Actualitate
Bogdan Petric – managerul „Farmex” Cugir: „Omul rămâne prioritatea numărul UNU în Farmacia Viitorului”
După activitatea extraordinară desfășurată în ultimii ani de zile în comunitatea locală, acțiunile și campaniile de care mii de cugireni au beneficiat gratuit, după număroase apariții la nivel national și internațional, Farmacia „Farmex”aduce din nou cinste și mândrie orașului Cugir.
Farmacistul Bogdan Petric, manager al Farmaciei „Farmex”, a fost invitat să vorbească tuturor studențiilor farmaciști din România, în cadrul proiectului „Farmacia Viitorului”.
Dedicat viitorilor farmaciști, proiectul își propune informarea, dezvoltarea, precum și conștientizarea rolului pe care farmacistul trebuie să îl aibă în societate. Primul webinar din acest proiect l-a avut ca invitat special pe tânărul manager cugirean, care le-a vorbit studenților despre marketing și rolul farmacistului în activitățile pe care o farmacie le desfășoară.
Potrivit informațiilor primate de la manager acesta le-a dezvăluit studenților, mai presus de orice tehnici de marketing, fundația pe care a consolidat Farmacia „Farmex”, o farmacie care luptă de 27 de ani pentru dezvoltarea sănătății și a educației în orașul Cugir.
„Omul trebuie să fie prioritatea numărul 1 pentru fiecare farmacist. Poți să ai cel mai performant plan de marketing, dacă nu îți pasă de omul din față, dacă nu îl asculți, înțelegi și nu dai totul pentru a-i rezolva problemele. Sunt bucuros, onorat și profund recunoscător pentru posibilitatea de a pune umărul la creșterea și dezvoltarea studenților farmaciști din România. Voi lupta mereu pentru ca halatul alb să fie respectat din nou, iar farmaciștii să fie numiți farmaciști nu vânzători. Cred că cel mai mult poți influența prin exemplul personal, astfel că prezentarea mea a fost una practică, cu exemple concrete din comunitatea noastră. Fără falsă modestie, consider că am scris istorie în comunitate prin toate acțiunile desfășurate, prin tot sprijinul oferit oamenilor din comunitate în campaniile derulate de noi, iar pentru acest lucru vreau să mulțumesc și partenerilor noștri Alphega Farmacie. Alphega reprezintă mai mult decât o comunitate, este o familie care se dezvoltă frumos, prețuiește oamenii și luptă pentru sănătatea comunităților locale”, a declarat farmacistul Bogdan Petric
Așa cum Bogdan spunea, exemplele vorbesc și rămân mai presus de orice cuvinte, iar acțiunile derulate în toți acești ani, ajutorul și prețuirea pe care Farmacia Farmex a oferit-o cugirenilor, făcând enorm mai mult pentru comunitate decât activitatea normală pe care fiecare societate comercială o are. „Toate vor rămâne pentru mulți ani ca un exemplu minunat de cum ar trebui să fie o farmacie”, a conchis managerul „Farmex”.
Constantin PREDESCU
Actualitate
„Împreună pentru Noah” – Eveniment caritabil la Cugir pentru a-i oferi unui băiețel șansa la o copilărie frumoasă
Un băiețel din Cugir, care a început lupta pentru viață încă din primele clipe după naștere, are nevoie de sprijinul nostru pentru a putea face pași importanți spre o copilărie cât mai frumoasă.

Noah s-a născut prematur, la doar 25 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 690 de grame. De atunci, a trecut prin numeroase probleme de sănătate și intervenții chirurgicale, iar drumul său continuă să necesite multă putere, răbdare și terapii costisitoare.
Pentru a-i veni în ajutor, motocicliștii din cadrul Lupii Sigidavei s-au mobilizat și organizează, în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2026, un eveniment caritabil intitulat „Împreună pentru Noah”. Inițiativa își propune să adune comunitatea în jurul acestui mic luptător și să strângă fondurile necesare terapiilor de care are nevoie.
Parteneri:
Noah, un mic luptător care merită o copilărie frumoasă
Încă de la naștere, viața lui Noah a însemnat o luptă continuă. Problemele respiratorii, infecțiile, transfuziile și intervențiile chirurgicale au făcut parte dintr-un început de viață extrem de dificil. În ciuda tuturor încercărilor prin care a trecut, băiețelul are în continuare nevoie de ajutor pentru a putea progresa și pentru a avea șansa la o viață cât mai apropiată de normalitate.
Noah nu este însă singur. Motocicliștii Lupii Sigidavei l-au primit cu brațele deschise în haită și vor să-i arate că, dincolo de greutățile pe care le întâmpină, există oameni gata să-i fie alături.
„Vrem să-i arătăm că are alături o întreagă comunitate, dar avem nevoie de voi!”, transmit organizatorii, care fac apel la comunitatea moto și la toți oamenii cu suflet mare să se alăture acestei inițiative.
Un weekend de solidaritate, muzică și speranță
Evenimentul caritabil va aduce împreună oameni uniți de dorința de a face bine. Organizatorii pregătesc o seară de film la Centrul Cultural din Cugir, precum și un eveniment în aer liber, cu muzică, popcorn, gustări, mâncare, băuturi și alte activități.
Dincolo de momentele de relaxare și bucurie, toate aceste activități au un scop comun: strângerea fondurilor necesare terapiilor lui Noah.
„Facem apel la comunitatea moto și la toți oamenii cu suflet mare să ne unim pentru Noah. Orice donație, oricât de mică, poate contribui la terapiile de care are nevoie și, automat, la o viață normală pentru Noah. În weekendul 31 octombrie – 1 noiembrie, pregătim un eveniment caritabil pentru Noah! Împreună pentru Noah, pentru că micuțul merită o copilărie frumoasă, plină de zâmbete și momente de neuitat”, au transmis reprezentanții Lupii Sigidavei.
Organizatorii anunță că vor reveni în curând cu toate detaliile privind programul evenimentului.
Cum îl putem ajuta pe Noah?
Cei care doresc să contribuie la această cauză pot face donații în următoarele conturi:
BT IBAN: RO76BTRLRONCRT0368801601
REVOLUT IBAN: RO96REVO0000184304798361
BT PAY: 0752952800
Fiecare contribuție contează, indiferent de valoare. Pentru Noah, fiecare donație poate însemna un pas înainte, o nouă șansă la progres și speranța unei copilării cu mai multe zâmbete și mai puține obstacole.
Cei care nu pot dona sunt încurajați să distribuie apelul organizatorilor, pentru ca mesajul să ajungă la cât mai mulți oameni.
Uneori, un gest mic poate însemna enorm pentru cineva care are nevoie de ajutor. Iar atunci când o comunitate întreagă se unește pentru un copil, speranța devine mai puternică.
Împreună pentru Noah – pentru că micuțul merită o copilărie frumoasă!
Actualitate
Wheels for Nature: de la o groapă de gunoi ilegală la un proiect de protejare a cătunelor montane din Șureanu
Asociația Raw Nature Experience transformă o problemă de mediu din cătunul Bucuru într-un proiect de colectare a deșeurilor reciclabile, educație ecologică și implicare comunitară.

Protejarea naturii înseamnă mai mult decât acțiuni punctuale de ecologizare. Înseamnă identificarea problemelor, găsirea unor soluții pe termen lung și implicarea comunităților locale. Pornind de la această idee, Asociația Raw Nature Experience a dezvoltat proiectul Wheels for Nature, o inițiativă dedicată gestionării deșeurilor în cătunele de munte din zona Șureanu, începând cu Bucuru, unul dintre cele mai populate cătune aparținătoare orașului Cugir.
Cunoscută pentru organizarea competiției de alergare montană CugiRace, Asociația Raw Nature Experience desfășoară de mai mulți ani activități de protejare și promovare a patrimoniului natural din Munții Șureanu. Organizația este implicată în propunerea unor noi trasee turistice, întreținerea celor existente, precum și în inițiative de dezvoltare a turismului responsabil, inclusiv propunerea traseului Via Transilvanica pe segmentul Mănăstirea Afteia–Romoșel. În paralel, membrii asociației organizează acțiuni de igienizare în zone montane greu accesibile, unde intervențiile sunt adesea dificile din cauza lipsei infrastructurii și a accesului limitat.
De la ecologizare la găsirea unei soluții pe termen lung
Timp de doi ani, membrii asociației au intervenit pentru igienizarea unei zone de pe o vale din apropierea cătunului Bucuru, transformată într-o veritabilă groapă de gunoi ilegală. Acțiunile de curățare au contribuit la îndepărtarea deșeurilor, însă problema revenea: fără o alternativă practică pentru depozitarea acestora, valea risca să devină din nou un loc de abandonare a gunoaielor.
Pentru a schimba această situație, în 2022, Asociația Raw Nature Experience a inițiat, în parteneriat cu ADP Cugir, un proiect-pilot prin care a fost amenajat un țarc destinat colectării deșeurilor reciclabile. Inițiativa a urmărit să ofere o soluție concretă locuitorilor care nu beneficiază de acces direct la sistemul obișnuit de salubritate urbană.
Rezultatele nu au întârziat să apară. În scurt timp, localnicii au început să utilizeze țarcul, iar cantitățile de deșeuri abandonate în vale au început să scadă. Proiectul demonstra că, atunci când există o alternativă accesibilă, comportamentul oamenilor se poate schimba, iar mediul poate fi protejat mai eficient.
Totuși, după primul an de funcționare, a apărut o nouă provocare: lipsa unui vehicul adecvat pentru transportul deșeurilor. Atunci când țarcul se umplea, imposibilitatea de a ajunge constant la amplasament și de a-l goli favoriza reapariția depozitărilor ilegale în vale.
O comunitate unită în jurul unei cauze
Pentru a depăși această limitare, asociația a decis amplasarea unui al doilea țarc și lansarea unei campanii de strângere de fonduri pentru achiziționarea unei autoutilitare de teren. Un astfel de vehicul era esențial pentru accesul regulat în cătun și pentru transportul deșeurilor colectate.
Campania de fundraising a început în iulie 2024, iar sprijinul donatorilor a avut un rol decisiv în concretizarea proiectului. Inițiativa a fost făcută cunoscută unui public mai larg și prin efortul președintelui asociației, Andrei-Gratian Soveresan, care a încercat să stabilească un reper de viteză pentru parcurgerea integrală a traseului Via Transilvanica.
Demersul său a atras atenția presei naționale, prin apariții în televiziune, publicații tipărite și mediul online, dar și interesul oamenilor care au ales să susțină cauza prin donații. Astfel, o provocare sportivă s-a transformat și într-o oportunitate de a face cunoscută o problemă de mediu și de a mobiliza resurse pentru rezolvarea ei.
Datorită contribuțiilor primite, în vara acestui an, Asociația Raw Nature Experience a reușit să achiziționeze autoutilitara de teren necesară continuării proiectului Wheels for Nature. Vehiculul reprezintă un pas important către un sistem mai bine organizat de colectare și transport al deșeurilor din zonele montane greu accesibile.
Mai mult decât colectarea deșeurilor: dialog cu localnicii
Odată cu posibilitatea organizării unor deplasări regulate în Bucuru, asociația a revenit la obiectivul inițial al proiectului: colectarea, în principal, a deșeurilor reciclabile și prevenirea abandonării acestora în natură.
În același timp, membrii organizației au desfășurat o acțiune de conștientizare în cătun, parcurgând potecile și discutând direct cu locuitorii. Scopul a fost prezentarea proiectului, încurajarea utilizării corespunzătoare a punctelor de colectare și promovarea unui comportament responsabil față de mediul înconjurător.
Discuțiile au reprezentat și o oportunitate de a asculta nevoile comunității și de a colecta feedback privind modul în care poate fi gestionat proiectul. Asociația își propune ca soluțiile adoptate să țină cont atât de particularitățile zonei, cât și de realitățile cotidiene ale oamenilor care trăiesc aici.
Pentru Wheels for Nature, schimbarea durabilă nu înseamnă doar ridicarea deșeurilor, ci și prevenirea apariției lor în locuri neamenajate. Accesul la soluții de colectare, informarea și colaborarea cu localnicii sunt componente esențiale pentru păstrarea curățeniei în aceste comunități montane.
Planuri de extindere în alte cătune din zona Cugirului
Începând din primăvara anului viitor, Asociația Raw Nature Experience își propune să extindă proiectul-pilot către alte cătune din zona orașului Cugir. Planurile includ identificarea și igienizarea altor depozite ilegale de deșeuri, dezvoltarea unui program constant de colectare a deșeurilor reciclabile și continuarea campaniilor de conștientizare.
Aceste acțiuni vor viza atât locuitorii cătunelor montane, cât și cetățenii orașului Cugir, cu obiectivul de a promova responsabilitatea individuală și colectivă față de mediu.
Prin Wheels for Nature, asociația urmărește să demonstreze că protejarea naturii poate începe cu intervenții locale, adaptate nevoilor comunității, și poate crește prin implicarea oamenilor, parteneriate și consecvență.
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
Slfac cugir
04.02.2021 la 14:11
Atatia manageri adevarati si voi faceti reportaje despre bisnitari
de medicamente.Astia aduc bani la buget?Ma rog mama cosiliera.Ar trebui sa va fie rusine si sa l numiti manager pe acest baietas de bani gata.