Rămâi conectat

Actualitate

Bărbat de 74 de ani din Vinerea reținut de polițiști, după ce a condus cu o alcoolemie de 1,61 mg/l și a provocat un accident rutier pe strada Eroilor

Cugir INFO

Publicat

în

Miercuri, 10 iunie 2026, polițiștii din Cugir au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că pe raza localității Vinerea, a avut loc un eveniment rutier.

Din cercetările efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a reieșit că un bărbat, în vârstă de 74 de ani, din localitatea Vinerea, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Eroilor din localitate, ar fi pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar, rezultând doar pagube materiale.

În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 1,61 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de bărbatul de 74 de ani, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 11 iunie 2026, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.




Actualitate

Ansamblul Folcloric Câmpul Pâinii a încântat publicul la sărbătoarea „Satule, Vatră Aleasă” din Băcăinți

Cugir INFO

Publicat

în

În localitatea Băcăinți (Șibot) s-a desfășurat duminică, 26 iulie 2026, prima ediție a evenimentului cultural „Satule Vatră Aleaasă”, manifestare la care a fost invitat să ia parte și Ansamblul Folcloric „Câmpul Pâinii” din Vinerea- component al Centrului Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir.

Membrii Ansamblului au dat dovadă de o înaltă ținută artistică, promovând valorile cântecului și dansului autohton, fiind răsplătiți cu aplauze la scenă deschisă.

Mulțumind organizatorilor pentru invitație și ospitalitate, publicului pentru căldura cu care au fost primiți, directorul Centrului Cultural, Diane Dobrean a spus: „A fost o adevărată onoare să fim parte din acest eveniment dedicat tradițiilor, credinței și valorilor românești. Ne bucurăm că putem duce mai departe frumusețea folclorului românesc și că, împreună, păstrăm vie moștenirea lăsată de înaintașii nostri. Ne revedem cu drag la următoarele întâlniri în straie populare”.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Dacii Singidavei, prezenți la Dac Fest 2026: „Istoria a devenit, pentru câteva zile, axis mundi”

Cugir INFO

Publicat

în

Asociația Dacii Singidavei a transmis un mesaj de mulțumire după participarea la Dac Fest 2026, desfășurat zilele trecute la Simeria, unul dintre cele mai importante festivaluri de reconstituire istorică din România.

Reprezentanții asociației spun că ediția din acest an a fost mai mult decât un simplu eveniment, oferindu-le prilejul de a se reîntâlni cu pasionați ai istoriei antice din întreaga țară.

„Festivalul Dac Fest a fost, pentru Dacii Singidavei, mai mult decât un eveniment – a fost o nouă ocazie de a ne reîntâlni cu oameni dragi, uniți de aceeași pasiune pentru reconstituirea istorică. Alături de celelalte asociații, am avut bucuria de a oferi publicului momente unice și de a spune, prin ateliere, demonstrații și reconstituiri, o frumoasă poveste despre lumea antică. Pentru câteva zile, istoria a devenit axis mundi”, au transmis reprezentanții asociației.

Aceștia au adresat mulțumiri organizatorilor de la Terra Dacica Aeterna pentru invitație și ospitalitate, apreciind efortul depus pentru organizarea festivalului.

„Le mulțumim colegilor de la Terra Dacica Aeterna pentru invitație, pentru ospitalitate și pentru grija cu care organizează, an de an, unul dintre cele mai importante evenimente de reconstituire istorică din România. Ne bucurăm că am fost din nou parte din această comunitate și așteptăm cu nerăbdare următoarea întâlnire”, au mai transmis membrii Asociației Dacii Singidavei.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir