Rămâi conectat

Administraţie

Consiliul Local Cugir a aprobat organigrama, statul de funcţii şi cele 275 de posturi pentru anul 2015

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

primarie-cugir-nouÎn ultima sa şedinţă pe luna iulie, Consiliul Local Cugir a aprobat modificarea organigramei, statului de funcţii şi a numărului de posturi pentru anul 2015.

Aceasta privește Clubul Sportiv Orăşenesc Cugir, Casa de Cultură a oraşului Cugir, Serviciul Comunitar Local de Utilităţi Publice al oraşului Cugir, care va însuma, conform organigramei stabilite, 275 de posturi, astfel: Serviciul Comunitar Local de Utilităţi Publice al oraşului Cugir – structură fără personalitate juridică, va avea 44 de posturi; Compartimentul Întreţinere şi intervenţii – 6 posturi funcţii contractuale, din care un post funcţie de conducere (şef formaţie muncitori); Gospodărie comunală – spaţii verzi – 8 posturi; Clubul Sportiv Orăşenesc Cugir – structură cu personalitate juridică – 12 posturi – funcţii contractuale; Cultură, respectiv Casa de Cultură a oraşului Cugir şi Căminul Cultural Vinerea – structură fără personalitate juridică – 11 posturi – funcţii contractuale. În urma modificării H.C.L. nr. 81/2015, se desfiinţează 7 posturi din totalul de 156 de posturi aprobate pentru anul 2015, astfel că situaţia se prezintă după cum urmează: 76 de posturi aparatul de specialitate al primarului oraşului Cugir; 44 de posturi pentru Serviciul Comunitar Local de Utilităţi Publice al oraşului Cugir; 11 posturi pentru activitatea cultură; 12 posturi pentru Clubul Sportiv Orăşenesc Cugir; 5 posturi pentru protecţie civilă; un post pentru Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă; la acestea se mai adaugă: Serviciul Poliţia Locală a oraşului Cugir – 25 posturi; Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor a oraşului Cugir – 5 posturi; Serviciul Public de Asistenţă Socială al oraşului Cugir – 96 de posturi. Astfel, în subordinea Consiliului Local Cugir pentru anul 2015 vor fi, conform organigramei prezentate, 275 de posturi. Să menţionăm că, prin H.C.L. nr. 81/2015, au fost aprobate iniţial un număr de 284 de posturi, conform adresei Instituţiei Prefectului – judeţul Alba, reducându-se, în cazul de faţă, cele 9 posturi care au fost suplimentate.

Constantin Predescu




Administraţie

Un nou consilier local USR la Cugir: Ioan Radu Miclea preia mandatul lui Mihai Rus

Cugir INFO

Publicat

în

Consiliul Local Cugir va avea un nou reprezentant al USR, după ce Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea. Decizia instanței a fost pronunțată în 29 octombrie 2026, în urma demisiei lui Mihai Rus.

Cei doi sunt membri ai Uniunii Salvați România (USR) și au candidat la alegerile locale din 9 iunie 2024 pe lista formațiunii politice.

Procedura de înlocuire a fost declanșată după ce Consiliul Local Cugir, prin Hotărârea nr. 213/2026, a luat act de demisia lui Mihai Rus și de încetarea de drept a mandatului acestuia, declarând vacant locul rămas liber. Cererea de validare a noului consilier a fost înaintată instanței de către orașul Cugir în data de 27 octombrie 2026.

Potrivit documentelor din dosar, Ioan Radu Miclea s-a aflat inițial pe poziția a patra în lista supleanților USR, conform procesului-verbal de centralizare a rezultatelor votului. În urma validărilor și invalidărilor de mandate din 2024, acesta a devenit primul supleant al formațiunii, fiind astfel îndreptățit să ocupe locul rămas vacant.

Judecătoria Alba Iulia a analizat documentele depuse și a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul administrativ pentru validarea mandatului. Instanța a verificat domiciliul candidatului, situația drepturilor electorale și calitatea de membru al partidului pe lista căruia a fost ales.

De asemenea, documentele au confirmat depunerea raportului privind veniturile și cheltuielile electorale, iar în dosar nu au fost identificate indicii că alegerea acestuia s-ar fi făcut prin fraudă electorală.

În urma verificărilor, judecătorul a dispus validarea mandatului lui Ioan Radu Miclea, care îl va înlocui pe Mihai Rus în Consiliul Local Cugir.

În urma acestei schimbări, USR își păstrează cele trei mandate de consilier local în administrația orașului Cugir.




Citește mai mult

Administraţie

Centrul de colectare a deșeurilor voluminoase din Cugir, închis temporar. Când se reia activitatea

Cugir INFO

Publicat

în

Centrul de colectare selectivă și preluare a deșeurilor voluminoase din Cugir, situat pe strada Viitorului nr. 2, va fi închis temporar în perioada 16-27 noiembrie 2026.

Potrivit reprezentanților administrației locale, suspendarea activității este necesară pentru executarea unor lucrări de reamenajare și modernizare a acoperișului clădirii.

Intervențiile au ca scop îmbunătățirea infrastructurii și a condițiilor de funcționare ale Serviciului Public de Gospodărire Locală.

Activitatea centrului va fi reluată în regim normal imediat după finalizarea lucrărilor, conform graficului stabilit.

Până atunci, cetățenii sunt rugați să țină cont de suspendarea temporară a programului cu publicul și să își planifice corespunzător predarea deșeurilor voluminoase.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir