Rămâi conectat

Actualitate

CNAIR a solicitat acordul de mediu, pentru viitorul nod rutier care va conecta DJ 704 (Cugir) la Autostrada A1

Cugir INFO

Publicat

în

Nodul rutier de la Cugir la Autostrada A1 Deva-Sibiu mai face un pas spre a fi realizat. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a solicitat emiterea acord de mediu pentru proiectul “Nod rutier A1, (km 326+155) – DJ 704 (Cugir), inclusiv rețelele de utilități din culoarul investiției”, propus a fi amplasat în localitatea Șibot.

Valoarea investiției este de aproximativ 8.234.630.94 de euro, incluzând TVA.

Necesitatea investiției a apărut datorită dezvoltării socio-economice generate în primul rând de construcția autostrăzilor. Astfel prezența unei căi rapide de transport a încurajat dezvoltarea economică a zonelor traversate, fapt care a generat valori de trafic suplimentare.

Nodul rutier studiat, pentru accesul la autostrada A1, se va realiza la Sud de localitatea Șibot, la km 328+250 al autostrăzii A1.

Accesul la și de pe autostradă, în direcția Timișoara-Deva-Sebeș-Sibiu, se va realiza din drumul județean DJ704. Prin intermediul bretelei 1 – cu circulație bidirecțională, se va asigura intrarea și ieșirea de pe autostrada A1 pe bretelele 2, respectiv 3 – cu circulație unidirecțională. La intersecția drumului județean DJ704 cu breteaua 1 se va amenaja un sens giratoriu.

Breteaua 1, care face legătură dintre drumul județean DJ704 și bretelele 2 și 3, are lungimea de 1.184.0m.

Breteaua 2 va asigura intrarea pe autostrada A1, pe direcția Timișoara-Deva-Sebeș-Sibiu și va avea lungimea de 712.0m, inclusiv bandă de accelerare. Breteaua 3 va asigura ieșirea de pe autostrada A1, de pe direcția Timișoara-Deva-Sebeș-Sibiu și va avea lungimea de 620.0m, inclusiv bandă de decelerare.

Accesul la și de pe autostrada, în direcția Sibiu-Sebeș-Deva-Timișoara, se va realiza de asemenea din drumul județean DJ704, pe breteaua 1. Prin intermediul acestei bretele – cu circulație bidirecțională, care supratraverseaza autostrada, se va asigura intrarea și ieșirea de pe autostrada A1 pe bretelele 4, respectiv 5 – cu circulație unidirecționala. Breteaua 4 va asigura intrarea pe autostrada A1, pe direcția Sibiu-Sebeș-Deva-Timișoara și va avea lungimea de 677.0m, inclusiv bandă de accelerare.

Breteaua 5 va asigura ieșirea de pe autostrada A1, de pe direcția Sibiu-Sebeș-Deva-Timișoara și va avea lungimea de 501.0m, inclusiv bandă de decelerare.

Se va amenaja complet nodul rutier, prin asigurarea relațiilor/fluxurilor de trafic pentru toate direcțiile, pentru o viteză minimă de circulație de 50km/h. Nodul rutier este amplasat în totalitate pe teritoriul comunei Șibot, în extravilanul localitățîi.

La km 328+100 al autostrăzii A1, se va realiza pe breteaua 1 un pasaj peste autostradă, pentru asigurarea accesului la autostrada, în direcția Sibiu-Timișoara.

Structura are o singură deschidere și o lungime totală de 60.50m. Are o oblicitate de 96° dreapta față de axul autostrăzii.

Traseul sub pasaj este în curbă, iar traseul căruia pasajul îi asigura continuitatea este în aliniament, iar pantă transversală a caii este de 2.5% (profil neconvertit).

În secțiune transversală, pasajul asigura o parte carosabilă de 9.00m, delimitată de borduri prefabricate și parapeți de siguranță de tip H4b. Lățimea totală este de 10.70m, inclusiv elementele de capăt.

Durata de realizare a lucrărilor propuse în cadrul proiectului este de 12 luni.




Actualitate

30 septembrie – 1 octrombrie 2026: Lucrări de mentenanță la Barajul Cugir. Debitul evacuat în aval poate ajunge la 25 m³/s

Cugir INFO

Publicat

în

Lucrări de mentenanță sunt programate la Barajul Cugir – Acumularea Canciu, pe Râul Mare, în zilele de 30 septembrie și 1 octombrie 2026, în intervalul 10:00–16:00.

Potrivit reprezentanților S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. – Sucursala Hidrocentrale Sebeș, intervențiile vizează batardoul amonte aferent vanei segment a golirii de fund.

Pentru realizarea lucrărilor vor fi efectuate spălări succesive ale nișelor batardoului, operațiune care presupune manevrarea repetată a vanei segment. În urma acestor manevre, pe albia Râului Mare va fi evacuat un debit controlat de maximum 25 de metri cubi pe secundă.

Intervenția are loc în incinta amenajării hidrotehnice a Barajului Cugir, cunoscut și sub denumirea de Acumularea Canciu.

Informații suplimentare pot fi obținute la Dispeceratul Hidrocentru SH Sebeș, la numărul de telefon 0258 806 450.




Citește mai mult

Actualitate

Vineri, 9 octombrie 2026: spectacol de magie la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Vineri, 9 octombrie 2026, de la ora 18:00, la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir va avea loc spectacolul de magie „Infinity Duo”.

Două personalități. O singură scenă. O experiență magică fără limite.

Cosmin Armega și Norbert își unesc forțele într-un spectacol exploziv de iluzionism, comedie, interacțiune și surprize, creat pentru întreaga familie.

„Infinity Duo” te poartă într-o lume în care imposibilul devine posibil: obiectele dispar și apar din senin, predicțiile se împlinesc, iar publicul devine parte din magie. Totul într-un show dinamic, plin de umor, mister și momente care te vor face să te întrebi: „Cum a fost posibil?”

Biletele pot fi achiziționate online, de pe Ticketstore.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir