Învăţământ - Cultură
Colaborări fructuoase între elevi, părinți, membri ai societății și profesori cu prilejul Săptămânii „Școala Altfel”, desfășurată la Colegiul Național „David Prodan” din Cugir
Săptămâna „Şcoala altfel” desfășurată între 31 octombrie și 4 noiembrie 2016, a reprezentat pentru elevii Colegiului Național „David Prodan” din Cugir un ansamblu de activităţi dintre cele mai diverse, preocupări care să determine comunicarea şi colaborarea între elevi , părinţi, profesori şi alţi membrii ai comunităţii, pe un plan al inteligenţei emoţionale şi al interacţiunii directe cu viaţa reală.
Astfel, unii elevi au fost în excursii la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, la Cetatea Deva , Muzeul Unirii din Alba Iulia, alţii au vizitat sediile unor instituții și agenți economici din Cugir, precum: Primăria, Star Transmission, ACITECH ROM, SMURD, Foto Printers, Uzina de apă. Sub îndrumarea profesorilor, elevii au participat la ateliere tematice la fizică, biologie , chimie, informatică , au desfăşurat activităţi sportive sau au prezentat o scenetă de teatru a lui I.L. Caragiale în Cabinetul de limba română . Ziua de joi a fost organizată sub semnul ecologizării sălilor de clasă a holurilor, sălii Radio, sala Consiliului elevilor, a CDI-ului şi a depozitului de manuale, unde sub supravegherea diriginţilor şi a profesorilor coordonatori, elevii au reamenajat şi redecorat sălile în care îşi desfăşoară cursurile. Despre educaţia ecologică, colectarea selectivă , economisirea energiei şi protecţia mediului a vorbit elevilor comisarul Mircea Trifu de la Garda de Mediu, iar trei reprezentanţi ai Agenției Naționale Antidrog au vorbit elevilor despre pericolul dependenţelor de substanţe nocive. În cadrul proiectului ,,Modele în carieră” desfăşurat vineri sub forma miniconferinţelor interactive între părinţi şi elevi, Soreaţă Claudia a vorbit despre dezvoltarea personală, Alin Neag despre importanţa disciplinei elevilor şi răspunderea în faţa legii, Angela Herlea despre iniţiativa privată şi rolul ei în gândirea economică, Neluţu Sbuchea despre semnificaţia taxelor şi modul de gestionare a finanţelor, Hăprian Gheorghe şi Adrian Mihai despre importanţa educaţiei fizice şi echilibrul dintre un corp sănătos şi o minte sănătoasă. Janeta Crăciun şi Marius Badea au adus în discuţie rolul şi importanţa informaticii în viaţă, iar preotul paroh Viorel Codrea a pus accentul în discursul său pe formarea caracterului sub impactul modelului real şi al educaţiei dată de familie, şcoală şi societate, pe alegerile potenţiale ivite de-a lungul vieţii şi nu în ultimul rînd pe necesitatea prezenţei toleranţei la nivel de individ, grup, societate.
„A fost o săptămână centrată pe elevi, pe educaţia pe toate planurile a acestora, desfăşurată sub semnul colaborării fructuoase în toate domeniile , a tuturor celor implicaţi : elevi, părinţi, membrii ai societăţii şi profesori”, a declarat directoarea colegiului, prof. Ionela Cozmescu.
Învăţământ - Cultură
„Podul de hârtie”, o zi dedicată lecturii și comunității, la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir
Zilele trecute, elevi, profesori și părinți s-au reunit la Școala Gimnazială „Singidava” pentru o zi dedicată lecturii, scrisului și întâlnirii dintre membrii comunității școlare. Evenimentul, intitulat „Podul de hârtie”, a fost organizat de grupul AVE, cu sprijinul cadrelor didactice.

Printre invitați s-au numărat Codruța Bărbuș, coordonatoarea cercului „Codru de poveste”, scriitorul Dumitru Vasile și Angela Pinca, reprezentantă a Centrului „Lotus”.
Programul a inclus două activități principale. În cadrul „Orei de inspirație”, participanții au vorbit despre cărțile care i-au marcat, iar elevii au împărtășit idei și impresii despre lectură. Cei mai mici au fost invitați să continue o poveste pornind de la un început dat.
Cea de-a doua activitate, „Tânărul Scriitor”, s-a desfășurat în Centrul de Documentare și Informare al școlii. Elevi, profesori și invitați au creat texte și versuri, pe care le-au citit apoi în fața celorlalți participanți.
Evenimentul a fost completat de un târg de carte organizat în holul școlii. Participanții au putut răsfoi volume din diverse categorii, au discutat cu autorii invitați și au făcut schimb de cărți.
Organizatorii au urmărit să încurajeze lectura și scrisul creativ, dar și să ofere elevilor, părinților și profesorilor ocazia de a petrece timp împreună în jurul cărților.
Învăţământ - Cultură
Cugirul și-a sărbătorit dascălii de Ziua Internațională a Educației
Luni, 5 octombrie 2026, comunitatea din Cugir a îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a celebra una dintre cele mai nobile și de impact profesii din lume: cea de educator, învățător și profesor.

Evenimentul de celebrare a avut loc la Sala de festivități a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” (fosta cantină a Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu”) și a fost organizat de Centrul Cultural și Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir. La eveniment au luat parte: Viceprimarul orașului Cugir – ing. Călin Furdui, Prof. Dan Cherecheș – Inspector școlar general adj. la ISJ Alba și prof. Mariana Pereanu – Inspector școlar pentru dezvoltarea resurselor umane la ISJ Alba.

Cu prilejul acestui eveniment, gândurile de recunoștință s-au îndreaptat către toate cadrele didactice active din școlile și liceele cugirene, care zi de zi intră la clasă cu pasiune, răbdare și dedicare, dar, a exstat și un moment special de reverență pentru Seniorii Educației.
„Educația nu înseamnă doar transmiterea de informații, ci modelarea de caractere, plantarea de valori și construirea viitorului orașului nostru prin fiecare generație de copii. Ecoul muncii dumneavoastră va răsuna mereu în inimile miilor de elevi pe care i-ați ghidat. Ați lăsat în școlile din Cugir mai mult decât cunoștințe, ați lăsat o moștenire spirituală de neprețuit. Vă mulțumim pentru o carieră dedicată luminii minții. La mulți ani tuturor celor care transformă școala într-un far de lumină”, a transmis profesorul Dan Cherecheș.

Cele mai calde aprecieri și mulțumiri au fost adresate și cadrelor didactice din Cugir care s-au retras din activitate în ultimul an școlar și cărora le-a fost oferită o diplomă onorifică de mulțumire pentru vocația dăruită generațiilor de elevi.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia