Rămâi conectat

Actualitate

Cu ocazia „Lunii pădurii”, sute de mii de puieți de molid, larice și paltin de munte au fost plantați în pădurile din jurul orașului Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Cu ocazia „Lunii pădurii”, sute de mii de puieți au fost plantați pe suprafețe întinse de teren aparținând de cele două ocoale silvice și de Composesoratul Grăniceresc din zona orașului Cugir, o acțiune amplă care nu s-a încheiat nici la această dată, în mod special în pădurile din zona de munte.

După cum ne relata inginerul Nicolae Hondola, șef Ocolul Silvic Cugir suprafața plantărilor de puieți depășește 60 de hectare, la care se adaugă alte 7 hectare reprezentând regenerări naturale. Această acțiune a însemnat plantarea a 231.000 de puieți dintre care: 217.000 puieți molid, 12.000 puieți larice și 2000 paltin de munte. Activitatea s-a desfășrat (și încă mai are loc), potrivit șefului de ocol, în zona de munte Cârpa – Moliviș, iar lucrările au fost executate cu sprijinul personalului contractual.

O altă importantă acțiune de plantări a fost realizată de către Ocolul Silvic „Sâpcea” Cugir, regie autonomă care administrează fondul silvic al Consiliului Local Cugir. După cum ne spunea șeful ocolului, inginerul Gheorghe Tăman, în cadrul unui proiect demarat în 2012, au fost plantați peste 55.000 de puieți din specia salcâm, lucrarea fiind destinată zonelor degradate, scoase din circuitul agricol din Valea Pleșii, „Drăgana”, și ,,Ghergheleu”, terenuri cu pantă mare(peste 30 grade) și cu un risc accentuat de alunecare.

Și Composesoratul Grăniceresc Cugir condus de președintele Emil Muntean a scos la plantat 10.000 de puieți din specia salcâm, cu care a împădurit zona „Valea Viilor – Chisc”, acțiune desfășurată cu personal contractual, dar și cu voluntari, membri ai Composesoratului – proprietari de păduri. După cum susține inginerul Muntean, se intenționează ca zona respectivă să fie îngrădită cu gard din lemn pentru a proteja plantațiile cultivate, de animalele fermierilor din apropiere.

De reamintit că, Luna Pădurii este unul din cele mai importante evenimente silvice şi ecologice, reprezentând o modalitate de sensibilizare a publicului şi a factorilor decizionali, cu privire la importanţa pădurilor, a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic. Această sărbătoare îşi are începuturile încă din anul 1872, când a debutat orga-nizarea sărbătorii sădirii arborilor în SUA, ca o consecinţă firească a accentuării despăduririlor.

În România, prima dată a fost organizată în anul 1902 de către Spiru Haret, pe atunci ministru al Cultelor şi Instrucţiei Publice, sub denumirea „Sărbătoarea sădirii arborelui”

Constantin PREDESCU




Actualitate

Urs semnalat, pentru a doua seară consecutivă, pe strada Simion Bărnuțiu din Cugir. A fost emis un mesaj RO-ALERT pentru populație

Cugir INFO

Publicat

în

Prezența unui urs a fost semnalată joi seara, în jurul orei 21:50, în orașul Cugir, pe strada Simion Bărnuțiu. În urma sesizării, autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea locuitorilor din zonă.

La fața locului a fost mobilizat de urgență un echipaj de intervenție al Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, aflat în serviciu și dotat cu echipamente specifice pentru gestionarea situațiilor în care sunt implicate animale sălbatice de talie mare.

Mesajul de avertizare a fost transmis de ISU Alba, pentru informarea populației și prevenirea unor incidente care ar putea pune în pericol sănătatea, integritatea fizică sau chiar viața persoanelor aflate în zonă.

Autoritățile recomandă locuitorilor să evite apropierea de animal și să respecte indicațiile transmise prin mesajul RO-ALERT.




Citește mai mult

Actualitate

Presiune redusă la apa potabilă în Cugir, din cauza unei avarii la rețeaua de distribuție

Cugir INFO

Publicat

în

Locuitorii orașului Cugir, în special cei din zonele înalte ale cartierului Cindeni și din zona Râul Mic, se confruntă cu o scădere a presiunii apei potabile, în urma unei avarii produse la rețeaua de distribuție.

Anunțul a fost făcut de SC APA CTTA SA Alba – Sucursala Cugir, care precizează că echipele de intervenție se află la fața locului și lucrează pentru remedierea defecțiunii în cel mai scurt timp.

Potrivit operatorului, reluarea alimentării cu apă în condiții normale este estimată pentru ora 12:30.

Reprezentanții companiei avertizează că, după reluarea furnizării apei potabile, pot apărea depășiri ale parametrului de turbiditate. În această situație, consumatorii sunt sfătuiți să utilizeze apa doar în scopuri menajere, până la revenirea parametrilor de calitate în limite normale.

Eventualele probleme sau zonele afectate pot fi semnalate la numărul unic Call Center 0377 900 400, disponibil de luni până joi, între orele 08:00 și 16:30, respectiv vineri, între orele 08:00 și 14:00.

În afara acestui program, sesizările pot fi transmise Dispeceratului Sucursalei Cugir, la numărul de telefon 0258 751 139.

Reprezentanții SC APA CTTA SA Alba își cer scuze pentru disconfortul creat și le mulțumesc consumatorilor pentru înțelegere.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir