Ştiri din zonă
Cadavru uman devorat de animale sălbatice găsit pe o păşune din satul hunedorean Căstău, în apropiere de Orăştie
Un cadavru uman, aflat în stare avansată de putrefacţie şi cu o parte din corp lipsă, cel mai probabil devorată de animalele sălbatice, a fost descoperit pe o păşune din satul hunedorean Căstău, în apropiere de Orăştie, a informat luni Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Trupul victimei a fost observat de un bărbat care se deplasa cu o căruţă pe păşunea din satul Căstău, iar acesta a anunţat Poliţia Orăştie.
„Poliţiştii au demarat cercetări în acest caz, în scopul stabilirii identităţii bărbatului decedat, aflat în stare avansată de putrefacţie şi având lipsă o parte din corp, posibil ca urmare a devorării de către animale sălbatice”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
Cadavrul a fost preluat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei morţii.
Ştiri din zonă
Femeie din Alba, prinsă băută la volan în Orăștie. Avea o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat
O femeie în vârstă de 34 de ani, din județul Alba, este cercetată penal după ce a fost depistată conducând sub influența alcoolului pe o stradă din municipiul Orăștie.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, incidentul a avut loc duminică, 2 august 2026, în jurul orei 11:50, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Orăștie, aflați într-o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Eroilor.
La volan se afla o femeie de 34 de ani, din județul Alba. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferița a fost condusă ulterior la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.
Ştiri din zonă
Incendiu de vegetație uscată la Șibot. Intervin pompierii din Sebeș
Pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată din localitatea Șibot.

La locul intervenției au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebeș, precum și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Șibot.
UPDATE: „Incendiul a fost stins. Suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 2500 mp. Fară victime”, a mai transmis ISU Alba.
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 9 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 7 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia