Rămâi conectat

Învăţământ - Cultură

Codrea Irina Rita, elevă a Școlii Gimnaziale „Singidava” Cugir – Mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Religie, Cultul Greco-Catolic

Cugir INFO

Publicat

în

Codrea Irina Rita, elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Singidava” din Cugir, a obținut Mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Religie – Cultul Greco-Catolic, desfășurată în perioada 30 aprilie – 2 mai 2025, la Cluj-Napoca. Evenimentul a reunit cei mai buni elevi din întreaga țară, pasionați de spiritualitate, teologie și valori creștine.

Rezultatul obținut de Irina este cu atât mai remarcabil cu cât reflectă nu doar cunoștințele sale temeinice, ci și perseverența, seriozitatea și profunzimea trăirii sale religioase. Sprijinită de profesoara Daniela Pascal și de preotul Codrea Viorel, Irina a reușit să transforme un vis într-o realizare concretă, devenind un exemplu pentru colegii ei și un motiv de mândrie pentru comunitatea școlară.

Performanțele ei din acest an școlar nu se opresc aici. La etapa națională a Olimpiadei de Istorie, Irina a obținut, de asemenea, Mențiune, demonstrând o cultură solidă, spirit critic și capacitate de analiză.

La nivel județean, a fost distinsă cu:

– Premiul I la Olimpiada de Istorie,

– Premiul I la Olimpiada de Religie, Cultul Greco-Catolic,

– Premiul al II-lea la Olimpiada de Creativitate Științifică,

– Mențiune la Olimpiada Lectura ca abilitate de viață,

– Mențiune la Olimpiada de Limba și Literatura Română.

Aceste rezultate confirmă inteligența multidisciplinară a Irinei, dublată de o maturitate intelectuală și emoțională ieșită din comun. Ea este un exemplu viu al faptului că performanța se poate atinge prin echilibru între rațiune și credință, muncă și inspirație.

Irina Codrea este un model autentic pentru tânăra generație – o elevă care îmbină performanța cu modestia, credința cu gândirea critică și învățătura cu pasiunea.

Conducerea școlii, cadrele didactice, colegii și întreaga comunitate educațională o felicită pe Irina pentru reușitele sale deosebite, precum și pe doamna profesor Daniela Pascal și familia elevei, care au fost alături de ea pe acest drum al performanței.

Constantin PREDESCU




Învăţământ - Cultură

Investiție de peste 6,1 milioane de lei în școlile din Cugir. Proiectul de modernizare, finalizat prin PNRR

Cugir INFO

Publicat

în

Unitățile de învățământ din Cugir beneficiază de condiții moderne pentru desfășurarea procesului educațional, după finalizarea proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din orașul Cugir”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 6.171.335,58 lei, din care 5.185.996,27 lei reprezintă finanțare nerambursabilă prin PNRR, iar 985.339,31 lei este TVA eligibilă.

Proiectul a avut ca obiectiv modernizarea infrastructurii educaționale prin dotarea școlilor cu mobilier nou, materiale didactice și echipamente digitale, contribuind la îmbunătățirea calității actului educațional și la crearea unui mediu de învățare adaptat cerințelor actuale.

Investițiile au vizat întreaga rețea școlară preuniversitară din Cugir, formată din cinci unități de învățământ care deservesc 2.385 de elevi și 214 cadre didactice, în cadrul a 107 săli de clasă, laboratoare, cabinete și ateliere.

Au fost incluse în proiect:

  • Colegiul Național „David Prodan” Cugir;
  • Colegiul Tehnic „Ion D. Lăzărescu” Cugir;
  • Școala Gimnazială nr. 3 Cugir;
  • Școala Gimnazială „Singidava” Cugir;
  • Școala Gimnazială „Iosif Pervain” Cugir.

În cadrul proiectului au fost achiziționate echipamente IT pentru digitalizarea procesului educațional, au fost dotate laboratoarele de informatică, sălile de clasă au fost mobilate cu mobilier nou, iar laboratoarele, cabinetele școlare și cele de asistență psihopedagogică au fost echipate cu materiale și aparatură modernă. De asemenea, atelierele de practică au fost dotate cu echipamente și componente digitale specifice.

Reprezentanții administrației locale apreciază că finalizarea investiției reprezintă un pas important în modernizarea învățământului din Cugir, oferind elevilor și profesorilor condiții de studiu și predare la standarde europene.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

Festivitatea de absolvire și premiere a Promoției 2026, la Școala „Iosif Pervain” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Într-o atmosferă caldă și emoționantă, elevii, cadrele didactice și invitații prezenți au celebrat vineri, 19 iunie 2026, finalul unui nou an școlar.

Festivitatea s-a desfășurat în prezența directorului școlii, a cadrelor didactice și a primarului Adrian Teban, care a transmis un mesaj de felicitare și încurajare elevilor și profesorilor, apreciind performanțele obținute și exprimându-și convingerea că și în anii următori vor fi atinse aceleași standarde de excelență.

Au fost premiați elevii care s-au remarcat prin rezultate deosebite la învățătură, inclusiv un grup absolvenți ai clasei a VIII-a care au încheiat ciclul gimnazial cu performanța excepțională a mediei generale 10. De asemenea, un moment special a fost dedicat cadrelor didactice care au ajuns la finalul carierei, fiind omagiați pentru profesionalismul, dedicarea și contribuția lor la formarea atâtor generații de elevi.

În semn de continuitate și responsabilitate absolvenții clasei a VIII-a au predat cheia succesului generației următoare, ca simbol al continuității și al responsabilității.

Felicitări tuturor elevilor pentru rezultatele obținute, mulțumiri profesorilor pentru implicare și dăruire, iar absolvenților le dorim mult succes în noua etapă a vieții lor!




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir