, precum și construirea unei stații de pompare a apelor pluviale.

În localitatea Vinerea, pe strada Teiului, unde există deja două rețele de canalizare pluvială, proiectul vizează înlocuirea rigolelor stradale cu guri de scurgere. Totodată, va fi necesară devierea pe o lungime de 36 de metri a rețelei de canalizare menajeră, care obturează parțial secțiunea de curgere a unui cămin pluvial.

Pe străzile Arinului și Toamnei sunt prevăzute colectoare noi, cu lungimi de 243, respectiv 183 de metri. Acestea vor asigura evacuarea apelor pluviale direct în râul Cugir, prin intermediul unei guri de vărsare dotate cu clapetă. Noul sistem va prelua inclusiv o parte din debitul colectat de pe strada Principală și, implicit, de pe strada Teiului.

În orașul Cugir, pe strada Cloșca, va fi construit un colector cu o lungime de 245 de metri, care va fi racordat la rețeaua existentă în zona intersecției cu strada Făgețel.

De asemenea, pe Intrarea Aurel Vlaicu, arteră cu profil înfundat, este prevăzută realizarea unui colector de 88 de metri. Din cauza diferențelor de nivel, evacuarea apelor pluviale va necesita instalarea unui sistem de pompare, prin intermediul unei conducte de refulare cu lungimea de 97 de metri.

Conform documentației tehnice, investiția urmărește asigurarea evacuării permanente a apelor meteorice, îmbunătățirea funcționării sistemului de colectare a apelor pluviale și reducerea riscului de poluare.




Citește mai mult

Administraţie

Orașul Cugir investește în regenerare urbană: noi spații verzi, zone de agrement și infrastructură pentru mobilitate durabilă

Cugir INFO

Publicat

în

Proiectul „Regenerare urbană inteligentă, durabilă și incluzivă în Orașul Cugir, județul Alba” beneficiază de o finanțare nerambursabilă de peste 16,9 milioane de lei prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027.

Orașul Cugir face un pas important spre dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul, prin implementarea proiectului „Regenerare urbană inteligentă, durabilă și incluzivă în Orașul Cugir, județul Alba”. Investiția urmărește valorificarea unor terenuri degradate sau insuficient utilizate și transformarea acestora în zone dedicate recreerii, sportului, educației ecologice și socializării.

Contractul de finanțare, încheiat de autoritățile publice locale cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de Autoritate de Management a Programului „Regiunea Centru” 2021–2027, are o valoare totală de 35.994.604,04 lei, din care 16.916.020,00 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Proiectul este finanțat în cadrul Priorității 8 – „O Regiune Atractivă”, Acțiunea 8.2 – Dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spațiilor publice, punerea în valoare a patrimoniului, infrastructurii culturale și a potențialului turistic din orașele Regiunii Centru. Finalizarea investiției este prevăzută pentru sfârșitul anului 2029.

Proiectul răspunde nevoilor identificate în documentele strategice de dezvoltare locală, care evidențiază deficitul de spații verzi și de zone de recreere în anumite cartiere, precum și necesitatea dezvoltării unor alternative accesibile pentru petrecerea timpului liber în aer liber.

„Regenerarea urbană nu înseamnă doar amenajarea unor terenuri, ci și crearea unor oportunități reale pentru oameni de a se întâlni, de a face mișcare și de a se bucura de natură, aproape de casă. Printr-un proiect precum cel pregătit de orașul Cugir, spațiile insuficient valorificate pot deveni locuri vii, care susțin educația ecologică, activitățile culturale și relațiile dintre membrii comunității. În același timp, dezvoltarea infrastructurii pentru pietoni și bicicliști contribuie la o mobilitate mai curată și mai accesibilă. Investițiile susținute din fonduri europene, precum cea propusă la Cugir, sunt importante pentru dezvoltarea durabilă a orașelor din Regiunea Centru, deoarece îmbină protejarea mediului cu îmbunătățirea calității vieții și cu valorificarea potențialului local, iar cele 26 de proiecte finanțate, până acum, prin Acțiunea 8.2 a Programului Regiunea Centru, în valoare de aproape 80 de milioane de euro, certifică această nevoie de dezvoltare”, a declarat Simion Crețu, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.

Trei componente pentru o dezvoltare urbană durabilă

Investiția este structurată în jurul a trei componente principale, concepute pentru a răspunde nevoilor comunității și pentru a valorifica resursele naturale și spațiile cu potențial de dezvoltare din orașul Cugir și din zona localității componente Vinerea.

1. Amenajarea Poienii cu Goruni ca spațiu educativ și recreativ

Prima componentă vizează transformarea Poienii cu Goruni într-un „laborator viu”, destinat activităților culturale și educative, atelierelor tematice, lecțiilor de ecologie în aer liber și activităților pentru copii. Zona, deja cunoscută pentru evenimentele comunitare, inclusiv Festivalul de Folclor, va beneficia de noi oportunități pentru petrecerea timpului liber și desfășurarea activităților în natură.

2. Dezvoltarea unei baze de agrement cu profil acvatic

A doua componentă prevede amenajarea unei baze de agrement cu oglinzi de apă și zone destinate sportului, jocului, picnicurilor și activităților comunitare. Investiția vizează o zonă insuficient amenajată din apropierea râului Cugir, în partea de sud-est a localității Vinerea, unde un teren nevalorificat urmează să fie transformat într-un spațiu public cu funcțiuni recreative și sociale.

3. Crearea unui inel pietonal și velo

Cea de-a treia componentă urmărește realizarea unui inel pietonal și velo, care va integra piste pentru biciclete, trasee pentru plimbare și alergare, puncte de odihnă și traversări amenajate. Noua infrastructură va contribui la îmbunătățirea accesibilității și conectivității și va încuraja deplasările nemotorizate, ca parte a unui stil de viață activ și sustenabil.

Beneficii pentru comunitate și economia locală

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt cei 21.376 de locuitori ai orașului Cugir și ai localităților componente, care vor avea acces la noi spații pentru recreere, sport și activități în aer liber, precum și la o conectivitate îmbunătățită între zonele de interes.

Prin regenerarea terenurilor insuficient valorificate și dezvoltarea infrastructurii pentru mobilitate activă, proiectul urmărește îmbunătățirea peisajului urban, crearea unor spații de întâlnire și socializare și încurajarea unui stil de viață sănătos. Totodată, amenajarea unor zone de agrement atractive poate contribui la dezvoltarea turismului local și poate genera oportunități pentru operatorii economici din domeniul serviciilor, comerțului și activităților recreative.

Beneficii indirecte sunt așteptate și pentru locuitorii localităților învecinate și pentru persoanele care tranzitează zona, prin dezvoltarea unor spații publice și a unei infrastructuri de recreere și mobilitate conectate la viața orașului.

Prin această investiție, Primăria Orașului Cugir urmărește să transforme zonele degradate sau insuficient utilizate în spații publice funcționale, accesibile și incluzive, în care natura, mobilitatea durabilă și viața comunitară să se completeze reciproc. Proiectul contribuie astfel la obiectivul dezvoltării unui oraș mai verde și mai atractiv, în care investițiile în infrastructură susțin creșterea calității vieții și valorificarea potențialului local.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir