Actualitate
Circa 400 de doamne și domișoare au participat la petrecerea organizată de PSD Cugir cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii
Circa 400 de doamne și domnișoare au fost prezente ieri, 8 Martie 2017, la sărbătoarea organizată de social – democrații din Cugir cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii.
Într-o ambianţă deosebită, asigurată de ospitaliera sală a restaurantului Casa Cugireană, conducerea organizației locale a partidului cu trei trandafiri, în frunte cu președintele Mircea Trifan și președinta femeilor dr. Julieta Isarie, au ales un program special, menit să facă o seară de neuitat pentru reprezentantele sexului frumos.
Meniul variat, muzica de calitate, dansul și voia bună, dar şi progamul artistic susţinut de formația „Trandafir & Ghiță Pașca”, precum și de talentaţii copii ai trupei ProDance, au făcut din omagierea Zilei Femeii un eveniment de mare satisfacție și de socializare pentru numeroasele mame, soții prietene sau fiice, venite să petreacă cu acest prilej.
Manifestarea a fost deschisă de președinta organizației femeilor social – democrate din Cugir dr. Julieta Isarie, după care, invitați de seamă, precum: deputatul Ioan Dârzu – președintele organizației Județene Alba a PSD, prof. Marcela Dărmuș – președinta org, Jud. Alba a Femeilor- vicepreședinte PSD Alba, Cornel Murg – fost prefect – vicepreședinte PSD Alba, prof. Monalisa Borza – inspector general adj. la ISJ Alba și nu în ultimul rând Mircea Trifan – președinte PSD Cugir, le-au transmis felicitări și le-au adresat mesaje tuturor invitatelor prezente la sărbătoarea organizată de ziua lor.
„De ziua de 8 Martie vreau să vă adresez mulțumiri pentru faptul că ați onorat invitația noastră, să vă urez din partea mea și a conducerii organizației PSD, multă sănătate şi fericire alături de familiile dumneavoastră. Vreau să le mulţumesc totodată celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment” le-a transmis participantelor Mircea Trifan.
Actualitate
Vineri, 10 iulie 2026: Vernisajul expoziției „Eroii Antichității: ilustrație și reconstituire istorică”, în cadrul Festivalului Dacic Singidava
Vineri, 10 iulie, de la ora 18:00, la Centrul Cultural Cugir va avea loc vernisajul expoziției „Eroii Antichității: ilustrație și reconstituire istorică”, eveniment inclus în programul Festivalului Dacic Singidava.

Conceptul expozițional îi aparține istoricului dr. Claudiu Purdea și reunește ilustrațiile cu tematică istorică realizate în ultimii opt ani de ilustratorul Cătălin Drăghici pentru publicații și edituri de specialitate din România și din străinătate.
Expoziția aduce în prim-plan personaje și momente reprezentative din lumea antică, reconstituite prin ilustrații realizate cu atenție la detaliul istoric și în strânsă legătură cu cercetarea și reconstituirea istorică.
Vizitatorii vor putea descoperi personaje emblematice, războinici, meșteșugari, membri ai aristocrației și scene din viața cotidiană, precum și reprezentări ale unor momente importante din confruntările dintre daci și Imperiul Roman. Fiecare ilustrație este însoțită de explicații care contribuie la o înțelegere cât mai fidelă a contextului istoric.
Potrivit organizatorilor, expoziția își propune să ofere publicului o perspectivă asupra civilizației dacice, evidențiind modul în care cercetarea științifică și arta reconstituirii istorice se completează reciproc pentru a readuce în atenție lumea de acum două milenii.
Vernisajul este deschis publicului și va avea loc vineri, 10 iulie 2026, începând cu ora 18:00, la Centrul Cultural Cugir.
Actualitate
Bărbat de 58 de ani din Goașele, găsit spânzurat în propria locuință. Poliția Cugir a deschis un dosar penal
Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din localitatea Goașele, a fost găsit spânzurat în locuința sa, miercuri, 8 iulie 2026.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir au fost sesizați cu privire la descoperirea bărbatului. La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare, care a identificat trupul neînsuflețit în interiorul imobilului.
În urma examinării sumare, oamenii legii nu au constatat urme vizibile de violență pe corpul victimei.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, unde va fi efectuată necropsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în conformitate cu procedura aplicată în astfel de cazuri, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs decesul.
-
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 8 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 9 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 8 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 3 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro