Rămâi conectat

Administraţie

Calendarul târgurilor, pieţelor şi oboarelor din Cugir a fost aprobat de Consiliul Local

cugirinfo.ro

Publicat

în

În baza adresei primite de la Consiliul Judeţean Alba, cu privire la întocmirea Calendarului târgurilor, pieţelor şi oboarelor din judeţul Alba pe anul 2013, aleşii locali din Cugir au  stabilit conform solicitării, calendarul pentru anul viitor, raportat la nivelul localităţii.

În acest sens Consiliul Local a hotărât drept zi de piaţă zilnică -Piaţa ”Complex”, iar piaţa duminicală -Piaţa ”1 Mai” (piaţa de sus).;

– târg săptămânal  -sâmbăta – Piaţa ”Complex”;

– târg de ţară în data de 4 a fiecărei luni;

– tâg de animale -sâmbăta;

Legat de acest calendar, o reacţie a venit din partea Asociaţiei Crescătorilor de Animale din Cugir, care şi-a exprimat nemulţumirea legată de schimbarea zilei de duminică, cum era până în prezent, cu cea de duminică.  Majoritatea fermierilor,(mai ales cei din satele de munte) au invocat faptul că pentru ei ziua de sâmbătă,  e zi lucrătoare pe care o afectează activităţilor cotidiene de muncă, duminică fiind o zi în care îşi pot vinde animalele şi produsele, dar în care îşi pot achiziţiona şi cerealele de care au nevoie.

Demersul autorităţii publice locale de modificare a zilelor de târg a fost susţinut şi de unii  preoţi ai parohiilor locale care au afirmat că zilele de duminică sunt zile sfinte, de sărbătoare şi e un păcat să fie folosite pentru  activităţi de târguri sau pieţe.

Constantin Predescu


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Administraţie

Primarul Cugirului, Adrian Teban, la sesiunea plenară a Comitetului European al Regiunilor

cugirinfo.ro

Publicat

în

Recent, primarul orașului Cugir, Adrian Teban a participat la Brussels, la cea de-a 163 sesiune plenară în care, Comitetul European al Regiunilor (CoR) a celebrat 30 de ani de la înființarea sa în folosul orașelor și regiunilor din Europa .

„În cadrul ședinței grupului EPP i-am felicitat pe prim- vicepreședintele COR, Apostolos Tsitsikostas și pe președintele grupului EPP la CoR, Olgierd Geblewicz, pentru leadershipul grupului nostru, pentru un mandat de succes în care Comitetului Regiunilor a crescut atât la nivel european, dar și în cadrul partidului EPP, unde colegul nostru, vicepreședintele EPP Siegfried Mureșan a fost întotdeauna un susținător important”, a spus primarul Cugirului .

În legătură cu întrebarea unui cetățean din localitate, dacă este ceva de castigat din participarea la CoR, edilul de la poalele Drăganei a spus: „Dacă avem o politică de coeziune bine croită, care să raspundă nevoilor de azi a orașelor va fi în avantajul tuturor localităților, inclusiv pentru Cugir”.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administraţie

Au început lucrările de modernizare a străzii Făgețel din Cindeni și se amenajează noi locuri de parcare pe strada Gheorghe Asachi

cugirinfo.ro

Publicat

în

Conducerea Primăriei Cugir verifică regulat modul în care se execută lucrările edilitare din oraș, pentru a vorbi cu constructorul dar și cu cetățenii din zonă.

Primarul Adrian Teban, împreună cu viceprimarul Călin Furdui s-au deplasat în teren, pe strada Făgețel din Cindeni, care face legătura între strada Cloșca și Dorului și pe strada Gheorghe Asachi unde se înființează noi locuri de parcare.

Pe strada Făgețel se vor realiza:

– canalizația tehnică,
– canalizarea pluvială,
– modernizarea carosabilului și amenajarea trotuarelor, fie cu pavaj, fie cu asfalt, în funcție de soluția tehnică stabilită.
– intrările în curți

Ținem să precizăm faptul că această strada nu a fost prinsă în proiecte europene ci se realizează din bugetul local. De asemenea, vom mai face astfel de investiții in continuare pe străzile care încă nu au fost modernizate.

Pe strada Gh. Asachi se înființează 13 noi locuri de parcare și se modernizează intrările în blocuri, în baza proiectului cu finanțare europeană ”Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată școlii Singidava”, proiect care prevede modernizarea a 23 de stăzi.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administraţie

Finanțare de 1.500.000 de lei obținută de Spitalul Orășenesc Cugir printr-un proiect de „Guvernanță digitală eHealth”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Spitalul Orășenesc Cugir a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Guvernanță digitală eHealth și interoperabilitate în cadrul Spitalului Orășenesc Cugir”, în valoare de aproape 1.500.000 lei.

Prin realizarea proiectului se preconizează schimbări de substanță în următoarele direcții strategice:

– Creșterea gradului de satisfacție al pacienților care vor beneficia de îngrijire medicală;
– Îmbunătățirea capabilităților interne de administrare a pacienților și a evenimentelor medicale;
– Realizarea unui control mai bun al costurilor spitalului prin creșterea gradului de predictibilitate și planificare a activităților interne;
– Automatizarea proceselor interne care sunt consumatoare de timp și care necesită multă activitate manuală;
– Creșterea gradului de interconectivitate și interoperabilitate atât intern, în cadrul spitalului, cât și cu alte unități medicale;
– Creșterea nivelului de securitate și confidențialitate a datelor.

Managerul spitalului, Florin Arion, se declară mulțumit de continuarea eforturilor pentru îmbunătățirea accesului pacienților la servicii de înaltă calitate.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir