Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Bărbat de 56 de ani din Șibot cercetat de polițiști, după ce și-a agresat concubina

Cugir INFO

Publicat

în

Marți, 16 ianuarie 2024, în jurul orei 02.30, polițiștii Secției 2 Poliția Rurală Vințu de Jos au intervenit la o locuință din comuna Șibot unde a fost semnalat un scandal în familie.

Din primele cercetări efectuat de polițiști, a rezultat că pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, un bărbat de 56 de ani și-ar fi agresat concubina, o femeie în vârstă de 51 de ani, aceasta având nevoie de îngrijiri medicale.

Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, prin care i-au interzis bărbatului să se apropie de partenera sa și au întocmit, pe numele său, dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Cercetările sunt continuate.




Ştiri din zonă

Coliziune între două autoturisme, la intersecția dintre DN 7 și DJ 704

Cugir INFO

Publicat

în

Pompierii militari din Sebeș au fost solicitați să intervină, marți seara, pentru asigurarea masurilor specifice și prim ajutor medical după ce două autoturisme au intrat în coliziune la intersecția dintre DN 7 și DJ 704.  

„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs pe DN 7, intersectia cu DJ 704 către orasul Cugir. În accident sunt 2 auto implicate, fară persoane încarcerate. Forte alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.




Citește mai mult

Ştiri din zonă

Accident rutier cu două autoturisme implicate, pe Autostrada A1 în zona Șibot

Cugir INFO

Publicat

în

Pompierii militari din Sebeș au fost solicitați să intervină, duminică seara,  pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical, după ce două autoturisme au intrat în coliziune, pe Autostrada A1, în zona Șibot, sensul de mers Sebeș-Orăștie.

„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul de mers Sebeș-Orăștie, km 322. În accident sunt 2 autoturisme implicate, fără persoane încarcerate. Forțele alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir