Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Bătrân din Săliștea Deal accidentat la tăiat de lemne și transportat în stare de inconștiență la spital

Cugir INFO

Publicat

în

ambulanta-decese-cugirÎn cursul dimineții de ieri, prin apelul de urgenţă 112, poliţiştii Postului de Poliţie Săliştea au fost sesizaţi, despre faptul că într-o pădure situată pe raza localităţii Săliştea Deal s-a produs un accident în urma căruia un bărbat de 76 de ani a fost accidentat în zona capului.

Potrivit IPJ Alba, “la fata locului s-au deplasat şi un echipaj medical din cadrul Spitalului Orăşenesc Cugir, care au constatat că victima a fost accidentată în zona capului şi este în stare de inconştienţă iar, după acordarea îngrijirilor medicale au asigurat transportarea acesteia la Spitalul municipiului Alba Iulia.

Din primele cercetări efectuate poliţiştii au stabilit că victima, împreună cu alte două persoane, s-au deplasat în pădure pentru a tăia lemne de foc şi din cauza neatenţiei a fost lovit de un lemn.

Poliţiştii au înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări cu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporala din culpă, fapta pedepsită de art.196 alin. 1 din Cod pen.”

FOTO: ARHIVĂ




Ştiri din zonă

Autoutilitară răsturnată pe Autostrada A1, între Simeria și Orăștie. Două persoane au fost rănite

Cugir INFO

Publicat

în

Un accident rutier s-a produs duminică seara pe autostrada A1, pe tronsonul dintre Simeria și Orăștie, unde o autoutilitară s-a răsturnat. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Deva, alături de echipaje medicale SMURD.

Pentru gestionarea situației, salvatorii au mobilizat o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD B2 din Simeria și o ambulanță SMURD C1 din Deva, încadrată cu medic.

La sosirea echipajelor de intervenție, cele două persoane aflate în autoutilitară, un bărbat și o femeie, reușiseră să iasă singure din vehicul, fără a mai fi nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru evacuarea acestora.

Pompierii au luat măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, iar cele două persoane au fost evaluate medical la fața locului. Potrivit informațiilor transmise de autorități, niciuna dintre ele nu a necesitat transportul la spital.

În urma evenimentului, circulația rutieră pe sensul Simeria–Orăștie se desfășoară temporar pe o singură bandă, șoferii fiind sfătuiți să circule cu prudență în zona intervenției.




Citește mai mult

Ştiri din zonă

Un tânăr de 25 de ani a murit după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp de electricitate, între Pricaz și Orăștie

Cugir INFO

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Turdaș, și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în dimineața zilei de astăzi, pe raza localității Pricaz. Mașina pe care o conducea a părăsit carosabilul într-o curbă și s-a izbit de un stâlp de electricitate.

Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs în jurul orei 07:30, când Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată printr-un apel la 112.

Din cercetările preliminare a reieșit că tânărul se deplasa cu autoturismul din direcția Pricaz spre Orăștie. Pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, în contextul unui carosabil umed, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.

În urma impactului, tânărul a decedat.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Recomandările polițiștilor pentru șoferi

În contextul condițiilor meteo și al carosabilului umed, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan și să respecte câteva măsuri esențiale pentru prevenirea accidentelor:

  • Să adapteze viteza la condițiile de drum și de trafic.
  • Să reducă viteza înainte de intrarea în curbe, mai ales atunci când carosabilul este umed.
  • Să păstreze o distanță corespunzătoare față de celelalte vehicule.
  • Să evite frânările bruște și schimbările bruște de direcție.
  • Să acorde o atenție sporită conducerii pe timp de ploaie și pe drumuri umede.

Prudența la volan și respectarea regulilor de circulație pot face diferența dintre viață și moarte.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir