Învăţământ - Cultură
Clubul Copiilor din Cugir şi-a deschis porţile
Copiii din oraşul Cugir au multe motive de bucurie. De miercuri, 1 octombrie 2014, Clubul Copiilor din Cugir și-a deschis porţile pentru anul şcolar 2014-2015.
În cadrul instituţiei situate in imediata vecinătate a Colegiului Naţional „David Prodan” va avea loc festivitatea de deschidere a activităţilor din cadrul celor 5 cercuri, în care s-au înscris deja şi sunt aşteptaţi să-şi exprime opţiunile un număr cât mai mare de copii, cu vârste între 4 şi 18 ani, participarea acestora fiind gratuită. Copiii au posibilitatea să aprofundeze cunoştinţele dobândite în şcoală, să le completeze, să îşi dezvolte aptitudinile, potrivit vocaţiei şi opţiunilor lor. Prin programele educative pe care le oferă, Clubul Copiilor din Cugir organizează petrecerea timpului liber al şcolarilor şi preşcolarilor în cadrul unor activităţi corespunzător pregătirii sau preferinţelor lor. Astfel, pentru anul de învăţământ 2014-2015, Clubul Copiilor din Cugir va funcţiona ca şi în anul şcolar trecut, cu 5 cercuri: Gimnastică – antrenor Monica Câmpean, Muzeografie – prof. Rodica Miere, Design-Textil – ing. Polixenia Morariu, Karting – maistru Iulius Urieşu şi Orientare turistică – antrenor Gheorghe Nedea.
Dacă facem un bilanţ al rezultatelor obţinute în anul şcolar care a trecut, clubul are rezultate cu care se poate mândri. Spre exemplu, la Gimnastică Aerobică şi Dans Modern, antrenoarea Monica Câmpean a participat la 7 concursuri naţionale şi internaţionale obţinând de fiecare dată locul I cu formaţia „Panterele Negre”. La Muzeografie – tehnica aranjării muzeului, istoria şi pictura pe sticlă, icoane, prof. Rodica Miere se poate mândri cu obţinerea la mai multe concursuri, a 4 locuri I, 2 locuri II şi 6 locuri III, iar Polixenia Morariu nu s-a lăsat nici ea mai prejos la întrecerile naţionale de design –textil, situându-se pe podiumul concursurilor, cu 7 locuri I, 6 locuri II şi un loc III. De asemenea, în cadrul Concursului Naţional de Karting, piloţii lui Iulius Urieş au avut o evoluţie foarte bună, echipajul de karturi a urcat de fiecare dată pe podium, de 4 ori pe locul II şi de 2 ori pe locul III. La fel se poate spune despre Cercul de Orientare –Turism care în vara acestui an a obţinut un rezultat de excepţie la Campionatul Naţional de Orientare, unde elevii lui Gheorghe Nedea au obţinut locul I la Cupa Chimistul şi Cupa Munţilor Făgăraş. „De aceea îi invităm pe toţi copiii să se înscrie la activităţile educative din cadrul instituţiei noastre, loc în care vor descoperi o lume minunată a artei, ştiinţei şi sportului’’, a declarat profesoara Rodica Miere.
FOTO: ARHIVĂ
Învăţământ - Cultură
„Podul de hârtie”, o zi dedicată lecturii și comunității, la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir
Zilele trecute, elevi, profesori și părinți s-au reunit la Școala Gimnazială „Singidava” pentru o zi dedicată lecturii, scrisului și întâlnirii dintre membrii comunității școlare. Evenimentul, intitulat „Podul de hârtie”, a fost organizat de grupul AVE, cu sprijinul cadrelor didactice.

Printre invitați s-au numărat Codruța Bărbuș, coordonatoarea cercului „Codru de poveste”, scriitorul Dumitru Vasile și Angela Pinca, reprezentantă a Centrului „Lotus”.
Programul a inclus două activități principale. În cadrul „Orei de inspirație”, participanții au vorbit despre cărțile care i-au marcat, iar elevii au împărtășit idei și impresii despre lectură. Cei mai mici au fost invitați să continue o poveste pornind de la un început dat.
Cea de-a doua activitate, „Tânărul Scriitor”, s-a desfășurat în Centrul de Documentare și Informare al școlii. Elevi, profesori și invitați au creat texte și versuri, pe care le-au citit apoi în fața celorlalți participanți.
Evenimentul a fost completat de un târg de carte organizat în holul școlii. Participanții au putut răsfoi volume din diverse categorii, au discutat cu autorii invitați și au făcut schimb de cărți.
Organizatorii au urmărit să încurajeze lectura și scrisul creativ, dar și să ofere elevilor, părinților și profesorilor ocazia de a petrece timp împreună în jurul cărților.
Învăţământ - Cultură
Cugirul și-a sărbătorit dascălii de Ziua Internațională a Educației
Luni, 5 octombrie 2026, comunitatea din Cugir a îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a celebra una dintre cele mai nobile și de impact profesii din lume: cea de educator, învățător și profesor.

Evenimentul de celebrare a avut loc la Sala de festivități a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” (fosta cantină a Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu”) și a fost organizat de Centrul Cultural și Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir. La eveniment au luat parte: Viceprimarul orașului Cugir – ing. Călin Furdui, Prof. Dan Cherecheș – Inspector școlar general adj. la ISJ Alba și prof. Mariana Pereanu – Inspector școlar pentru dezvoltarea resurselor umane la ISJ Alba.

Cu prilejul acestui eveniment, gândurile de recunoștință s-au îndreaptat către toate cadrele didactice active din școlile și liceele cugirene, care zi de zi intră la clasă cu pasiune, răbdare și dedicare, dar, a exstat și un moment special de reverență pentru Seniorii Educației.
„Educația nu înseamnă doar transmiterea de informații, ci modelarea de caractere, plantarea de valori și construirea viitorului orașului nostru prin fiecare generație de copii. Ecoul muncii dumneavoastră va răsuna mereu în inimile miilor de elevi pe care i-ați ghidat. Ați lăsat în școlile din Cugir mai mult decât cunoștințe, ați lăsat o moștenire spirituală de neprețuit. Vă mulțumim pentru o carieră dedicată luminii minții. La mulți ani tuturor celor care transformă școala într-un far de lumină”, a transmis profesorul Dan Cherecheș.

Cele mai calde aprecieri și mulțumiri au fost adresate și cadrelor didactice din Cugir care s-au retras din activitate în ultimul an școlar și cărora le-a fost oferită o diplomă onorifică de mulțumire pentru vocația dăruită generațiilor de elevi.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia