Actualitate
Circa 50 de copii au aflat cum să circule în siguranță, în cadrul lecției interactive ținută de polițiștii rutieri în parcarea Lidl din Cugir
În parcarea magazinului LIDL din Cugir s-a desfășurat, în această dimineața, începând cu ora 11.00, o nouă ediție (cea de-a treia) a celei mai ample campanii naționale de educație rutieră pentru copii – ”Verde la educație pentru circulație”.
Cei circa 50 de copii au aflat chiar de la reprezentantul Compartimentului Rutier al Poliției orașului Cugir, agent șef principal, Ionel Alexandrică cum pot deveni pietoni exemplari respectând regulile de circulație.
Lecția de educație rutieră a început printr-o largă informare a agentului șef principal de poliție, în care cei mici au aflat toate obligațiile legate de semnele de circulație, dar și care sunt cele mai importante reguli de respectat atunci când doresc să traverseze strada.
Spre marea lor plăcere, copiii s-au plimbat pe covorașul cu semne de circulație expus în fața magazinului, au urmărit planșele cu indicatoarele uzuale de circulație și au pus întrebări legate de semnficația culoriii semafoarelor.
”Pentru a reduce numărul accidentelor de circulație în care sunt implicați, ca pietoni, copiii cu vârste între 4 și 14 ani, apreciez ca foarte necesară conștientizarea de către cei mici a importanței cunoașterii și respectării regulilor de circulație. De aceea, consider că inițiatorii acestui demers au realizat un lucru deosebit de bun ce poate avea continuitate și care poate deveni cât mai util dacă grădinițele și școlile s-ar mobiliza în acest proiect”, ne-a declarat Alexandrică.
Tuturor participanților li s-au oferit, din partea oganizatorilor, materiale promoționale, pe care se afla înscris: ”Învață să fii un pieton exemplar” și anume: orare școlare, ecusoane, pliante cu reguli de circulație și răcporitoare.
Constantin Predescu
Actualitate
Vineri, 10 iulie 2026: Vernisajul expoziției „Eroii Antichității: ilustrație și reconstituire istorică”, în cadrul Festivalului Dacic Singidava
Vineri, 10 iulie, de la ora 18:00, la Centrul Cultural Cugir va avea loc vernisajul expoziției „Eroii Antichității: ilustrație și reconstituire istorică”, eveniment inclus în programul Festivalului Dacic Singidava.

Conceptul expozițional îi aparține istoricului dr. Claudiu Purdea și reunește ilustrațiile cu tematică istorică realizate în ultimii opt ani de ilustratorul Cătălin Drăghici pentru publicații și edituri de specialitate din România și din străinătate.
Expoziția aduce în prim-plan personaje și momente reprezentative din lumea antică, reconstituite prin ilustrații realizate cu atenție la detaliul istoric și în strânsă legătură cu cercetarea și reconstituirea istorică.
Vizitatorii vor putea descoperi personaje emblematice, războinici, meșteșugari, membri ai aristocrației și scene din viața cotidiană, precum și reprezentări ale unor momente importante din confruntările dintre daci și Imperiul Roman. Fiecare ilustrație este însoțită de explicații care contribuie la o înțelegere cât mai fidelă a contextului istoric.
Potrivit organizatorilor, expoziția își propune să ofere publicului o perspectivă asupra civilizației dacice, evidențiind modul în care cercetarea științifică și arta reconstituirii istorice se completează reciproc pentru a readuce în atenție lumea de acum două milenii.
Vernisajul este deschis publicului și va avea loc vineri, 10 iulie 2026, începând cu ora 18:00, la Centrul Cultural Cugir.
Actualitate
Bărbat de 58 de ani din Goașele, găsit spânzurat în propria locuință. Poliția Cugir a deschis un dosar penal
Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din localitatea Goașele, a fost găsit spânzurat în locuința sa, miercuri, 8 iulie 2026.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir au fost sesizați cu privire la descoperirea bărbatului. La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare, care a identificat trupul neînsuflețit în interiorul imobilului.
În urma examinării sumare, oamenii legii nu au constatat urme vizibile de violență pe corpul victimei.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, unde va fi efectuată necropsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în conformitate cu procedura aplicată în astfel de cazuri, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs decesul.
-
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 8 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 9 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 8 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 3 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro