Rămâi conectat

Sport

Bogdan Petric: „Totul trebuie luat pas cu pas, sperăm la Liga a III-a”

Cugir INFO

Publicat

în

Marţi, cu o zi înaintea meciului de baraj pentru Liga a III, pe stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea, managerul sportiv al echipei CSO Cugir, Bogdan Petric  consideră că forma sportivă a băieţilor este foarte bună la fel ca şi ambiţia de a juca în Liga a III-a.

oficiali-cso-cugir-oradeaAmintim faptul că CSO Cugir a fost pe podium în ultimii trei ani, locul 3 (2011), locul doi (2012), prima poziţie în acest sezon, cu 21 de puncte în faţa locului secund, iar din aceste motive managerul sportiv al echipei consideră că lotul condus de antrenorul Kilin a ajuns să fie „o familie”.  „Avem o echipă omogenă, avem o familie, jucătorii sunt împreună deja de doi trei ani, au mai venit câţiva jucători, dar relaţiile de joc sunt foarte bune, suntem prieteni, suntem o adevărată familie, iar acest lucru poate face diferenţa în meciul de miercuri. Experienţa jucătorilor, Lucian Itu şi a celor care au mai evoluat în Divizia B şi C pot  fi decisive pentru calificare” a declarat optimist managerul sportiv al echipei, Bogdan Petric.

Campioana judeţului Alba va susţine, miercuri, 19 iunie, de la ora 17.30, pe stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea partida de baraj cu Rapid Jibou, reprezentanta judeţului Sălaj.

[youtube_sc url=”http://youtu.be/tkPqXIqqnGU”]




Sport

„Roș-albaștrii”, doar egal în Banat: Politehnica Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 (1-1)

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a obținut doar un egal, în meciul disputat în deplasare, cu Politehnica Timișoara 2, scor 1-1 (1-1) cu toate că a fost la cârma jocului în cea mai mare parte a timpului și a irosit o mulțime de ocazii. 

Scorul a fost deschis de timișoreni prin Andrei Gavrilă (min. 34) iar cugirenii au egalat prin Florin Bura (min. 44) care a reluat în plasă o centrare venită de la Igwe. Acest egal poate fi considerat mai degrabă un semi-eșec pentru „roș-albaștri”, care au luat un singur punct în utlimele două jocuri.

• Au evoluat formațiile:

Politehnica Timișoara  2: Ungureanu – Fiț, Stanciu Popescu (67, Oprea), Micșa, Pojar – Ciucur (90, Crișanov), Burlacu, Gavrilă (cpt.) – Dudău (90+1, Sturz), Crețu, Mihăescu. Rezerve: Brașoveanu, Stoicovici, Sălceanu, R. Popescu, Basarabă, Dima. Antrenor: Alin Paleacu.

Metalurgistul Cugir: Herlea – Todoran (83, Păcurar), Balaur, S. Itu, Igwe (73, Kiraly) – Șaucă (cpt.) (83, Goronea), Butnariu (67, G. Cristea), Mâlnă (83, Păcurar), P. Pahone –  Cocan, Bura. Rezerve: B. Avram, Liubashov, Adam, G. Andriuc. Antrenor: Lucian Itu.




Citește mai mult

Sport

Nou eșec al „roș-albaștrilor” pe propriul teren: Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad 1-3 (1-2)

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a pierdut pe teren propriu, scor 1-3 (1-2), partida cu Viitorul Arad, din etapa a șasea a Seriei a 7-a din Liga a 3-a. Confruntarea era una importantă pentru ambele formații în perspectiva luptei pentru calificarea în play-off, iar succesul obținut de arădeni le oferă acestora un avantaj în cursa pentru locurile fruntașe.

Pentru „roș-albaștri”, eșecul este cu atât mai greu de digerat cu cât echipa rămâne cu o singură victorie în actualul sezon de Liga a 3-a.

Viitorul a lovit de două ori în prima repriză

Gazdele au avut o bună oportunitate de a deschide scorul în minutul 17, când Șaucă a încercat o execuție spectaculoasă din foarfecă, însă mingea nu a găsit drumul spre plasă.

Viitorul Arad a fost mai eficientă și a deschis scorul în minutul 24. Experimentatul Hlistei a profitat de o respingere a lui Herlea și a trimis mingea în plasă pentru 0-1.

Arădenii și-au mărit avantajul în minutul 34. Ghergar a prins un șut precis, la colțul lung, iar Metalurgistul se vedea condusă cu 0-2.

„Roș-albaștrii” au reacționat înainte de pauză. În minutul 44, Șaucă a redus diferența după o centrare trimisă de Păcurar, iar gazdele intrau la cabine cu speranțe pentru partea secundă: 1-2.

Viitorul a închis meciul

Metalurgistul a încercat să revină în joc după pauză, însă arădenii au gestionat bine avantajul.

În minutul 66, Larosa a înscris pentru 1-3, finalizând pasa lui Sas.

Cugirenii nu au mai găsit răspunsul necesar pentru a relansa partida, iar Viitorul Arad a plecat de la Cugir cu toate cele trei puncte.

Pentru Metalurgistul Cugir, rezultatul reprezintă o nouă lovitură în tentativa de a se apropia de zona play-off-ului. După șase etape, „roș-albaștrii” rămân cu un singur succes și vor avea nevoie de o reacție rapidă în următoarele runde pentru a nu pierde contactul cu echipele aflate în lupta pentru primele poziții.

Au evoluat formațiile:

Metalurgistul Cugir: Herlea – Todoran, Balaur, S. Itu (67, Kiraly), Igwe – Bugnariu (46, G. Andriuc), Udrea (73, Tăban), Mâlnă (46, Bura), P. Pahone –  Șaucă (cpt.), Păcurar (46, Cocan). Rezerve: B. Avram, Sebaș, Adam, G. Cristea. Antrenor: Lucian Itu.

Viitorul Arad: R. Rusu – Clej, Lobonț, Pantea (cpt.), Filimon – Baffour, Mendy – Larosa (81, Ștef), Sas (89, Hațegan), Hlistei – Ghergar (90+2, Butar). Rezerve: Sturza, Tănasă, Cioara, Piț, Catanzariti, Vasilije. Antrenor: Cristian Sculici.

 

FOTO: Sorin GIURCA




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir