Actualitate
Casa de Cultură din Cugir va fi mâine, 15 decembrie, gazda unei Conferinţe Duhovnicești
În organizarea Arhiepiscopiei de Alba Iulia, în parteneriat cu Asociaţia PRO Logos, Casa de Cultură din Cugir va găzduie mâine, 15 decembrie 2014, începând cu ora 18.00, Conferinţa Duhovnicească cu tema: ,,Un program de viaţă duhovnicească recomandat de parintele Teofil Părăian’’ Invitaţi speciali: Părintele Pantelimon Şuşnea de la Mânăstirea Oaşa şi părintele Sabin Vodă.
Cei doi invitaţi abordează o temă extrem de sensibilă pornind de la ,,Sfaturile înţelepte ale părintelui Teofil Părăian’’, care recomandă un program de viaţă în cinci puncte. Despre acest program, părintele Teofil spunea: ,,Viaţa duhovnicească nu se aşteaptă, ci se realizează.
Cine împlineşte programul acesta poate să împlinească şi alte lucruri, pentru că viaţa duhovnicească nu se cuprinde în aceste cinci puncte de program’’. 1. Să mergi la biserică în zilele de duminică şi sărbătoare; 2. Să începi şi să termini ziua cu Dumnezeu: rugăciunea de dimineaţă şi de seară şi rugăciunea de la vremea mesei; 3. Să citeşti în fiecare zi două capitole din Noul Testament; 4. Să-ţi păzeşti mintea prin rugăciunea de toată vremea: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul’’. 5. Să posteşti, în zilele de post de peste săptămână şi atunci când este rânduit de Biserică, în cele patru posturi mari de peste an;
La finalul conferinţei, participanţii vor avea bucuria să asiste la microrecitalul de colinde a grupului ,,Mlădiţe cugirene’’, condus de profesoara Ionela Popa.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Ursoaică și doi pui, semnalați în zona Dumbrava din Cugir. A fost emis mesaj RO-ALERT
Prezența unei ursoaice cu doi pui a fost semnalată, duminică seara, în orașul Cugir. Incidentul a fost raportat în zona Dumbrava, iar autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației.

Potrivit Jandarmeriei Alba, echipajul de intervenție aflat în serviciu s-a deplasat de urgență în zonă pentru gestionarea situației. Jandarmii sunt echipați corespunzător pentru intervenția în cazul animalelor de talie mare.
„În orașul Cugir a fost semnalată prezența unei ursoaice cu doi pui. La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Alba.
Pentru prevenirea unor situații care ar putea pune în pericol sănătatea, integritatea sau viața persoanelor din zonă, ISU Alba a emis un mesaj RO-ALERT. Autoritățile recomandă locuitorilor să evite zona în care a fost semnalată prezența animalelor sălbatice, să nu se apropie de acestea și să nu încerce să le fotografieze sau să le alunge.
ACTUALIZARE, ora 23.36: „Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat că ursoaica și cei doi pui nu mai erau prezenți în zonă. Pentru a preveni reîntoarcerea acestora, jandarmii au folosit semnalele acustice și luminoase ale autospecialei, în scop de descurajare și alungare. Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, fără ca populația, echipajul sau animalele sălbatice să fie puse în pericol”, a mai transmis IJJ Alba.
Actualitate
Femeie de 36 de ani din Cugir înșelată de falși reprezentanți ai BNR și ai Poliției Române. Banii au fost recuperați de polițiști
O femeie în vârstă de 36 de ani, din Cugir, a fost victima unei înșelăciuni după ce a fost contactată telefonic de persoane necunoscute care s-au prezentat drept reprezentanți ai Băncii Naționale a României și ai Poliției Române.

Pentru a-i câștiga încrederea, suspecții i-au transmis fotografii ale unor documente de legitimare, precum și alte documente create cu ajutorul inteligenței artificiale. Convinsă că discută cu reprezentanți ai unor instituții oficiale, femeia a fost determinată să își transfere economiile din contul curent într-un cont bancar indicat de apelanți.
La scurt timp după efectuarea transferului, femeia și-a dat seama că a fost victima unei înșelăciuni și a sesizat Poliția Orașului Cugir.
Intervenția rapidă a polițiștilor a făcut posibilă recuperarea integrală a prejudiciului. Agentul principal de poliție Bota Cătălin Mihai, din cadrul Compartimentului de Investigații Criminale, a desfășurat cu operativitate activitățile specifice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
Polițiștii au reușit să blocheze suma transferată și să recupereze integral cei 68.989 de lei, bani care au fost restituiți persoanei vătămate.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în vederea identificării autorilor.
Poliția avertizează: nu vă lăsați convinși de documente trimise online
Polițiștii atrag atenția că fotografiile unor legitimații sau documente oficiale pot fi falsificate sau chiar generate cu ajutorul inteligenței artificiale.
„Nu vă încredeți în «documentele» pe care aceștia vi le transmit! Verificați, ÎNTOTDEAUNA, informațiile pe care le primiți și nu acționați sub impulsul momentului!”, este recomandarea transmisă de polițiști.
Reprezentanții Poliției reamintesc că polițiștii, medicii, reprezentanții BNR, ANAF sau ai altor instituții nu solicită telefonic cetățenilor să inițieze transferuri bancare sau să le comunice date personale.
În cazul unor apeluri suspecte, este recomandat ca informațiile primite să fie verificate direct cu instituția invocată de apelant, iar orice solicitare neobișnuită de transfer de bani sau furnizare de date personale să fie tratată cu maximă prudență.
Polițiștii îl felicită pe agentul principal de poliție Bota Cătălin Mihai pentru operativitatea de care a dat dovadă și pentru recuperarea integrală a banilor persoanei vătămate.
-
Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 9 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro