Rămâi conectat

Sport

Cugireanul Bogdan Petric este dorit manager general la FC Brașov

Cugir INFO

Publicat

în

Cugireanul Bogdan Petric, fost arbitru la nivelul Ligii a 3-a și care a deținut mai multe funcții de conducere la Metalurgistul Cugir, este dorit manager general la FC Brașov.

FC Brașov nu a mișcat pe piața transferurilor dar se întărește în conducere! Lângă președintele Marin Mitran, primarul Allen Coliban mai vrea si un manager general.

Este vorba de Bogdan Petric (36 de ani), fost arbitru de nivelul Ligii a 3-a și care a deținut mai multe funcții de conducere la Metalurgistul Cugir.
Petric a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj și este manager al farmaciei Farmex din Cugir. „Bogdan este un tip capabil, îl cunosc din perioada în care am antrenat la Cugir“, a spus Călin Moldovan, fostul antrenor al grupării brașovene.

Tot din Cugir este și Ion Mărginean, fostul președinte al clubului brașovean. Interesant este că în vara trecută, pentru postul de manager general părea favorit Marian Ivan, fostul mare atacant al Brașovului.

Dacă numirea lui Petric va fi oficializată, organigrama clubului va arăta astfel: Marin Mitran, – președinte, Bogdan Petric – manager general, Vasile Dochița – vicepreședinte, Cristi Mățău – secretar general, Adrian Szabo – director tehnic, Mugurel Buga – manager sportiv, Șerban Moraru – director sportiv, Ilie Luca – organizator de competiții.




Sport

CS Mureșul Săliștea revine pe teren după mai mulți ani de pauză. Primul meci, un derby cu ACS Viitorul Pianu

Cugir INFO

Publicat

în

Fotbalul revine la Săliștea, odată cu reluarea activității echipei CS Mureșul Săliștea, după o perioadă îndelungată în care formația nu a mai fost activă.

Reprezentanții clubului anunță un nou început pentru echipă, cu obiectivul de a readuce fotbalul în prim-planul comunității și de a reconstrui o echipă competitivă, bazată pe pasiune și ambiție.

Primul test al noii perioade va avea loc în Cupa Interjudețeană, unde CS Mureșul Săliștea va întâlni formația ACS Viitorul Pianu. Meciul este considerat un derby al zonei și se anunță a fi un moment important atât pentru jucători, cât și pentru susținătorii celor două echipe.

Suporterii sunt invitați să fie alături de echipă la acest nou început și să susțină formația din Săliștea în revenirea sa pe terenul de fotbal.




Citește mai mult

Sport

Performanță mondială pentru județul Alba: Vasile Hârjoc, de la Metalurgistul Cugir, în top 10 la Campionatul Mondial Masters

Cugir INFO

Publicat

în

Atletul veteran Vasile Hârjoc, legitimat la CS Metalurgistul Cugir, a obținut o nouă performanță internațională remarcabilă, clasându-se în top 10 mondial la Campionatul Mondial de Atletism pe Pistă Masters desfășurat la Daegu, în Coreea de Sud.

omânia este reprezentată la competiția mondială de 11 atleți veterani, întrecerile fiind organizate pe categorii de vârstă, de la +35 până la +80 de ani.

Printre reprezentanții României se află și Vasile Hârjoc, sportiv din Cugir, legitimat la CS Metalurgistul Cugir și reprezentant al județului Alba. Acesta concurează la categoria de vârstă +70 de ani și continuă să impresioneze prin rezultatele obținute la nivel internațional.

La proba desfășurată în 23 august 2026, atletul din Cugir s-a clasat pe locul VII la nivel mondial, la categoria sa de vârstă.

Performanța a fost urmată de un nou rezultat foarte bun. Joi, 27 august 2026, Vasile Hârjoc a concurat în proba de 5.000 de metri pe pistă, pe care a încheiat-o pe locul 10 mondial, cu timpul de 25 de minute și 2 secunde.

Rezultatele obținute la Daegu continuă seria performanțelor internaționale ale atletului cugirean și reprezintă o performanță importantă pentru sportul din județul Alba.

Vasile Hârjoc își va încheia participarea la Campionatul Mondial Masters pe 2 septembrie 2026, când este programată proba de 6.000 de metri cros.

La 70 de ani, atletul de la poalele Drăganei demonstrează încă o dată că pasiunea pentru sport și perseverența pot duce la performanțe de nivel mondial.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir