Rămâi conectat

Economie

Câteva sute de angajați ai Uzinei Mecanice Cugir au declanșat o grevă spontană

Cugir INFO

Publicat

în

Câteva sute de angajați, care lucrează la secțiile de armament și muniție, au ieșit, în acesastă dimineață, în fața Uzinei Mecanice Cugir, într-un protest spontan generat de salariile foarte mici pe care le primesc, în comparație cu explozia prețurilor, generată de liberalizarea pieței la energie.

Majoritatea acestora susțin că au salarii sub 2.000 de lei, cu toate că au peste 30 de ani vechime, iar banii nu le mai ajung pentru traiul de zi cu zi. De asemenea, muncitorii se plâng și de condițiile în care sunt nevoiți să lucreze și de faptul că singurul spor acordat este cel de pericol.

Secretarul Sindicatului Liber, Virgil Matei susține că angajații au interupt lucrul încă de ieri, dar nu s-a reușit un dialog între aceștia și conducerea societății. „N-a fost nimic organizat de sindicat, meritul pentru acest protest revine salariaților care au revendicat salariile mici, în situația creșterii facturilor la energie și gaze naturale, dar și condițiile proaste de muncă asigurate muncitorilor”, a spus Matei.

Potrivit acestuia, în data de 14.02.2022 își începe activitatea noul Consiliu de Administrație al Societății Uzina Mecanică, iar dacă revendicările vor fi rezolvate, sindicaliștii vor renunța la mișcarea de protest. În caz contrar acestea vor continua.

Directorul general al Uzinei Mecanice Cugir, Marin Morariu i-a invitat la discuții pe reprezentanții protestatarilor în interiorul fabricii. Acesta le-a promis că luni este programată o ședință a consiliului de administrație în care se vor analiza solicitările greviștilor.

„În cursul acestei dimineți, în cadrul societății noastre a avut loc o grevă spontană. Principalele revendicări sunt legate de creșteri salariale și acordarea de vouchere. În urma grevei au fost oprite capacitățile de producție, după ora 09:00. Pe schimb sunt circa 600 de oameni. Partea de muniție nu a fost oprită, doar partea specială”, a mai declarat directorul Marin Morariu.

Din 2001, Uzina Mecanică Cugir este filială a Companiei Naționale ROMARM. UM Cugir fabrică produse pentru uz militar, precum muniție tip NATO, pistoale, mitraliere, turn de board și încărcătoare.

Constantin PREDESCU




Economie

Locuri de muncă în Cugir, disponibile la 20 octombrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante

Cugir INFO

Publicat

în

Locurile de muncă disponibile în Cugir au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 20 octombrie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din orașul Cugir, valabilă la data de 20 octombrie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.

Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Cugir, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.

Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în orașul Cugir la data de 20 octombrie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
VALYMAR TRUCK SRL Conducator auto transport rutier de persoane 1 0768931750
STAR TRANSMISSION SRL MANAGER DE COST PENTRU DEZVOLTAREA PROIECTULUI 10 0258806100
STAR TRANSMISSION SRL DOCUMENTARIST ORDONANTARE LOGISTICA 1 0258806100
ALPINA TEC LOGISTIC SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 17 alpinateam.hr@gmail.com
COMPANIA NAŢIONALĂ ROMARM S.A. BUCUREŞTI FILIALA SOCIETATEA FABRICA DE ARME CUGIR S.A. ELECTRICIAN DE ÎNTRETINERE SI REPARATII 1 0258751991
MOTORHELP SERVICE VOPSITOR AUTO 1 0761133811
MOTORHELP SERVICE FEMEIE DE SERVICIU 1 0761133811



Citește mai mult

Economie

Fabricile de armament din Cugir, vizate de reorganizarea ROMARM. Ministerul Economiei a lansat consultarea publică

Cugir INFO

Publicat

în

Fabricile de armament din Cugir ar putea fi afectate de reforma propusă pentru industria națională de apărare. Ministerul Economiei a lansat în consultare publică un plan de reorganizare a ROMARM, care prevede transformarea companiei într-un holding industrial integrat și gruparea filialelor în clustere specializate.

Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a anunțat lansarea în dezbatere publică a patru documente strategice. Acestea vizează reorganizarea ROMARM, monitorizarea investițiilor industriale derulate prin programul SAFE, valorificarea resurselor minerale și promovarea turistică a României.

ROMARM ar putea deveni un holding industrial integrat

În ceea ce privește industria de apărare, propunerea urmărește transformarea ROMARM dintr-un intermediar comercial într-o structură capabilă să coordoneze mai eficient activitatea filialelor sale.

Planul prevede reorganizarea celor 15 filiale în clustere specializate, precum armament, industrie navală și cercetare. Totodată, este propus un sistem dualist de conducere, format dintr-un consiliu de supraveghere și un directorat.

Potrivit analizei Ministerului Economiei, ROMARM deține în prezent participații mai mici de 20% în majoritatea filialelor, ceea ce limitează capacitatea companiei de a funcționa ca un grup industrial integrat.

Reforma urmărește consolidarea coordonării între unitățile de producție, eficientizarea activității și reducerea influenței politice asupra managementului.

Ce se poate schimba pentru fabricile de armament din Cugir

Pentru unitățile de producție din Cugir, aflate în portofoliul industriei naționale de apărare, reorganizarea ROMARM ar putea însemna schimbări în modul de coordonare și integrare industrială.

Cu toate acestea, documentul aflat în consultare publică nu precizează ce modificări concrete ar urma să fie aplicate fabricilor din Cugir și nici în ce cluster ar putea fi incluse acestea.

Impactul asupra producției, investițiilor și structurilor de conducere va depinde de deciziile luate în etapa de implementare. În acest moment, propunerea nu reprezintă o decizie finală privind viitorul unităților din oraș.

Irineu Darău: Reforma ar putea dura trei-patru ani

Ministrul interimar al Economiei a subliniat că reorganizarea presupune un proces de durată, care trebuie asumat la nivelul statului.

„Statul român, nu un politician sau altul, este cel care trebuie să se angajeze la un proces de trei-patru ani de zile”, a declarat Irineu Darău.

Potrivit acestuia, transformarea ar putea presupune fuziuni, măsuri de eficientizare și reorganizarea companiilor în clustere de activitate.

Monitorizarea investițiilor prin programul SAFE

Un alt document lansat în dezbatere publică vizează monitorizarea investițiilor realizate prin programul SAFE și verificarea obligațiilor privind localizarea producției în România, asumate prin acordurile de cooperare industrială.

Ministerul propune un mecanism de urmărire a angajamentelor privind realizarea producției pe plan național, astfel încât investițiile să contribuie efectiv la dezvoltarea economiei românești.

Reorganizarea ROMARM și monitorizarea investițiilor din industria de apărare sunt prezentate drept măsuri pentru consolidarea capacității industriale a României și reducerea dependenței de importuri.

Cele patru documente de politică publică sunt disponibile pe site-ul Ministerului Economiei. Propunerile urmează să fie analizate în cadrul consultării publice, iar reorganizarea ROMARM se află, deocamdată, în etapa de proiect.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir