Rămâi conectat

Administraţie

Contractul cu actualul operator de transport public din orașul Cugir va fi reziliat

Cugir INFO

Publicat

în

OLYMPUS DIGITAL CAMERAConsiliul Local al Oraşului Cugir va dezbate în şedinţa din data de 30 ianuarie un proiect de hotărâre privind rezilierea contractului de concesiune a transportului local de călători încheiat cu S.C. Lam Trans S.R.L. Cugir.

În ultimii ani au existat mai multe discuţii în cadrul Consiliului Local Cugir pe tema calităţii servicilor oferite de către transportator. În 2012, operatorul de transport public local de călători SC LAM TRANS SRL a fost penalizat cu “mustrare” de către legislativul local care i-a acordat o perioadă de graţie pentru remedierea deficienţelor. La momentul respectiv, operatorul de transport a demarat procedurile prevăzute de legislaţia în vigoare în vederea remedierii problemelor pentru care a fost penalizat. Anul trecut un număr însemnat de cetăţeni a făcut sesisări atât scrise, cât şi verbale referitoare la condiţiile în care se realizează transportul în comun, mai ales la orele de vârf. Administraţia locală a făcut verificări în urma cărora a constatat că nu a fost asigurată capacitatea suficientă de transport la orele de vârf, respectiv în intervalele orare  7.00-8.00 și 13.00-15.00. Operatorul de transport SC LAM TRANS SRL a fost convocat la sediul Primăriei orașului Cugir unde i s-a pus în vedere, inclusiv prin adresă scrisă, să respecte condiţiile de efectuare a serviciului public de transport public local de persoane prevăzute în Regulamentul pentru efectuarea transportului public local în oraşul Cugir”, a explicat Luminița Birăesc, purtător de cuvânt al administrației locale.

În şedinţa de joi, consilierii locali vor lua în discuţie un proiect de hotărâre cu privire la rezilierea contractului de concesiune, la cererea operatorului de transport public. S.C. Lam Trans îşi  motivează solicitarea prin pierderile realizate lunar în condiţiile în care preţul litrului de combustibil şi al pieselor de schimb s-a dublat, în timp ce valoarea preţului de călătorie a rămas neschimbată în ultimii şase ani.

În proiectul de hotărâre ce va fi supus aprobării joi, se propune rezilierea contractului cu data de 1 februarie, cu menţiunea că operatorul trebuie să menţină prestarea serviciului până la încheierea unui contract cu alt operator.

Potrivit reprezentantului Primăriei Cugir, S.C. Lam Trans a concesionat transportul public local de călători pe liniile I şi II în urmă cu nouă ani.




Administraţie

Adrian Teban, primar Cugir: „Sper ca Republica Moldova să adapteze administrația locală la structurile europene, pentru implementarea proiectelor”

Cugir INFO

Publicat

în

Primarul orașului Cugir, Adrian Teban a luat parte recent, la Chișinău, la prima întâlnire a Grupului Consultativ de Lucru dintre Comitetul European al Regiunilor și reprezentanții autorităților locale din Republica Moldova.

Potrivit edilului din Cugir, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, împreună cu Alexei Buzău,reprezentant al Guvernului Republicii Moldova, au prezentat pașii făcuți de Republica Moldova în parcursul său european și despre reforma administrației publice locale.

„In interventia mea am subliniat necesitatea ca autoritățile locale să aibă atât capacitate administrativă, prin oameni cu expertiză, cât și capacitate financiară, prin resurse predictibile, pentru a-și putea planifica și implementa proiectele.

Spre deosebire de România, sper ca Moldova sa reuseasca sa adapteze administratia locala la structurile europene, nu pentru ca ne-ar cere cineva ci pentru a fi mai eficienti si a avea proiecte integrate, nu fragmentate cu multe resurse risipite”, a declarat Adrian Teban pentru Cugir Info.

În opinia sa, este esențial ca reforma să stabilească competențe clare pentru fiecare nivel de administrație și resursele financiare aferente.

În cadrul întâlnirii a fost adoptată o Declarație comună privind prioritățile grupului și s-a aprobat programul de lucru.

„Vom avea anual câte o întâlnire la Bruxelles și la Chișinău, pentru a discuta problemele concrete ale administrațiilor locale în acest proces. Republica Moldova are nevoie de administrații locale puternice pentru a reuși în parcursul său european”, a precizat primarul Cugirului.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Administraţie

Documentație tehnică pentru construirea unei grădinițe în localitatea Vinerea

Cugir INFO

Publicat

în

Aleșii locali ai Cugirului au aprobat documentația tehnico-economică – faza PT și principalii indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ”Construire Grădiniță în localitatea Vinerea – orașul Cugir”.

Prin proiectul în faza de proiectare PT pentru obiectivul de investiţie amintit, finanțat în cadrul Programului „Regiunea Centru” aferent perioadei de programare 2021-2027, se propune construirea unei unități de învatămînt preșcolar.

Obiectivul principal îl reprezintă construirea unei gradinițe în care vor funcționa 3 grupe cu o capacitate de maxim 20 de copii/grupă.

Clădirea va fi organizată sub formă pavilionară având 3 corpuri principale care vor adaposti funcțiunile de bază (cele 3 săli de grupă și o sală multifuncțională) precum și o zonă centrală care asigură funcțiunile adiacente.

Valoarea totală a investiției – faza PT este de 13.025.108,68 lei, inclusiv TVA, din care valoarea aferentă construcțiilor și montajului (C+M) este de 7.943.110,04 lei, inclusiv TVA

Durata de implementare a proiectului este 36 de luni, dintre care lucrările de execuție se vor derula pe o perioadă de 17 luni.

De menționat că localitatea Vinerea, localitate componentă a orașului Cugir, nu dispune de o infrastructură de învățământ preșcolar care să răspundă în mod corespunzător nevoilor comunității locale și cererii existente pentru servicii de educație timpurie. Prin realizarea investiției se va construi o grădiniță cu o capacitate de 45–60 de copii, în localitatea amintită, str. Merilor nr. 4, în incinta Școlii Gimnaziale

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir