Actualitate
Cugireanul de 23 de ani, acuzat ca a sustras un autoturuism și l-a condus băut și fără permis pe DJ 107B, va fi cercetat sub control judiciar
Cugireanul de 23 de ani, prins beat și fără permis la volanul unui autoturism pe care l-ar fi sustras din curtea unei societăți comerciale, din Alba Iulia, la care este angajat, a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
„În data de 17.06.2021, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba lulia a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat de sex masculin, aflat în stare de reținere pe o durată de 24 ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Ulterior, la data de 18.06.2021, procurorul a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat pe o durată de 60 zile, perioadă în care inculpatul trebuie să respecte obligațiile impuse de art. 215 alin. 1 C.proc.pen. Suplimentar, pe durata controlului judiciar, procurorul a stabilit obligația ca inculpatul să nu depășească limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului.
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a reieșit că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că:
La data de 17.06.2021, în jurul orei 01:00, inculpatul s-a deplasat la sediul unei societăți din Mun. Alba Iulia la care acesta lucra, și, profitând de faptul că un autoturism marca Dacia se afla în incinta societății comerciale, neasigurat, iar cheile se aflau în interiorul acestuia, a sustras autoturismul, fiind oprit de către organele de poliție în localitatea Sîntimbru. Întrucât emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest marca Drager, indicând o valoare a alcoolemiei de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că ulterior a fost condus la Spitalul Județean Alba pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor, s-a stabilit faptul că inculpatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cu privire la persoana inculpatului, în vârstă de 23 ani, din analiza fișei de cazier judiciar rezultă că acesta nu se află la primul contact cu legea penală. Astfel, inculpatul a săvârșit faptele în termenul de supraveghere al unei amânări a aplicării pedepsei de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. De asemenea, la data de 07.04.2021, procurorul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului într-un alt dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba lulia.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului, iar aceste acte și măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Actualitate
Luni, 16 noiembrie 2026: Femeile cu vârste între 25 și 65 de ani din Cugir pot beneficia de testare ginecologică gratuită pentru prevenirea cancerului de col uterin
Femeile din Cugir și din împrejurimi sunt invitate să participe, în data de 16 noiembrie 2026, la o campanie de prevenire și depistare timpurie a cancerului de col uterin, desfășurată prin intermediul Caravanei CLARA. Acțiunea oferă acces gratuit la servicii de screening și se adresează femeilor cu vârste cuprinse între 25 și 65 de ani.

Caravana va fi prezentă în intervalul orar 09:00–16:00, la Centrul de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice „Lotus”, din cadrul Direcției de Asistență Socială Cugir, situat pe strada Victoriei, nr. 5.
Inițiativa face parte din proiectul CLARA – „Controlul cancerului de col uterin prin Acces echitabil la servicii de calitate: consolidarea capacității programului național de screening” și urmărește facilitarea accesului femeilor, în special al celor din categorii vulnerabile, la servicii medicale de prevenție și diagnostic precoce.
Cum se desfășoară testarea?
Participarea presupune trei etape simple: informarea de către un consultant CLARA cu privire la procedura de testare și importanța screeningului, înscrierea la caravană și efectuarea testului, toate în cadrul aceleiași acțiuni.
Organizatorii încurajează femeile eligibile să profite de această oportunitate, subliniind importanța controalelor preventive și a depistării timpurii a eventualelor afecțiuni.
Informații și înscrieri
Pentru detalii suplimentare, persoanele interesate pot contacta Compartimentul de Asistență Medicală Comunitară la numărul de telefon 0770 266 913 sau pot transmite întrebări la adresa de e-mail: screeningclara@asociatiamoaselor.ro.
Prin această campanie, serviciile de prevenție sunt aduse mai aproape de comunitate, oferind femeilor posibilitatea de a beneficia gratuit de testare și de informații medicale importante pentru protejarea sănătății.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Sănătate 2021–2027.
Actualitate
Premii importante pentru elevele clasei de canto de la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir, la concursul „Glas de România”
Două eleve ale clasei de canto de la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir au obținut rezultate deosebite la prima ediție a concursului „Glas de România”, desfășurat la Alba Iulia. Stanciu Teodorescu Elisabeta, în vârstă de 13 ani, a câștigat Premiul I, iar Selejan Andra Ilinca, de 14 ani, a fost recompensată cu Premiul al III-lea.

Cele două tinere interprete au demonstrat talent, sensibilitate și pasiune pentru muzică, reușind să se remarce în cadrul competiției prin pregătirea și expresivitatea artistică.
Elisabeta studiază canto de aproape trei ani și manifestă un interes deosebit pentru jazz și muzica de calitate. La rândul său, Ilinca se află în al doilea an de studiu vocal, remarcându-se prin sensibilitate și expresivitate în interpretare.
Pregătirea celor două eleve este coordonată de profesoara Maria Fănățan, absolventă a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, cu o experiență de aproape șase ani în predarea canto-ului.
Rezultatele obținute la concurs reprezintă o confirmare a muncii și perseverenței tinerelor interprete, dar și a implicării profesoarei care le îndrumă parcursul artistic.
Reprezentanții clasei de canto au transmis felicitări Elisabetei și Ilincăi pentru performanțele obținute, precum și profesoarei Maria Fănățan pentru dedicarea și efortul depus în pregătirea elevilor.
Premiile câștigate la Alba Iulia aduc un nou motiv de mândrie pentru Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir și confirmă potențialul artistic al tinerilor care aleg să își dezvolte talentul muzical.
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniRadu Coroamă, director general Fabrica de Arme Cugir, despre greva japoneză a salariaților: „Împreună cu sindicatul am stabilit începerea negocierilor”