Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Construcția podului de peste Mureș, între Șibot și Blandiana, intră în prelungiri

Cugir INFO

Publicat

în

După ce condițiile meteo din iarna 2020/2021 a încetinit oarecum ritmul lucrărilor la podul strategic ce va înlocui brudina de peste Mureș, între Șibot și Blandiana, în vară s-a intrat tot andante cu lucrările, situație care, cel mai probabil, va conduce la amânarea dării în folosință a obiectivului.

Primarul comunei Blandiana, Nicolae Gherman, a confirmat că este posibil să se solicite amânarea termenului de finalizare  din  septembrie, cu 3 luni, adică până prin decembrie 2021.

În zonă se mai fac lucrări în așteptarea celor 12 grinzi imense ale podului de peste Mureș, grinzi fabricatre la Prebet Aiud și care acum stau la uscare și întărire.

”Am fost la Aiud, sunt grinzile gata, într-o săptămână ar fi bune de pus sus. Au câte 41 de metri și 96 de tone. Prebet Aiud ar trebui să ni le și aducă și să le pună sus, pe piloni, dar montajul depinde de niște macarale foarte mari. Deocamdată așteptăm după grinzi, s-a lucrat la spațiul unde acestea vor fi puse. Trebuie puse 12 grinzi, câte 4  grinzi pe tronson, sunt 3 tronsoane de 41 de metri” a explicat primarul Nicolae Gherman.

În august 2019 au început lucrările de construcție a podului peste râul Mureș, care va lega comunele Blandiana și Ceru Băcăinți de Șibot, implicit de orașul Cugir. Podul peste râul Mureș va avea 3 deschideri și o lungime de aproximativ 122 de metri. Lucrarea prevede realizarea de trotuare și sistem de iluminat, dar și lucrări aferente scurgerii apelor pluviale, guri de scurgere, șanțuri, lucrări de semnalizare și siguranța circulației.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II) și este estimat la 8,29 de milioane de lei, TVA inclus. Podul reprezintă o șansă de dezvoltare a comunelor din Blandia și Ceru Băcăinți dar și șansa să renunțe definitiv  la brudina veche de o jumătate de secol.




Ştiri din zonă

Autoutilitară răsturnată pe Autostrada A1, între Simeria și Orăștie. Două persoane au fost rănite

Cugir INFO

Publicat

în

Un accident rutier s-a produs duminică seara pe autostrada A1, pe tronsonul dintre Simeria și Orăștie, unde o autoutilitară s-a răsturnat. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Deva, alături de echipaje medicale SMURD.

Pentru gestionarea situației, salvatorii au mobilizat o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD B2 din Simeria și o ambulanță SMURD C1 din Deva, încadrată cu medic.

La sosirea echipajelor de intervenție, cele două persoane aflate în autoutilitară, un bărbat și o femeie, reușiseră să iasă singure din vehicul, fără a mai fi nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru evacuarea acestora.

Pompierii au luat măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, iar cele două persoane au fost evaluate medical la fața locului. Potrivit informațiilor transmise de autorități, niciuna dintre ele nu a necesitat transportul la spital.

În urma evenimentului, circulația rutieră pe sensul Simeria–Orăștie se desfășoară temporar pe o singură bandă, șoferii fiind sfătuiți să circule cu prudență în zona intervenției.




Citește mai mult

Ştiri din zonă

Un tânăr de 25 de ani a murit după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp de electricitate, între Pricaz și Orăștie

Cugir INFO

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Turdaș, și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în dimineața zilei de astăzi, pe raza localității Pricaz. Mașina pe care o conducea a părăsit carosabilul într-o curbă și s-a izbit de un stâlp de electricitate.

Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs în jurul orei 07:30, când Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată printr-un apel la 112.

Din cercetările preliminare a reieșit că tânărul se deplasa cu autoturismul din direcția Pricaz spre Orăștie. Pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, în contextul unui carosabil umed, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.

În urma impactului, tânărul a decedat.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Recomandările polițiștilor pentru șoferi

În contextul condițiilor meteo și al carosabilului umed, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan și să respecte câteva măsuri esențiale pentru prevenirea accidentelor:

  • Să adapteze viteza la condițiile de drum și de trafic.
  • Să reducă viteza înainte de intrarea în curbe, mai ales atunci când carosabilul este umed.
  • Să păstreze o distanță corespunzătoare față de celelalte vehicule.
  • Să evite frânările bruște și schimbările bruște de direcție.
  • Să acorde o atenție sporită conducerii pe timp de ploaie și pe drumuri umede.

Prudența la volan și respectarea regulilor de circulație pot face diferența dintre viață și moarte.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir