Rămâi conectat

Actualitate

Composesoratul Grăniceresc Cugir – sprijin în promovarea activităţilor culturale ale oraşului

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

activitati culturaleCa şi localitate grănicerească, Cugirul s-a implicat activ în viaţa comunităţii, atât în plan social, religios, educativ, cât şi cultural, peste timp, creându-se o adevărată tradiţie în această direcţie.

Spre exemplu, în perioada interbelică, pe acest segment s-au implicat Asociaţia Generală a Românilor Uniţi (AGRU) Cugir şi Reuniunea Mariană a Greco – catolicilor din Cugir. De evidenţiat faptul că tot pe aceeaşi linie se situează Composesoratul grăniceresc, care cuprinde urmaşii foştilor grăniceri, conduşi astăzi de un cugirean autentic, preşedintele  asociaţiei, inginerul Emil Nicolae Muntean, un om hotărât care şi-a propus să se implice în sprijinirea activităţilor culturale ale oraşului, în susţinerea tradiţiilor şi a obiceiurilor strămoşeşti. În cadrul unei recente adunări generale a Composesoratului, la care au luat parte peste 150 din cei 192 de membri, Muntean a propus ca în bugetul de venituri şi cheltuieli al  asociaţiei,  la secţiunea “Cultură” să fie prevăzute fonduri pentru a fi susţinută activitatea culturală a oraşului, printre care şi cea a grupului vocal “Mlădiţe Cugirene” (foto), condus de profesoara Ionela Popa. O formaţie valoroasă constituită din elevi, care, în semn de respect pentru înaintaşii grăniceri, a susţinut la finalul reuniunii un atractiv spectacol cultural artistic. “Este un demers pe care dorim să-l continuăm şi pe viitor, cu scopul de a susţine revitalizarea unor tradiţii locale menite să pună în practică mai multe proiecte culturale, educative şi ştiinţifice”, ne-a declarat preşedintele Emil Nicolae Muntean.

Constantin Predescu




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Incursiune în istoria industrială a Cugirului

Cugir INFO

Publicat

în

La Muzeul de Istorie a Tehnicii din Cugir a avut loc recent o întâlnire emoționantă, prilejuită de vizita unor oameni care și-au dedicat o parte importantă a vieții activității industriale a orașului.

Pe parcursul vizitei, entuziasmul și emoția au însoțit parcurgerea spațiilor expoziționale, unde exponatele au readus în memorie realizări industriale de odinioară, momente importante și experiențe personale. Pentru cei care au contribuit direct la dezvoltarea industriei cugirene, obiectele expuse reprezintă mai mult decât simple mărturii ale trecutului: ele păstrează fragmente din propriile povești de viață și evocă ani de muncă, implicare și împliniri profesionale.

Ghidul vizitei a fost istoricul dr. Claudiu Purdea, care le-a oferit participanților repere istorice și informații despre evoluția industrială a orașului. Întâlnirea s-a transformat într-un dialog viu între istorie și experiența directă, în care amintirile și mărturiile celor prezenți au completat informațiile prezentate și au adus noi perspective asupra patrimoniului tehnic al Cugirului.

Dincolo de valoarea lor documentară, exponatele muzeului au devenit puncte de legătură între generații și între trecutul industrial al orașului și oamenii care au contribuit la construirea acestuia. O astfel de vizită reconfirmă importanța păstrării și valorificării memoriei industriale locale, parte esențială a identității Cugirului.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Femeie de 74 de ani din Cugir, înșelată cu 74.500 de lei prin metoda falselor investiții la bursă

Cugir INFO

Publicat

în

O femeie în vârstă de 74 de ani, din orașul Cugir, ar fi fost înșelată cu suma de 74.500 de lei, după ce persoane necunoscute au convins-o să investească la bursă, promițându-i obținerea rapidă a unui profit.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, sesizarea a fost făcută la data de 24 octombrie 2026, la Poliția Orașului Cugir.

Din primele cercetări a reieșit că fapta s-ar fi petrecut în perioada 7–8 septembrie 2026, când persoane necunoscute ar fi indus-o în eroare pe femeie, sub pretextul că o vor ajuta să realizeze investiții pe piața bursieră.

În acest context, victima ar fi fost determinată să efectueze mai multe transferuri bancare într-un cont indicat de presupuşii autori, prejudiciul total fiind estimat la 74.500 de lei.

În acest caz, polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Ancheta urmărește identificarea persoanelor implicate și recuperarea prejudiciului.

Polițiștii recomandă prudență în cazul ofertelor de investiții care promit câștiguri rapide și îndeamnă cetățenii să verifice cu atenție legitimitatea persoanelor și a platformelor prin intermediul cărora li se propun astfel de operațiuni.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir