cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir

Acasă » Actualitate » Bărbat de 46 de ani din Cugir cercetat de polițiști după ce a condus băut și a provocat un accident rutier la intersecția străzilor Nicolae Bălcescu și Ion Creangă

Bărbat de 46 de ani din Cugir cercetat de polițiști după ce a condus băut și a provocat un accident rutier la intersecția străzilor Nicolae Bălcescu și Ion Creangă

Publicat în 21.05.2019 la ora 14:54

Ieri, 20 mai 2019, în jurul orei 20.30, polițiștii din Cugir au fost solicitați să intervină pentru soluționarea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, care s-a produs la intersecția străzilor Nicolae Bălcescu cu Ion Creangă din Cugir.

Un bărbat de 46 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanță suficientă față de un autoturism aflat în fața sa și care era oprit pentru a vira la stânga, intrând în coliziune cu acesta.

În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, pentru cel vinovat de producerea accidentului a rezultat valoarea de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Acest articol a fost citit de 793 ori

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.