Învăţământ - Cultură
Colegiul Tehnic „ID Lazărescu” din Cugir și-a prezentat oferta educațională pentru anul școlar 2013-2014
Peste 200 de elevi din clasele a VIII-a, aparținând școlilor gimnaziale: ,,Iosif Pervain”, ,,Singidava”, Nr. 3 Cugir și Scoala generală din Săliștea au fost pentru câteva ore oaspeți ai Colegiului Tehnic ,,I.D. Lazarescu” din Cugir.
Prezența elevilor la instituția de învațământ tehnic a orasului a avut drept scop participarea la activitațile derulate joi de liceu cu ocazia Zilei Porților Dechise, program cuprins în calendarul de activități ,,Să știi mai multe, să fi mai bun!”
O zi, în care directorul colegiului ing. Alexandru Micaciu și cadrele didactice ale instituției școlare au avut ocazia să-și prezinte ofertă educațională pentru anul de învățământ 2013-2014, iar elevii oaspeți, privilegiul să viziteze liceul cu laboratoarele, atelierele, sălile de clasă, bază sportivă și utilitățile de care dispune colegiul.
Asfel, că ofertă educațională pentru viitorul an de învățământ la clasă a IX-a, are la domeniul Calificare profesională, 4 clase: economic: Tehnician activtati economice-28 locuri; Electronică și automatizări: Tehnician operator tehnică de calcul – 28 locuri; Electronică: Tehnician electromecanic – 28 locuri; Mecanică: Tehnician proiectant CAD – 28 locuri;
Pentru învățământul profesional: Strungar cu durată de 2 ani, pregătire pentru care cursanții, fie ei băieți sau fete, au avantajul de a beneficia de o BURSĂ DE STUDII acordată lunar în cuantum de 200 lei cu posibilitatea de majorare a acesteia de către agentul economic la care își desfășoară activitatea practică. La finalizarea acestui program, absolvenții obțin calificarea de nivel II – strungar care le permite să-și găsească mai rapid un loc de muncă și să câștige mai repede un salariu.
La întâlnirile avute cu vizitatorii, conducerea liceului împreună cu cadrele didactice le-au explicat elevilor că instituția le oferă posibilitatea de a obține o calificare profesională care să răspundă nevoilor lor, pentru că li se oferă o bază materială modernă, pentru faptul că toate cadrele didactice au un nivel înalt de pregătire, iar colegiul oferă și o gamă variată de activități extrașcolare.
De remarcat că, în cadrul sălii profesorale a fost amenajată pentru oaspeți o expoziție de Origami aparținând elevului Mihai Birzianu, precum și o expoziție de planșe și panouri cu temă: Alimentație sănătoasă ,,Să ști mai mult, să fi mai sănătos!”
La final, participanții au putut admiră o frumoasă prezentare de artă culinara a elevilor școlii și au putut gustă din produsele pregătite de ei.
Învăţământ - Cultură
Profesoara Nicoletta Huștiuc din Cugir, la întâlnirea anuală a ambasadorilor eTwinning din stațiunea Venus
În perioada 5–8 august 2026, în stațiunea „Venus” din Constanța, a avut loc întâlnirea anuală a ambasadorilor eTwinning, un eveniment care reunește cadre didactice implicate activ în comunitatea eTwinning și care oferă, de la an la an, un important prilej de formare, schimb de experiență și colaborare.

La această întâlnire au participat și reprezentantele județului Alba: prof. Nicoletta Huștuc, de la Colegiul Național „David Prodan”, prof. Corina Voicu, de la Liceul Tehnologic Aiud, și prof. Georgeta Bădău, de la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia.
Ambasadorii eTwinning sunt profesori care au experiență în realizarea și coordonarea proiectelor educaționale online și care s-au implicat activ în comunitatea eTwinning. Pentru a deveni ambasadori, cadrele didactice au parcurs etape de formare, au participat la cursuri și au trecut prin probele necesare, acumulând astfel competențe și experiență pe care le pot împărtăși ulterior cu alți profesori.
Proiectele eTwinning sunt proiecte educaționale colaborative în care profesori și elevi din școli din România și din alte țări europene lucrează împreună, utilizând instrumente digitale. Prin intermediul acestor proiecte, elevii comunică, colaborează, realizează produse comune și descoperă noi culturi și perspective, în timp ce își dezvoltă competențe digitale, creative, lingvistice și sociale.
Pentru profesori, eTwinning reprezintă o oportunitate de a lucra alături de colegi din alte școli și țări, de a face schimb de experiență și de a descoperi metode și instrumente moderne care pot fi integrate în activitatea didactică.
Întâlnirea din acest an a inclus activități pe ateliere, sesiuni de lucru și discuții dedicate proiectelor eTwinning. Ambasadorii au analizat experiențele de până acum, au discutat despre aspectele care pot fi îmbunătățite și au împărtășit idei și exemple de bune practici.
Un loc important în cadrul întâlnirii l-au ocupat și „noutățile eTwinning”, precum și modificările care trebuie cunoscute de profesorii care își doresc să dezvolte proiecte de calitate și să obțină recunoaștere la nivel european. Au fost abordate și aspecte legate de parteneriate și de regulile care trebuie respectate în cadrul proiectelor.
Întâlnirea anuală a fost, astfel, nu doar un moment de formare, ci și unul de reflecție asupra activității desfășurate până acum și de identificare a unor noi direcții de dezvoltare a comunității eTwinning.
„În județul Alba, ambasadorii eTwinning au un rol important în promovarea programului la nivel județean. Profesorii care doresc să afle mai multe despre eTwinning, să inițieze un proiect, să găsească parteneri sau să își dezvolte competențele în domeniul colaborării online pot beneficia de sprijinul ambasadorilor.
De asemenea, instituțiile de învățământ care doresc să organizeze activități de informare, prezentări sau ateliere eTwinning îi pot invita pe ambasadorii județeni, printr-o programare prealabilă”, a relatat prof. Nicoletta Huștiuc
Potrivit doamnei prof., activitatea comunității eTwinning din Alba poate fi urmărită și în mediul online, prin paginile și grupurile de Facebook „eTwinning la școală”, „eTwinning Alba”, unde sunt promovate proiecte, activități, oportunități și noutăți din domeniul educației europene.
Participarea profesorilor Nicoleta Huștuc, Corina Voicu și Georgeta Bădău la Întâlnirea anuală a ambasadorilor eTwinning reprezintă o nouă oportunitate de a aduce în școlile din județul Alba informații actualizate, idei și exemple de bune practici.
„Prin implicarea lor, ambasadorii eTwinning contribuie la dezvoltarea unei comunități educaționale deschise către colaborare, inovare și schimb de experiență, oferindu-le profesorilor și elevilor posibilitatea de a se conecta cu școli din România și din Europa și de a transforma învățarea într-o experiență bazată pe colaborare și comunicare. Multumimm eTwinning Romania si ANPCDEFP pentru aceste oportunitati”, a conchis profesoara Nicoletta Huștiuc.
Constantin PREDESCU
Învăţământ - Cultură
Schimbare de directori la Liceul Tehnologic „Ion D. Lăzărescu” Cugir
Prin Decizie a Inspectoratului Școlar Județean Alba, directorul Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu” Cugir, prof. Ionuț Iancu și directorul adjunct – prof. Mihai Jurj – Școala Gimnazială „Iosif Pervain” (unitate arondată liceului tehnologic amintit) își pierd mandatele începând cu anul școlar 2026- 2027.

ISJ Alba, nu a explicat cauzele care au condus la această măsură, dar conform unor informații (pe surse) între Iancu și Jurj ar fi existat unele disensiuni (profesionale) care se perpetuau de mai multă vreme.
În locul acestora au fost numiți: Prof. Rodica Gălățeanu – prof. de Limba Română (la Liceul Tehnologic) și Mihaela Stoica – prof. de Biologie la (Școala „Iosif Pervain”)

Într-o postare pe pagina sa de facebook, prof. Ionuț Iancu consemnează:
„Niciodată nu voi putea să răsplătesc prin cuvinte încrederea celor care au muncit cu mine în echipă, în acești ani! Îmi voi încheia mandatul de director după aproape un deceniu la acest liceu și trebuie să mulțumesc pentru tot: colegilor ce m-au înțeles și i-am simțit aproape, partenerilor din oraș că nu m-au refuzat când am vrut să facem activități comune, agenților economici că m-au sprijinit, părinților, adulților și elevilor că au avut încredere în ceea ce facem concret la această școală!
Dacă un singur om a zâmbit mai mult și a avut încredere în locul unde eu am fost pus și a văzut altfel rolul educației și al managerului, cred că mi-am atins menirea, pentru toate timpurile ce le-am traversat.
Mă întorc cu normă întreagă la ceea ce știu să fac cel mai bine și pentru care m-am pregătit întreaga viață: să fiu profesor de română și să-i îndrum pe adolescenți pe cărările cunoașterii.
A fost o onoare pentru mine să reprezint acest liceu”
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 7 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia