Administraţie
Bugetul local al orașului Cugir pentru anul 2025 a fost aprobat
Joi, 27 martie 2025, Consiliul Local Cugir a aprobat în unanimitate bugetul orașului, stabilind priorități clare pentru dezvoltarea comunității! Dezbaterea publică pe marginea acestui buget a avut loc pe 25 martie, oferind transparență și implicare activă din partea cetățenilor.

Bugetul total pentru 2025 se ridică la 102.166.480 lei, din care 40% (40.572.000 lei) reprezintă venituri proprii, provenite din impozite, taxe locale și alte surse.
Veniturile sunt distribuite astfel:
– 56.093.650 lei – cheltuieli pentru funcționarea orașului (servicii publice, educație, sănătate, asistență socială);
– 46.072.830 lei – investiții pentru dezvoltare (modernizarea infrastructurii, reabilitarea clădirilor publice, proiecte de mediu);
Surse importante de finanțare:
– Fonduri europene & programe guvernamentale – 45 % un pilon esențial pentru creșterea orașului! Prin PNRR, PNI Anghel Saligny și alte programe europene, Cugir va continua să se dezvolte;
– Sumele defalcate din TVA – 13% din buget susțin servicii esențiale;
– Subvenții pentru servicii sociale – 2% din buget merg către sprijinirea comunității;
– Cheltuielile totale ale bugetului sunt de 103.841.480 lei, cu un deficit de 1.775.000 lei, acoperit din excedentul anilor anteriori;
Potrivit primarului Adrian Teban: „În acest an, investim în sănătate, educație, servicii sociale și modernizarea clădirilor publice. Cu sprijinul fondurilor europene și guvernamentale, vom finaliza proiectele aflate în derulare și vom continua dezvoltarea orașului. Cugirul crește, iar noi suntem aici să asigurăm un viitor mai bun pentru toți locuitorii!”
Ce urmează?
– Finalizarea proiectelor începute;
– Noi investiții pentru un oraș mai modern;
– Transparență și implicare comunitară;
În continuare vă prezentăm lista celor 31 de obiective finanţate din venituri proprii, fonduri europene sau fonduri rambursabile:
– Reducerea emisiilor de carbon în orașul Cugir;
– Modernizare rețea stradală transport public: Str. Principală Vinerea, Victoriei, Stadionului, I.B. Deleanu, M. Viteazu, 1 Decembrie 1918, Rozelor, I. Creangă, Tineretului, Alexandru Sahia tronson 2, Nicolae Bălcescu, Griviței, Râul Mic;
– Achiziția de autobuze hibrid;
– Achiziția de bicilete;
– Sistem de management al traficului și e-ticketing;
Administraţie
Primarul Adrian Teban, la Palatul Parlamentului: „Viitoarea politică de coeziune trebuie să ofere mai multă flexibilitate, mai puțină birocrație și mai multă încredere autorităților locale”
Joi, la Palatul Parlamentului din București, în cadrul Sumitului Comunitatilor Locale a avut loc o dezbatere organizată de Europuls, împreună cu Comisia pentru afaceri europene din Parlamentul României, privind viitorul Cadru Financiar Multianual 2028–2034 și viitorul politicii de coeziune.

La dezbatere au luat parte: europarlamentari, reprezentanta Comisiei Europene, reprezentanti ai Guvernului, Parlamentului si mediu de afaceri.
Prezent la eveniment, primarul orașului Cugir, Adrian Teban, a prezentat experiența acumulată în implementarea proiectelor europene din ultimele trei exerciții financiare multianuale.
„Pornind de la lecțiile învățate, am formulat câteva concluzii și propuneri pentru viitoarea politică de coeziune.
În primul rând, este esențial să păstrăm o guvernanță pe mai multe niveluri (multi-level governance), bazată pe un parteneriat real între nivelul european, național, regional și local. Politica de coeziune trebuie simplificată și flexibilizată, astfel încât să existe un echilibru între prioritățile strategice ale Uniunii Europene și nevoile specifice ale fiecărui stat și ale fiecărei comunități locale. Dezvoltarea durabilă începe de la nivel local, iar investițiile trebuie să răspundă în primul rând nevoilor reale ale comunităților.
În al doilea rând, calitatea proiectelor depinde direct de capacitatea administrativă și financiara. Capacitatea administrativa trebuie sustinuta prin asistenta tehnica iar capacitatea financiare prin instrumente financiare la dispozitia autoritatilor locale. Dacă autoritățile locale sunt obligate să lucreze cu bugete multianuale, același principiu trebuie aplicat și la nivel național, astfel încât contribuțiile naționale necesare cofinanțării proiectelor să fie prevăzute în fiecare an bugetar. În același timp, este necesară scurtarea termenelor de rambursare a cheltuielilor, pentru a evita blocajele financiare care afectează autoritățile locale și mediul economic implicat în implementarea proiectelor.
În al treilea rând, am susținut necesitatea unei abordări dedicate orașelor mici și mijlocii. Acestea au un rol aparte, fiind intr-o pozitie hibrida dintre mediul urban și cel rural, iar viitoarea politică de coeziune trebuie să sprijine conectarea dintre centrul orasului si localitatile componente/sate apartinatoare.
Fiecare comunitate trebuie să aibă posibilitatea de a-și valorifica propriile avantaje competitive. Orașele industriale trebuie să poată investi în parcuri industriale și zone logistice, cele cu potențial turistic să își dezvolte infrastructura necesară, iar comunitățile cu profil agricol să beneficieze de investiții care să le consolideze economia locală”.
În opinia sa, coeziunea trebuie sa existe in fiecare Regiune nu doar intre Regiunile europene!
Totodată, Teban, a atras atenția asupra necesității eliminării limitărilor excesive privind eligibilitatea investițiilor.
„Nu este eficient să existe reguli care finanțează doar anumite categorii de clădiri, doar anumite tipuri de unități de învățământ sau doar anumite categorii de infrastructură. Prioritățile de investiții trebuie stabilite la nivel local, în baza strategiilor integrate de dezvoltare, deoarece autoritățile locale sunt cele care cunosc cel mai bine nevoile comunităților pe care le reprezintă” , a susținut edilul din Cugir.
Acesta crede că, viitoarea politică de coeziune trebuie să ofere mai multă flexibilitate, mai puțină birocrație și mai multă încredere autorităților locale. Doar astfel fondurile europene vor continua să reducă decalajele de dezvoltare și să genereze investiții cu impact real pentru cetățeni.
Constantin PREDESCU
Administraţie
Vineri, 24 iulie 2026: Primăria Cugir organizează o dezbatere publică privind acordarea ajutoarelor de urgență și a ajutorului de înmormântare
Primăria orașului Cugir anunță organizarea unei dezbateri publice privind proiectul de hotărâre referitor la stabilirea situațiilor deosebite în care pot fi acordate ajutoare de urgență din bugetul local, precum și acordarea ajutorului de înmormântare pentru beneficiarii venitului minim de incluziune.

Dezbaterea va avea loc vineri, 24 iulie 2026, începând cu ora 11:00, în Sala de ședințe a Consiliului Local Cugir.
Persoanele interesate pot consulta proiectul de hotărâre și anexele acestuia la sediul Primăriei Cugir, de luni până joi, în intervalul orar 07:30 – 16:00, iar vineri între 07:30 – 13:30.
Documentele sunt disponibile și în format electronic, în secțiunea dedicată dezbaterilor publice de pe site-ul Primăriei Cugir la adresa https://primariacugir.ro/monitorul_oficial/dezbateri
Autoritățile locale îi invită pe cetățeni și pe toți cei interesați să participe la dezbatere și să își exprime punctele de vedere cu privire la proiectul supus consultării publice.
-
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 9 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 9 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 8 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 3 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro