Învăţământ - Cultură
Campania „Şi tu poți deveni polițist” derulată de Poliţia Română a ajuns la Cugir
În cadrul Campaniei de promovare a profesiei de poliţist şi a ofertei educaţionale a instituţiilor din cadrul Ministerul Afacerilor Interne „ȘI TU POŢI DEVENI POLIŢIST”, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au fost prezenţi la Colegiul Naţional „David Prodan” din Cugir.
Azi, 11 decembrie 2015, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au fost prezenţi în mijlocul elevilor Colegiului Naţional David Prodan din Cugir, pentru promovarea profesiei de poliţist.
Peste 150 de elevi ai claselor a XI-a şi a XII-a au avut posibilitatea să afle de la poliţişti, ce presupune munca de poliţie, atribuţiile ce revin fiecăreia dintre structurile operative şi au avut ocazia să vizioneze filmul de prezentare al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti.
Totodată, elevilor le-au fost oferite informaţii despre oferta educaţională a Ministerului Afacerilor Interne şi le-au fost puse la dispoziţie materiale informative.
Au fost discutate aspecte legate de abilităţile necesare unui poliţist, misiunile posibile, avantajele oferite tinerilor ce urmează şcolile de poliţie (gratuitate la cazare şi masă, un loc sigur de muncă la finalizarea studiilor), iar elevii au fost invitaţi să se gândească la posibilitatea alegerii unei cariere în poliţie şi au fost încurajaţi să se pregătească din timp pentru o eventuală admitere la o şcoală ce pregăteşte viitori poliţişti.
• Informaţii de background:
În perioada aprilie – iunie şi octombrie 2015 – iunie 2016, Poliţia Română desfăşoară o amplă campanie de promovare a profesiei de poliţist în rândul liceenilor, intitulată „ Şi tu poţi deveni poliţist!”
Instituţiile de formare profesională iniţială ale Ministerului Afacerilor Interne sunt Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi şcolile postliceale.
Academia este o instituţie de învăţământ superior acreditată, din reţeaua de stat. Face parte din categoria universităţilor de educaţie şi cercetare, desfăşoară activităţi de învăţământ superior, organizate prin programe de studii universitare de licenţă, de studii universitare de masterat şi de studii universitare de doctorat, în domenii şi specializări acreditate, precum şi alte forme de pregătire, de perfecţionare şi specializare.
Şcolile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne fac parte din sistemul naţional de învăţământ sunt Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca.
Învăţământ - Cultură
Fotbaliștii Metalurgistului Cugir, întâlnire cu elevii în cadrul unui proiect al FRF
Componenții echipei de seniori a ACF Metalurgistul Cugir 1939 au participat miercuri, 21 octombrie 2026, la acțiunea „Fotbalul ne unește – de la copii la campioni”, un proiect derulat de Federația Română de Fotbal, care își propune să apropie copiii de sport și de fotbalul local.

Inițiativa a avut ca obiective promovarea fotbalului în rândul elevilor, încurajarea unui stil de viață activ și consolidarea legăturii dintre școală, copii și echipa reprezentativă a orașului.
Cu acest prilej, jucătorii Metalurgistului Cugir au fost prezenți pe terenurile de sport ale celor două unități de învățământ liceal din oraș: Colegiul Național „David Prodan” și Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”. Vizita s-a desfășurat în contextul meciurilor programate în calendarul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.
Atmosfera a fost una plină de energie și voie bună. Fotbaliștii, printre care s-au numărat antrenorul principal Vitinha și Ionuț Balaur, jucător cu experiență în Liga I, le-au vorbit elevilor despre fotbal, despre tainele „sportului rege” și despre importanța practicării sportului pentru sănătate și dezvoltarea personală.
Discuțiile au fost urmate de momente interactive, în care jucătorii „roș-albaștri” au schimbat pase cu elevii, transformând întâlnirea într-o experiență apropiată de lumea fotbalului de performanță.
La finalul acțiunii, reprezentanții Metalurgistului Cugir i-au invitat pe elevi să vină la stadion pentru a susține echipa în următoarea partidă de pe teren propriu, programată vineri, de la ora 15:00, împotriva formației CSU Universitatea Alba Iulia.
Prin astfel de inițiative, fotbalul devine mai mult decât un joc: o oportunitate de a încuraja mișcarea, spiritul de echipă și apropierea tinerei generații de sportul local.
FOTO: Sorin GIURCĂ
Învăţământ - Cultură
Mateș Marian Cătălin, elev al Școlii Gimnaziale „Singidava”, locul I la etapa județeană și calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar
Elevul Mateș Marian Cătălin, din clasa a VIII-a B, a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina cros, și s-a calificat la etapa națională a competiției. Performanța a fost realizată sub îndrumarea profesorului coordonator Avram Traian.

Rezultatul confirmă pregătirea, perseverența și determinarea elevului, evidențiind totodată importanța activităților sportive în dezvoltarea tinerilor și în promovarea unui stil de viață sănătos.
Calificarea la etapa națională reprezintă o reușită deosebită pentru elev și o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate școlară. În spatele acestui rezultat se află munca susținută, disciplina și implicarea, alături de îndrumarea profesorului coordonator.
Conducerea și colectivul școlii îl felicită pe Mateș Marian Cătălin pentru performanța obținută și îi urează mult succes la etapa națională, precum și profesorului Avram Traian pentru contribuția la pregătirea și susținerea elevului în atingerea acestui rezultat.
Felicitări pentru această reușită și mult succes în competiția națională!
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro