Actualitate
Bărbat de 39 de ani din Cugir reținut de polițiști, după ce a pătruns în locuința unui tânăr și l-ar fi agresat, pe fondul unor discuții în contradictoriu
Miercuri, 29 ianuarie 2025, polițiștii din Cugir au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 39 de ani, din orașul Cugir, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.

Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit că, la data de 26 ianuarie 2025, în jurul orei 15.00, bărbatul de 39 de ani ar fi pătruns, fără drept, în locuința unui tânăr de 22 de ani, din Cugir, și l-ar fi agresat fizic pe acesta, pe fondul unor discuții în contradictoriu, provocându-i leziuni la nivelul feței, pentru a căror îngrijire ar fi necesare 25 de zile de îngrijiri medicale.
În cursul zilei de azi, 30 ianuarie 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Actualitate
Bărbat de 58 de ani din Goașele, găsit spânzurat în propria locuință. Poliția Cugir a deschis un dosar penal
Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din localitatea Goașele, a fost găsit spânzurat în locuința sa, miercuri, 8 iulie 2026.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir au fost sesizați cu privire la descoperirea bărbatului. La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare, care a identificat trupul neînsuflețit în interiorul imobilului.
În urma examinării sumare, oamenii legii nu au constatat urme vizibile de violență pe corpul victimei.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, unde va fi efectuată necropsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în conformitate cu procedura aplicată în astfel de cazuri, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs decesul.
Actualitate
Festivalul Dacic Singidava de la Cugir: „Ielele Singidavei”, în programul ediției din acest an
Proiectul artistic „Ielele Singidavei” se regăsește printre momentele incluse în programul ediției din acest an a Festivalului Dacic Singidava, organizat la Cugir.

Inspirat din mitologia lumii antice, proiectul aduce în fața publicului o serie de momente coregrafice bazate pe dansuri cu tematică antică, concepute pentru a completa atmosfera festivalului și pentru a pune în valoare legendele asociate istoriei dacilor.
Potrivit organizatorilor, spectacolul îmbină elemente de istorie, mitologie și expresie artistică, fiind integrat în conceptul evenimentului dedicat promovării patrimoniului istoric și cultural.
„Ielele Singidavei” se alătură celorlalte activități și reprezentații programate în cadrul Festivalului Dacic Singidava, eveniment care reunește reconstituiri istorice, spectacole și ateliere inspirate din perioada dacică.
-
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 8 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 9 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 8 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 3 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro