Sport
CSO Cugir – Olimpia Aiud 6-1
CSO Cugir – Olimpia Aiud 6-1 (2-0). Au marcat: Itu (16, penalty), G. Goronea (39, 60), Şuteu (65), Cârstean (81), N. Găldean (89) respectiv Silea (86).
A 8-a victorie consecutivă pentru liderul stagiunii, ce se pregăteşte de Liga a 3-a. „Meci fără istoric, în prima parte adversarii ne-au pus probleme, dar pe măsura trecerii timpului diferenţa de valoare şi-a spus cuvântul. Aşteptăm în primul rând să aflăm cum se va disputa barajul, care va fi modalitatea. Iancău a fost titular în primul rând pentru că s-a comportat foarte bine în Cupa României, dar în acelaşi timp vreau să rotesc portarii”, a apreciat Alexandru Kilin;
FOTO: ARHIVĂ

Sport
„Roș-albaștrii”, victorie în prima rundă din play-out: Unirea Dej – Metalurgistul Cugir 0-1 (0-0)
Metalurgistul Cugir a reușit să învingă, în deplasare, pe Unirea Dej, scor 1-0 (0-0), în ptima etapă din play-off, aceasta fiind prima victorie obținută de „roș-albaștri” într-un meci oficial disputat în anul 2025.
Cocan în minutul 48 a deschis scorul cu un șut de la mare distanță, prin care l-a învins pe fostul său coechipier Csapo, care a greșit la această reușită.
Vizitatorii, fără fundașii centrali titulari, S. Itu și V. Popa, ambii suspendați, au avut un cuplu improvizat în centrul defensivei, Onaci și Vitinha. O victorie prețioasă pentru „roș-albaștrii”, 3 puncte care contează enorm în plan moral, obținute împotriva vecinei din ierarhie. Metalurgistul Cugir a făcut rocada cu dejenii, a urcat pe poziția a șaptea
În etapa viitoare, Metalurgistul va evolua tot în deplasare, pe terenul formației ACSM Codlea.
Sport
Eșec dramatic, în ultimul meci al sezonului regular: ACS Tg Mureș – Metalurgistul Cugir 2-1 (0-1)
Metalurgistul Cugir a pierdul astăzi, în mod dramatic, partida disputată în deplasate cu ACS Târgu Mureș, scor 2-1 (0-1), cu toate că „roș-albaștrii” au intrat în avantaj la vestiare, la pauză.
Metalurgistul Cugir a pierdut dramatic, în inferioritate numerică, confruntarea de la Târgu Mureș, asta după ce a deschis scorul. Momentul cheie al întâlnirii a fost faza controversată din finalul primei reprize, când Vl. Popa a văzut direct cartonașul roșu, la o fază confuză în care a fost implicat Astafei (care mai degrabă ar fi meritat cartonașul galben pentru simulare).
Vizitatorii au punctat primii prin M. Domșa (13, după o combinație cu P. Păcurar), la prima reușită stagională. Ulterior, lucrurile au degenerat iar Vl. Popa a fost eliminat în finalul primei reprize, după care și antrenorul Lucian Itu a primit roșu pe bancă, pentru că a pătruns în teren pentru a protesta împotriva deciziei nedrepte! În actul secund, cu M. Codrea în centrul defensivei, „roș-albaștrii” au încercat să reziste, însă au fost egalați în minutul 70 de același Astafei. Reduta cugireană s-a prăbușit în prelungiri, când rezerva Râpan a dat lovitura în minutul 90+3. A fost a treia înfrângere consecutivă din 2025 pentru Metalurgistul care, iarăși, la fel ca în confruntarea anterioară, cu ACS Mediaș, a pierdut nemeritat puncte printre degete. Cugirenii suferă în partea inferioară a ierarhiei, simțind amenințarea Avântului Reghin, care s-a apropiat periculos la două puncte! Metalurgistul Cugir începe play-out-ul tot în deplasare, cu Unirea Dej.
Au evoluat formațiile:
ACS Târgu Mureș: Kis – Core, Luca, Petra, Horșia, Barstan, Astafei/cpt., Fulop, Ioviță, Toader, Gliga; rezerve Moga, Rus, Râpan, Simon, Dikuj, Irimias, Kiss, Piper. Antrenor Mihai Ianc.
Metalurgistul Cugir: Herlea – Tăban, S. Itu, V. Popa, Vitinha – Chițimia, Udrea – Șaucă/ cpt. (85, R. Păcurar), P. Păcurar (46, M. Codrea), Cocan – M. Domșa (87, Bura); rezerve Perjeriu, Cunțan, Goronea, Hăprianu, Kiraly, Onaci. Antrenor Lucian Itu.
Sport
Alegătorul cugirean Vasile Hârjoc, prezent la Campionatul Mondial de Atletism Masters, din Statele Unite ale Americii
Între 22 și 30 martie 2025, în Florida – SUA, are loc Campionatul Mondial de Atletism Masters în Sală, eveniment la care România participă cu 17 sportivi.
Județul Alba va fi prezent la prestigioasa competiție, prin alergătorul veteran Vasile Harjoc, legitimat la Clubul Sportiv „Metalurgistul” Cugir. Acesta va concura la probele: 3.000 m, 6.000 m și Cros 10.000 m.
Sportivul de la poalele Drăganei ne-a transmis că a ajuns deja în Statele Unite ale Americii și face pregătiri pentru marea competiție de unde speră să se întoarcă cu un rezultat bun, care sa-i onoreze cartea de vizită la cei peste 50 de ani de carieră în atletism.
De reamintit că Hârjoc, în 2011 a realizat un record pentru România la maratonul anual organizat de americanii din California, reuşind să termine cursa pe locul 7 cu timpul de 3 ore, 6 minute, 49 secunde. O întrecere la care au luat parte 5000 de concurenţi din 94 de ţări ale lumii.
Constantin PREDESCU
-
Din judeţacum 11 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 6 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 10 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 3 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu