Sport
Cugirenii Laurențiu Rădițoiu și Ioan Topârcean, pe primele locuri la concursul de șah „Palia Orăștie”
Sâmbătă, 18 noiembrie 2023, a avut loc în Municipiul Orăștie, concursul de șah rapid „Cupa Palia Orăștie” ediția I-a.
La eveniment au participat 70 de jucători legitimați (de la 7 ani la peste 70 de ani) din 6 județe ale țării.
Din Cugir, cunoscutul șahist, Laurențiu Rădițoiu de la Clubul Sportiv „Metalurgistul” Cugir a urcat pe prima treaptă de pe podium la veterani (jucători peste 60 de ani) fiind cel mai bine situat în clasamentul general ( locul 9, cu 4 puncte din 6 partide).
Colegul său, Ioan Topârcean, un alt pasionat al sportului minții, legitimat tot la CS „Metalurgistul” Cugir s-a clasat pe locul 2 la categoria veterani.
Constantin PREDESCU
Sport
Cugireanul Vasile Hârjoc a câștigat Campionatul Național destinat atleților Masters, la categoria +70 ani
Duminica, 5 aprilie 2026, în județul Prahova, la Cocorăștii Mislii a avut loc Campionatul Național de Cros pentru atleții Masters.

Probele de concurs au fost de 6,5 km pentru atleții de la categoria peste 70 ani și de 8 km pentru cei de la 35 până la 69 ani, pe categorii din 5 în 5 ani.
Rezultatele obținute de atleții din județul Alba au fost următoarele: Adrian Deac de la Clubul Sportiv Municipal Mica Romă Blaj – categ. +45 ani, în cursa de 8 km unde a obținut timpul de 34 min. 21 sec. – locul ocupat II. Vasile Hârjoc de la C.S. „Metalurgistul”Cugir – categ. +70 ani (antrenor prof. Gheorghe Hăprean) – proba 6,5 km – timpul obținut 33 min. 23sec. – locul ocupat I. Ilie Cioca, de la C.S.M. „Unirea” Alba Iulia – categ. +80 ani – proba 6,5 km. – timpul obținut 39 min. 05 sec. – locul I.
În perioada 29 aprilie – 4 mai 2026, cugireanul Vasile Hârjoc va participa cu echipa României la campionatul European de Allergare pe șosea din Catania – Italia, probele de concurs fiind: 10 km, ștafeta 4 x 2000 m. și semimaraton.
Constantin PREDESCU
Sport
„Roș-albaștrii”, remiză în primul meci din play-off: Metalurgistul Cugir – SCM Zalău 1-1 (0-0)
Metalurgistul Cugir a început play-off-ul, cu o remiză, 1-1 (0-0), acasă cu SCM Zalău. Golul gazdelor a fost înscris de Petra (57), iarăși eroul gazdelor, la fel ca în partida decisivă cu Viitorul Arad, de acum două săptămâni.

Elevii lui Lucian Itu au punctat într-un act secund dominat de vizitatori și au fost aproape de o victorie uriașă, însă au fost egalați în minutul 84 de rezerva Brîncoveanu. O contribuție majoră la acest rezultat a avut portarul gazdelor Rareș Pop, cu 4-5 intervenții extraordinare.
Ocazie mare Cugir, șut-centrare P. Pahone, deviat în transversală, urmat de un șut în diagonală, alături (8). Dat (17), șut de la 18 metri, paradă excelentă R. Pop. Un prim act dominat de amifitrioni, care însă nu au avut luciditate în careul advers. În actul secund, Zalău a devenit mult mai periculoasă. R. Pop (51) intervenție senzațională la capul lui D. Pop. Iarăși reflex salvator al portarului cugirean, la reluarea lui Nagy (53).
Șut Mihăilă (57) în bara stânga și Petra a reluat în poarta goală, o deschidere de scor ce a stârnit bucuria pe arena cugireană. Ocazie mare Cană (63), paradă R. Popa, și apoi Dande a tras alături din careul mic. Danale (73) a solicitat un penalty, o fază la limită. Brîncoveanu (77) a trimis slab din careu. Cană (80), iertat de eliminare la un arac asupra lui Petra. Rezerva Brîncoveanu (84) a egalat cu un șut deviat de la marginea careului, care l-a păcălit pe bravul R. Pop. Cugirul a rezistat asaltului, un rol însemnat având portarul R. Pop, care a menținut plasa imaculată (3, intervenții excelente la 0-0).
• Au evoluat formațiile:
Metalurgistul Cugir: R. Pop – Sanchez (81, Tăban), Liubashov, S. Itu, Kiraly (81, Cunțan) – Șaucă/ cpt. (77, B. Minteuan), Udrea, P. Pahone (86, Suciu), Mihăilă – Goronea (86, Bura), Petra; rezerve Berța, P. Păcurar, Vitinha, G. Cristea. Antrenor: Lucian Itu.
SCM Zalău: D. Moldovan – M. Radu, Cană, D. Pop, Cherecheș – Nagy (62, A. Istrate), Dat, M. Stancu (26, Luca; 69, Llullaku), Danale – S. Pop/cpt. (62, Egri), Naghiu (62, Brîncoveanu); rezerve Giurciuca, Pojar, Jula, Dohan. Antrenor: Ștefan Odoroabă.
În etapa viitoare, care se va disputa vineri, 10 aprilie 2026, de la ora 17.00, Metalurgistul va evolua în deplasare, pe terenul formației Unirea Tășnad.
FOTO: Sorin GIURCA
Sport
Programul Metalurgistului Cugir în play-off. Cugirenii încep de pe locul al IV-lea
Metalurgistul Cugir și CSM Unirea Alba Iulia sunt cele două reprezentante ale județului Alba care vor lupta pentru promovarea în Liga a 2-a, într-un play-off care se anunță incendiar. Reamintim că în play-off s-au calificat primele 4 clasate din seriile a VII-a și a VIII-a ale Ligii a 3-a.

• Clasament play-off:
1. Poli Timișoara 13 (9-5)
2. Sănătatea Cluj 11 (8-4)
3. CSM UNIREA Alba Iulia 10 (10-5)
4. METALURGISTUL Cugir 9 (6-10)
5. SCM Zalău 8 (7-8)
6. Unirea Tășnad 7 (10-9)
7. Minaur Baia Mare 7 (7-11)
8. Viitorul Arad 3 (5-10)
Prima clasată va promova direct în Liga 2, iar locul secund va susține baraje (sistem semifinale-finală), în 30 mai, iar în caz de calificare și în 6 iunie 2026.
• Programul Metalurgistului Cugir:
Etapa 1 (sâmbătă, 4 aprilie, ora 17.00)
METALURGISTUL Cugir – SCM Zalău
Etapa 2 (vineri, 10 aprilie, ora 17.00)
Unirea Tășnad – METALURGISTUL Cugir
Etapa 3 (sâmbătă, 18 aprilie, ora 17.00)
METALURGISTUL Cugir – Sănătatea Cluj
Etapa 4 (sâmbătă, 25 aprilie, ora 17.00)
Minaur Baia Mare – METALURGISTUL Cugir
Etapa 5 (sâmbătă, 2 mai, ora 18.00)
SCM Zalău – METALURGISTUL Cugir
Etapa 6 (sâmbătă, 9 mai, ora 18.00)
METALURGISTUL Cugir – Unirea Tășnad
Etapa 7 (sâmbătă, 16 mai, ora 18.00)
Sănătatea Cluj – METALURGISTUL Cugir
Etapa 8 (sâmbătă, 23 mai, ora 18.00)
METALURGISTUL Cugir – Minaur Baia Mare
-
Mondenacum 8 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 12 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 12 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luniSfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 5 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Din judeţacum 12 luniCând sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Politicăacum 11 luniDeclarația primarului Adrian Teban, după publicarea rezultatelor finale ale turului întâi din alegerile prezidențiale 2025
