Actualitate
Conferință și concert de pricesne, la Centrul de Asistență și Recuperare a Persoanelor Vârstnice „LOTUS” Cugir
În sala de conferințe a Centrului de Asistență și Recuperare a Persoanelor Vârstnice „LOTUS” Cugir, a avut loc de curând, o atractivă întâlnire între vârstnicii care frecventează acest centru și tinerii Parohiei Ortodoxe Vinerea II, membri ai Centrului Catehetic Vinerea II (coordonatori, Preot dr. Adrian Cebotari, respectiv Prof. Luminița Cebotari).
Întâlnirea a debutat cu o conferință susținută de către preotul Adrian Cebotari, intitulată „Bătrânețea sau vârsta înțelepciunii”, prin care s-a urmărit ca persoanele vârstnice să valorifice în viața personală informațiile extrem de folositoare prezentate.
Prin cele expuse în conferință de către preotul paroh, s-a urmărit îmbunătățirea relațiilor dintre vârstnici, tineri și Biserică prin dialog și slujire, urmând apoi discuții interesante între vârstnici și tineri, având loc schimburi de idei, gânduri și impresii realizându-se un real transfer de experiență, vârstnicii contribuind astfel, prin maturitatea lor duhovnicească, la păstrarea valorilor creștine în societatea noastră.
În acest An al Pastorației Persoanelor vârstnice în Patriarhia Ortodoxă Română, această acțiune și-a atins întru totul obiectivul propus, cunoscându-se faptul că persoanele în vârstă au nevoie de un cuvânt de încurajare, de mângâiere, iar tinerii și-au însușit înțelepciunea, răbdarea și străduința în rugăciune a vârstnicilor.
În încheierea manifestării, elevii Școlii Gimnaziale „Ioan Mihu” Vinerea i-au încântat pe cei prezenți cu minunatele pricesne închinate lui Dumnezeu și Preasfintei Maicii Sale, producând o imensă bucurie în inimile tuturor, aducând un însemnat sprijin sufletesc și duhovnicesc.
Ing. Dorin David,
Consilier de imagine – Parohia ortodoxă Vinerea II
Actualitate
Bărbat din Cugir, reținut după ce ar fi agresat un adolescent de 17 ani într-un local
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru lovire sau alte violențe. Acesta ar fi agresat un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict izbucnit într-un local din oraș.

Potrivit polițiștilor, incidentul s-ar fi produs în seara zilei de 12 august 2026. Cei doi s-ar fi aflat într-un local din Cugir, iar pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul l-ar fi lovit pe tânărul de 17 ani.
Polițiștii din Cugir au continuat cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs agresiunea și au dispus, în data de 13 august, reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Vineri, 14 august, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate în acest caz.
Actualitate
Vacanță activă pentru copiii din Cugir. Ateliere și activități recreative organizate de Direcția de Asistență Socială
Vacanța de vară vine cu jocuri, timp liber și noi experiențe pentru copiii care frecventează Centrul de Zi pentru Copii „Un pas cu SPAS” din Cugir. Pe perioada vacanței, Direcția de Asistență Socială Cugir organizează o serie de activități educative, recreative și practice, menite să le ofere celor mici un program atractiv și util.

În lipsa programului școlar, organizarea timpului liber poate reprezenta o provocare atât pentru familii, cât și pentru comunitate. Prin activitățile desfășurate la centru, copiii au la dispoziție un spațiu sigur în care se pot juca, învăța și socializa.
Programul include ateliere practice, jocuri educative, activități artistice și sportive, precum și activități de educație pentru sănătate. Acestea le oferă copiilor posibilitatea de a descoperi domenii și preocupări noi, într-un cadru prietenos și adaptat perioadei de vacanță.
Dincolo de componenta recreativă, activitățile urmăresc dezvoltarea unor deprinderi sănătoase, stimularea creativității și descoperirea aptitudinilor personale. În același timp, interacțiunea dintre copii contribuie la dezvoltarea relațiilor sociale și la consolidarea sentimentului de apartenență la comunitate.
Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Cugir consideră că astfel de programe pot contribui și la reducerea riscului de marginalizare socială, oferindu-le copiilor oportunități de petrecere a timpului liber într-un mediu sigur și stimulativ.
Centrul de Zi pentru Copii „Un pas cu SPAS” își propune astfel să transforme vacanța într-o perioadă a descoperirilor, a prieteniei și a învățării prin joc, punând în centrul activităților nevoile și dezvoltarea copiilor din comunitatea locală.
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 9 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 7 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
