Un artizan al sudurii în inox, cugireanul are o invenţie patentată în Grecia şi Australia pentru malaxoarele de măsline – George Pădurean a fost, în 1997, primul român care a reuşit să emigreze din Grecia în Australia – Acum el lucrează pentru departamentul australian de ştiinţă şi tehnologie.
George Sorin Pădurean s-a născut în 25 noiembrie 1965 în comuna Cioara/Sat Tartaria/Raionul Hunedoara. “După cum scrie pe certificatul meu de naştere”, spune zâmbind George. “Părinţii mei, oameni simpli de la ţară. După ce părinţii s-au mutat la Cugir, am dobândit prieteni cu care am crescut de mic şi cu care întreţin legătura şi în zi de azi: Pienar Neluţu, Tudor Dan. Am urmat Liceul Industrial nr. 1- clasa de Mecanică. În liceu ne-am creat un grup de prieteni “Grupul celor Şase VI” Leeb Gabriel, Mircea Filimon, Pădurean Sorin Gică, Surdu Constantin (Ionică), Besoiu Daniel, Delamarian Sorin (decedat în urmă cu un an). Cu majoritatea mai întreţin legătura, pe internet, care pe unde mai sunt: Canada, USA, România”.
Gică de la Sculărie
Înainte de 1989, meseriaşii care lucrau în uzinele de la Cugir erau celebri în toată ţara.Experienţa şi precizia cu care munceau i-a făcut celebri nu numai pentru maşinile de spălat, maşinile de cusut, subansamblele pentru industrie sau armamentul de luptă sau vânătoare ci şi pentru “fuşeraiele” create din materiale refolosibile, specifice procesului tehnologic din UMC. Celebrele cuţite de vânătoare, bricege multifuncţionale, pixuri, farfurii, toporişti, maşini de făcut cârnaţi sau tăiţei. Se zvonea pe vremea lui Ceauşescu că meşterii de la Cugir puteau să facă chiar şi o maşină Dacia, integral, din strung, dacă primeau comanda!
“Se pare că am fost norocos într-un fel special: prima mea muncă a fost strungar la Secţia Sculărie I, fabrica de jos. Cât despre “fuşeraiele” făcute la Cugir… consider că acestea au fost un punct culminat pentru mine, atât în viaţă cât şi în partea artistică. Am şi în zi de azi carneţelul meu de pe vremea când lucram la Sculărie cu detaliile tehnice (cote şi desene) pentru pixuri şi mai ales matriţa pe care am produs-o pentru farfuriile adânci din inox. Eram singurul care făceam farfurii adânci de inox. Colegul meu de schimb făcea farfurii plate. De asemenea îmi aduc aminte primele încercări de a tăia tamburii din bronz pentru maşinile de tăiţei cu un prieten foarte bun – Radu Mircea. Împreună cu prietenul meu Dan Tudor scosesem un prototip de acceleraţie rapidă pe bază de cremalieră pentru motociclete – în zi de azi nu am văzut aşa ceva la nimeni! Sudura a fost o meserie despre care mi-am imaginat că nu voi fi niciodată capabil să o practic. Dar o fac!
Australia – un vis împlinit la capătul Coloanei Infinitului!Lui Gică Pădurean i-a luat ani buni să ajungă în Australia. În 1992 a reuşit să emigreze în Italia – Torino pentru câteva luni. Cu banii făcuţi acolo a reuşit să emigreze în Grecia – Atena. “Grecia m-a ţinut pentru 5 ani cu dorinţa mea de a emigra în Australia. Ambasada canadiană, din nefericire fusese închisă pentru orice emigrări şi ambasada australiană a fost deschisă, nu departe de cea canadiană. După 5 ani de aplicaţii pentru emigrare, mi s-a spus la Atena că eu am fost primul român care a reuşit să emigreze din Atena în Australia în ultimii 15 ani” spune Gică Sorin Pădurean.
Cei cinci ani au fost trăiţi intens în Grecia de Sorin George Pădurean. “Am învăţat să sudez pe inox folosind TIG-ul (WIG în româneşte) şi m-am îndrăgostit total de inox. Cunoştinţele mele în domeniul construcţiei maşinilor pentru extracţia uleiului de măsline s-au extins şi îmi făcusem un nume în Pireu. În zi de azi deţin un Patent-Inovaţie certificat şi aici în Australia pentru malaxoarele construite în Grecia. Datorită meşterilor greci, pasiunea mea pentru sudura inoxului a ajuns la punctul culminant. Am reuşit să mă specializez în tehnologia modernă de sudură finlandeză şi să dobândesc dexteritate în folosirea aparatelor de sudură finlandeze -Kemppi.
Artă din inox – o pasiune care motivează destinul cugireanului George Pădurean
“Ce m-a ţinut în viaţă, ca să-ţi spun mai concret, a fost pasiunea mea pentru sudură şi ideile care-mi vin în valuri uriaşe. Constantin Brâncuşi a fost şi este inspiraţia mea personală. Coloana Infinitului este opera lui Brâncuşi care mă instigă mereu. Sunt norocos: viaţa îmi este marcată total de ultimul job dobândit, în departamentul guvernamental australian de ştiinţă şi tehnologie. Australia este o ţară care mi-a deschis orizonturi noi pe toate planurile. Viaţa m-a schimbat şi s-a schimbat, dar singurul lucru care m-a ţinut mereu pe linia de plutire a fost şi este meseria şi pasiunea mea pentru sudura inoxului, pasiunea mea pentru artistul nostru român: Maestrul Constantin Brâncuşi. Brâncuşi văzut cu ochiul unui om simplu, cu ochiul unui nou născut. Simt în mine pasiune şi dorinţa de a descoperi geometria şi secretul Coloanei Infinitului.
Despre România, cu dor şi dragoste….
“Aici în Canberra nu sunt, din nefericire, prea mulţi români. M-am ataşat foarte mult de un român cu un caracter extraordinar, prietenul meu care a decedat de cancer cu 2 ani în urmă, fostul şofer al Ambasadei Române din Canberra – Mihai Cristea. Viaţa este grea oriunde aş fi dar în inima mea România are un loc special iar gândurile îmi fug mereu către locurile, natura, prietenii şi cultura noastră românească. Dorinţa de a reveni în România există şi o resimt în corpul şi inima mea în fiecare dimineaţa când mă trezesc, dar de la a zice până la a face este drum lung, foarte lung…. Sunt însă cu voi “cujerenii” în fiecare zi pe Facebook. Vă salut pe toţi, cu respect şi dragoste!”.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Sursă: ziarul Unirea
Acest articol a fost citit de 580 ori
Ultimele comentarii