Ştiri din zonă
Ca să-i convingă pe cetățeni să nu mai arunge gunoiul la întâmplare, primarul din Săliștea a plecat să adune singur deșeurile de pe marginea drumului
Aurel Emil Stănilă, primarul comunei Săliștea, a încercat să dea un exemplu cetățenilor, astfel a mers singur să adune deșeurile de pe marginea drumului.
„E timpul să facem ceva, să pornim de undeva, poate că puterea exemplului mişcă conştiinţa şi mâine o să fie mai bine decât azi.
Dacă fiecare ia numai o singură sticlă, plastic, ambalaj de pe jos mâine sigur va fi mai bine, dacă azi nu mai aruncăm pe jos o sticlă, mâine sigur va fi mai bine.
Dacă azi consideri că ai «apucături» ecologiste şi mi te alături ca să constituim un grup ecologist la nivel de localitate sau de comună, mâine sigur va fi mai bine.
Dacă ne străduim să facem asta tot timpul, nu numai în campanii de ecologizare, campanii de primăvară sau electorale, sigur va un mâine mai bun, mai curat, mai plăcut pentru noi şi de ce nu şi pentru alţi”, a transmis primarul Aurel Emil Stănilă pe Facebook.
Primarul a adunat gunoaiele de pe marginea drumului dintre satele Săliştea şi Săliştea Deal. La finalul acţiunii, primarul a susţinut că într-o oră şi jumătate a adunat doi saci de 240 litri.
Acesta speră ca prin exemplul său să îi convingă pe oameni să nu mai arunce deşeuri pe drumurile comunei. De asemenea, spune că la următoarea acţiune de ecologizare şi alţi locuitori să îi fie alături.
Ştiri din zonă
Autoutilitară răsturnată pe Autostrada A1, între Simeria și Orăștie. Două persoane au fost rănite
Un accident rutier s-a produs duminică seara pe autostrada A1, pe tronsonul dintre Simeria și Orăștie, unde o autoutilitară s-a răsturnat. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Deva, alături de echipaje medicale SMURD.

Pentru gestionarea situației, salvatorii au mobilizat o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD B2 din Simeria și o ambulanță SMURD C1 din Deva, încadrată cu medic.
La sosirea echipajelor de intervenție, cele două persoane aflate în autoutilitară, un bărbat și o femeie, reușiseră să iasă singure din vehicul, fără a mai fi nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru evacuarea acestora.
Pompierii au luat măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, iar cele două persoane au fost evaluate medical la fața locului. Potrivit informațiilor transmise de autorități, niciuna dintre ele nu a necesitat transportul la spital.
În urma evenimentului, circulația rutieră pe sensul Simeria–Orăștie se desfășoară temporar pe o singură bandă, șoferii fiind sfătuiți să circule cu prudență în zona intervenției.
Ştiri din zonă
Un tânăr de 25 de ani a murit după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp de electricitate, între Pricaz și Orăștie
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Turdaș, și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în dimineața zilei de astăzi, pe raza localității Pricaz. Mașina pe care o conducea a părăsit carosabilul într-o curbă și s-a izbit de un stâlp de electricitate.

Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs în jurul orei 07:30, când Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată printr-un apel la 112.
Din cercetările preliminare a reieșit că tânărul se deplasa cu autoturismul din direcția Pricaz spre Orăștie. Pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, în contextul unui carosabil umed, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.
În urma impactului, tânărul a decedat.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Recomandările polițiștilor pentru șoferi
În contextul condițiilor meteo și al carosabilului umed, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan și să respecte câteva măsuri esențiale pentru prevenirea accidentelor:
- Să adapteze viteza la condițiile de drum și de trafic.
- Să reducă viteza înainte de intrarea în curbe, mai ales atunci când carosabilul este umed.
- Să păstreze o distanță corespunzătoare față de celelalte vehicule.
- Să evite frânările bruște și schimbările bruște de direcție.
- Să acorde o atenție sporită conducerii pe timp de ploaie și pe drumuri umede.
Prudența la volan și respectarea regulilor de circulație pot face diferența dintre viață și moarte.
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
