Peste câteva zile se împlinesc 93 de ani de la vizita lui Carol al II-lea la Cugir. Suveranul României și prințul Mihai au vizitat uzinele de armament din Cugir pe 28 iunie 1933.

Regele Carol a inspectat platforma industrială și a promis redresarea producției de apărare, alocând societății suma de 100 de milioane de lei. Ulterior, o vizită incognito a avut loc pe 15 decembrie 1937.

Comform realităților vremii, vizitele au avut o importanță strategică majoră pentru Cugir. Prin alocarea celor 100 de milioane de lei, Regele Carol al II-lea a salvat uzinele de armament din Cugir de la faliment.

Vizita a pus bazele relansării și dezvoltării fabricilor, care au devenit piloni ai producției de armament a României (inclusiv pentru fabricarea puștilor-mitralieră Z.B (Zbrojowka-Brno).

Prezența suveranului la Cugir a avut și un impact local: A asigurat suportul financiar, a asigurat menținerea locurilor de muncă și a stabilit orașul Cugir ca un centru industrial-militar esențial în perioada interbelică.

După vizita istorică a suveranului la Cugir, a fost conceput un program, care cuprindea atât reorganizarea şi modernizarea fabricilor existente, cât şi înfiinţarea unor noi fabrici de armament.

• Contextul militar și industrial interbelic

După 1 Decembrie 1918, România Mare avea nevoie urgentă de o industrie de apărare proprie, dovadă fiind faptul că în urma Primului Război Mondial, armata română depindea aproape exclusiv de importuri și logistică străină.

În acest peisaj, Uzinele din Cugir (înființate inițial ca turnătorie în secolul al XVIII-lea) devin o piesă centrală. Astfel că, în 1928, se pun bazele Societății Anonime Române „Uzinele Metalurgice din Cugir”, cu participarea capitalului britanic (Vickers-Armstrong) și a statului român, pentru fabricarea de armament și muniție.

• Vizita Regală la Cugir (Carol al II-lea și Marele Voievod Mihai)

Carol al II-lea era profund conștient de rolul propagandei și al imaginii publice. Vizitele sale la marile obiective industriale aveau scopul de a-l proiecta drept „Regele-Constructor” sau „Regele-Modernizator”.

Însoțirea sa de către tânărul Mihai (care purta titlul de „Mare Voievod de Alba-Iulia”) nu era întâmplătoare. Carol dorea să-și educe fiul în spiritul cunoașterii realităților economice și militare ale țării, dar și să consolideze în ochii publicului legătura strânsă dintre Dinastie, Transilvania și Armată.

O fotografie donată Muzeului din Cugir, de către un cetăţean din localitate, îl înfăţişează pe prinţul Mihai (viitorul rege al României), în vârstă de 12 ani, alături de tatăl său, Regele Carol al II-lea, într-o vizită la Cugir, la 28 iunie 1933.

Locul identificat de către donator este în faţa unei clădiri situate în zona pieţei localităţii (astăzi, Piaţa 1 Mai sau piaţa veche). O altă imagine descoperită într-un ziar de la acea vreme îl arată pe Carol al II-lea în vizită la uzinele din Cugir (tot în aceeaşi zi a anului 1933), în timp ce suveranul executa trageri cu o armă militară, în incinta fabricii.

• Rolul Casei Regale în dezvoltarea industriei de armament

Regele a înțeles că un stat independent trebuie să își producă singur muniția. El a sprijinit direct militarizarea și cartelizarea industriei grele.

Sub patronajul său, marii industriași ai vremii (precum Nicolae Malaxa și Max Auschnitt) au primit contracte grase cu statul și au contribuit masiv la fabricile de armament (inclusiv la Cugir și Reșița).
Ulterior, în 1938, Carol al II-lea instituie dictatura regală, moment în care prioritizarea industriei de război atinge apogeul, însă sub controlul direct al Palatului.

Preluarea de către firma cehoslovacă Zbrojowka-Brno a dus la reprofilarea producţiei pentru armament şi muniţii de infanterie. La 27 noiembrie 1935, uzinele din Cugir au obţinut o primă comandă masivă de armament, care putea asigura uzinei o activitate normală de minimum 5 ani.

• Afacerea Škoda și implicarea Palatului

Ce a fost Afacerea Škoda? Un scandal uriaș izbucnit în 1933, legat de un contract semnat în 1930 de statul român cu uzinele cehoslovace Škoda pentru înzestrarea armatei (o valoare uriașă de cca. 7 miliarde de lei).

S-a descoperit că prețurile fuseseră masiv umflate pentru a acoperi mite uriașe. Aici apare legătura cu Cugirul și industria locală: Contractul cu Škoda sabota indirect dezvoltarea completă a capacităților autohtone (cum era Cugirul), deoarece sume colosale de bani plecau din țară în loc să fie investite integral în uzinele românești.

• O moștenire cu două fețe

Pe de o parte, vizitele regale și investițiile din perioada interbelică au pus Cugirul pe harta industrială a Europei și au creat o infrastructură tehnică ce a supraviețuit decenii la rând. Pe de altă parte, corupția sistemică reflectată de Afacerea Škoda a vulnerabilizat Armata Română, lucru care s-a văzut tragic în pragul celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1940), când dotarea soldaților era încă deficitară în ciuda sumelor enorme cheltuite.

Constantin PREDESCU

Cugirul are o istorie industrială și hidrografică extrem de bogată, strâns legată de dezvoltarea fostului Imperiu Austro-Ungar și de expansiunea militară și metalurgică de după anul 1799 (când s-au înființat primele fabrici de fier).

Orașul Cugir se află pe cursul râului cu același nume, care este un curs de apă, fiind considerat al șaizeci și unulea afluent de stânga al râului Mureș.

În economia orașului, Râului Mare și al Râului Mic reprezintă inima hidrografică a Cugirului, cele două râuri au fost practic „motorul” care a permis transformarea Cugirului dintr-o așezare rurală într-un centru industrial de elită.

• Geografia ca avantaj:

Atât Râul Mare (care izvorăște de sub Vârful lui Pătru), cât și Râul Mic (care izvorăște de sub Vârful Bătrâna) coboară din Munții Șureanu cu pante accentuate și debite relativ constante. Confluența lor se produce chiar în zona industrială a Cugirului.

• Forța motrice brută:

Înainte de electrificare, râurile au asigurat energia mecanică prin sisteme de canale și mori hidraulice folosite în atelierele metalurgice de laminare și forjare a oțelului.

• Secretul geografic al celor două râuri, urmat de epopeea construcției conductei și descrierea tehnologică simplificată a modului în care apa devenea electricitate pentru uzină.

Râul Mic a fost valorificat masiv pentru captarea apei potabile și industriale de înaltă calitate, în timp ce pe ambele cursuri s-au amenajat de-a lungul timpului baraje și acumulări (cum ar fi „haiturile” pentru transportul buștenilor și, mai târziu, barajele moderne de acumulare).

Un rol important în evoluția asigurării cu apă a localității l-a jucat construcția conductei „Wasserline” (Wasserleine).

Construcția reprezintă o bijuterie de inginerie de la începutul secolului XX (datată în jurul anilor 1906–1911), construită în perioada austro-ungară cu ajutorul meșterilor italieni și germani.

• De unde pornea și ce traseu avea:

Adunând apă curată direct de pe Râul Mic, conducta de 4.100 m lungime a fost proiectată să urmeze curbele de nivel ale dealurilor din zona cunoscută azi sub numele de „Scăunel”. Traseul includea poduri trainice din piatră de munte (care rezistă și astăzi, fiind transformate parțial în obiective turistice) menite să susțină aducțiunea.

• Destinația finală:

Apa era transportată gravitațional către Castelul de Apă / Turnul de Apă din Cugir. Veritabil monument de inginerie, acest turn imens asigura presiunea necesară distribuției apei în colonizarea muncitorească, în zonele rezidențiale ale specialiștilor sosiți în oraș, dar mai ales în rețeaua industrială.

În turn sunt două conducte: una care urcă și alta care coboară. Vârful turnului este la nivelul barajului de la Tăul lui Nila, la o altitudine de 400 m. Apa venea pe conductă (4.100 m lungime) urca în turn pe una dintre țevi, ajungea la nivelul de 400 m și cobora cu forță la turbinele din uzină, producând curentul electric de 1 Megawatt necesar Cugirului de la Piața de Sus până la fabrică. Turnul este declarat monument istoric, lucrările la eacesta au început în anul 1903 și s-au terminat în anul 1912.

Până în anul 1985 a constituit necesarul de apă industrială.

• Microhidrocentrala și energia electrică pentru „Fabrica de Sus”:

Uzina Mecanică Cugir s-a împărțit istoric în două mari sectoare: Fabrica de Jos și Fabrica de Sus (profilată puternic pe producția de armament, muniție și mecanică de precizie).

• Principiul de funcționare:

Profitând de diferența masivă de nivel dintre punctul de captare de pe Râul Mic și platforma industrială a Fabricii de Sus, inginerii au direcționat apa din aducțiune direct către turbinele unei microhidrocentrale (grupuri hidroelectrice cu turbine de tip Pelton sau Francis, specifice căderilor mari de apă).

• Cum se producea energia:

Apa sub presiune acumulată prin conducta de aducțiune lovea paletele rotorului turbinei.  Energia cinetică și potențială a apei era transformată în energie mecanică de rotație prin intermediul arborelui turbinei.

Arborele punea în mișcare un generator (alternator), transformând energia mecanică în energie electrică.

• Impactul asupra Fabricii de Sus:

Această microhidrocentrală asigura independența energetică sau un aport crucial de curent electric într-o epocă în care rețelele naționale nu erau complet dezvoltate. Ea alimenta utilajele de precizie, sistemele de iluminat ale halelor și atelierele de producție militară care trebuiau să funcționeze neîntrerupt, transformând Cugirul într-unul dintre cele mai moderne situri industriale din Transilvania.

Patrimoniul istoric care a rămas în picioare (podurile de piatră, Turnul de Apă) sunt elemente care au pus bazele orașului modern de astăzi.

Nu putem să nu subliniem faptul că înainte ca rețeaua modernă să acopere în totalitate locuințele, populația a depins mult timp de rețeaua de izvoare naturale din zonă. De-a lungul timpului au existat fântâni și cişmele publice stradale de unde oamenii își luau apa de băut.

Constantin PREDESCU